Un pic din toate

Bossanova evening mood...

2012-02-11T02:47:00.001-08:00

Començo..cu ce? Cu un imbold fenomenal de a iesi in frig si a savura si altceva intr-o seara de vineri...

Cum a continuat? Hm...citeste, asculta si simte, draga cititorule...aventura incepe pe zapada inca prezenta, insotita de o gheata cam groasa si pentru care riscul este la ordinea zilei, in trafic, in relativa liniste, o usoara nervozitate, un dor aparte si un cadou uitat, in graba plecarii, pe marginea canapelei.

Invartelile astea geografico-sociale nu ma inspira dar..ameteala a disparut brusc dupa ce am dat un sms..noroc cu tehnologia asta maica, si am realizat ca nu eram unde trebuia...si acum sa si radem haha!

Locatia reala (si corecta) s.a dovedit un regal. O chill-cafe-concertation si decontractare a nervilor deja intinsi a ajutat enorm iar compania, ei bine, selecta ca intotdeauna...

Muzica...imblanzeste fiare, oameni, metalurgii brute si ape nestiute iar cel care o are in ea, acela e un fericit. Adasta, artist al sunetelor bune, inspre aceasta mare lume si ne zambeste calm si cald...tu indepartezi valul mortii aparente si aduci lumina in sufletele celor care simt si cauta si altceva, bun, aparent nesatui, aparent urati si nestimati de catre ceilalti...lasand poezia un pic la o parte...momentul a fost bun, normal..uman si imi mai doresc asa ceva...

Inchei cu un zambet, o poezie si o reverenta in fata a ceea ce exista.

Un altfel de 2012

2012-01-02T03:40:00.001-08:00

Sa vedem...cum sa incep de data asta..daa..stiu: se apropia Revelionul iar eu ezitam, ba sa ies, ba sa nu ies..in final am iesit. Initial, o locatie draga era principala "obtiune"..dar, deh, bugetareasca-mi conditie m.a cam oprit..asa ca am cercetat ceasloave si volume..sociale si am observat ca mai era ceva si mai..altfel in program.

Asa ca, cu inema in dinti, am purces spre cealanta locatiune...mai fusesem si mi.a placut, si am sunat si am decis si m.am dus si am platit si am plecat pe strazi plutind:)

Acum..deja trei zile, am ajuns, din nou. Era deja 31 decembrie si..cam frig. Dar in suflet era caaaldd si frumosss si bineeeeeeee:). Deja aveam emotii: nu aveam nici cartela si nici card RATB si ma gandeamm "Iooii sa vezi cum iau eu amenda ca numai de datorii nu am cheefff!" hihi rad eu acuma..dar atunccciii..si apai Ioanie draga ajung...si maaaaaammaaaa!! Nu credeam ca se poate atata fericire, atata caldura, atatea explozii de energie bunaaa si atata...VIATA!!

Atmosfera, oamenii, generozitatea, atentia, normalitatea si rafinamentul au fost, as spune, la superlativ. Asta ca sa citez o buna prietena: au venit exact oamenii care trebuiau sa vina...am plecat vie, am plecat fredonand, cantand in frigul diminetii, priveam oamenii altfel, ma amuzau ironia si usorul cinism al taximetristilor, sticlele sparte, tinerii obositi, poate si usor disperati de atata petrecareala...am baut si o cafea buna in strada si...pe la 7 juma dimineata intram la somn, cantand in continuare si razand in sinea mea de cat de figura pot fi:)

Inchei usor melancolic si zambind sagalnic amintirilor.. Inceput superb de 2012, oameni noi, fata de care ma deschid, oameni iubitori, perfecti, puri, oglindiri unice, momente, valori, flori din gradini deosebite, parfumuri si arome din locuri departate dar atat de aproape, in suflet...linie noua, linie buna, gand de viitor bun, vin de vita non-nobila, dar naturala. Mi s.ar spune sa opresc linia de complimente, dar nu pot sa nu multumesc Universului pentru aceste oportunitati atat de...altfel. In final, imi multumesc si mie pentru ca am ales VIATA!

Lissstaaa pentru 2012

2011-12-30T00:15:00.001-08:00

Sa revenim la ceea ce poporul indeobste denumeste, cu poezia de rigoare si tandretea verbala indirect proportionala cu rata la banca "les noastre ois". Maine se cam schimba anul, dolarul pica in bot, euro primeste o noua gura de oxigen iar momentele usor ridicole asociate Anului Nou vor reveni la televizor...

Eu una ma gandesc asa, mai modest, sa ma adun nitel. Deh, la anu fac varsta importanta si probabil se asteapta de la mine sau astept eu de la altii ceva nou, ceva unic, ceva special. Sau...sa nu exagerez, cadouri am primit deci:p Oricum ar fi, calcatul asta al acceleratiei a meritat fiecare cent si forint si lira malteza din lume!!

Hai ca am terminat cu povestile, sa ne concentram: lista mea pentru 2012 e cam scurta, dar cum trebuie.

1. Iubire

2. Curaj

3. Incredere

4. Mai multi prieteni

5. Deschidere fata de mine si de lume

6. Lectii de chitara cu un om bun, intelegator, pasionat de muzica, rabdator...

7. Permis auto

8. Sala si regim

9. Scris mai mult, publicat un roman

10. Muzica!!

Cam atat...daca aveti si voi o lista, scrieti cat vreti si cine stie...

LA MULTI ANI!!!!!

Clipa de bilant...

2011-12-24T07:31:00.001-08:00

Se apropie cu pasi repezi Craciunul iar maine-poimaine omenirea isi schimba prefixul...

Gandurile mele din acest moment se indreapta catre oamenii care au facut parte din viata mea pana acum dar si catre cei care, fie aproape sau departe, sunt si in fluxul meu.

In primul rand, le.as multumi. Din suflet, din simturi, din momentele bune, din cele usor ridicole, sau cele amuzante..si in special din cele calde... In al doilea rand le.as spune ca ii iubesc si ca pot conta pe mine oricand (numai atunci cand dorm sau scriu sau pictez:P nu, pentru ca atunci cam uit de mine...)

O alta linie a acestora se indreapta catre inceputul acestui an, care nu a fost cel mai fericit. Am pierdut un om drag, un om important care, dincolo de el, a tinut la mine enorm si m.a acceptat asa cum sunt.

Contactul cu linia noua a inceput cu cineva care mi.a confirmat normalitatea, caldura si forta interioara, atat in sinea.mi cat si in ceea ce vedeam in fata ochilor. Plus, recunosc, m.a inspirat sa fiu mai atenta cu mine... A fost si este o oglinda fericita, darnica si etica.

O a doua persoana a fost una care m.a ascultat si m.a auzit atunci cand am avut nevoie si a carei pasiune pentru "animalele alea simpatice cu doua roti" ma face usor melancolica dar si fericita. Cine stie, poate de la anul, gasesc si eu curajul macar sa incalec bidivii:p

A treia a fost cea care, cu figura-i usor felina si rafinata, are un suflet mare si generos si o doza sincera si solida de sentimente protectoare si care ma linisteste.

Ultima persoana din acest careu de asi este un melanj de generozitate, putere de munca si de daruire si care are grija de absolut toti cei dragi si cei care o indragesc, lucru pentru care ii sunt recunoscatoare.

Alte prezente importante ar fi..in mod paradoxal, o ceasca de ceai cu pisici (primita in contul noii mele "denumiri sociale" - Mau) si o chitara. Sunt momente cand ma gandesc de ce tocmai chitara? Poate pentru ca pianul e prea greu de carat? :) Inca nu i.am gasit un nume, ezit intre Gaia si Gia...

Si ca sa inchei asa, in stil mare, am inceput sa calc acceleratia, dandu-mi sansa la viata. Asa cum trebuia.

PS: Inca mai astept cadouri, feline-inspired:p

Mantia de frunze

2011-11-05T08:57:00.001-07:00

Am iesit din...casa. La o plimbare, fara busola, fara harta..doar cu un portofel si mici alte splendori tehnice/casnice...

Drumul aparent fara logica m.a dus pe stradute laturalnice si pe langa blocuri aparent identice.

Dar cel mai frumos a fost cand am observat mantia de frunze. Acoperea bland asfaltul si mirosea a toamna, a fum si a foc de lemne acompaniat de o cafea sau un coniac....

Bun venit, toamna, acopera-mi inima cu mantia ta...

Morningggg

2011-09-28T22:02:00.001-07:00

http://www.youtube.com/watch?v=mV5xJT7BnzE&feature=mh_lolz&list=PL543307FC9D309A73â

Melodia cea mai tare pt dimineata asta! :)

Un moment in ploaie/Variabila noua a sperieturii cu miros de Pur

2011-04-18T03:51:00.001-07:00

Preferintele paradigmatice ale personajelor cu panseuri din pene de pasare preponderent..migratoare au ajuns sa ma exaspereze in manifestarea lor cea mai de pret.

Si totusi, sperantele nu mor. Nici nu se lasa ingenuncheate. Si, as zice cu cinismul dar si mandria destul de prezenta, ca e ceva.

Incotro, tovarasi de suferinta? Golgota? Nttt ni en broma! Aia e locatie rezervata pentru miii sii miii deee aniii!!

Franta? Fragmente de azur se plimba peste campurile cu maci, lanurile de grau, parauri si cascade, ametitor-fabuloase isi preling esenta spre noutatea ireprosabila a unei tinte imobile...

Dorim sa..dorim sa muncim, sa traim, sa fiintam..sa flirtam cu dezastrul, ca sa nu zic alte aiureli intelectualo-fenomenale.

Din public se ridica un individ. Soios, imputit. Cu un pistol in mana. Trage in tavan. Nu se aude nimic. Vedeti voi, totul a fost si este o iluzie...

STOP!

O vitamina dulce-amaruie..

2011-02-06T08:58:00.000-08:00

O vitamina dulce-amaruie…

3 februarie 2011

Care este diferenta dintre mine si un om care isi duce viata pe strazi? Mai nici una. El e fratele meu pierdut, el este tatal meu plecat, el este ea, sora mea, o fiinta unica, o figura draga, un om ca tine, ca mine, ca voi...

Diferente? Dupa cum spuneam, nu prea sunt – haine mai curate, un loc cald unde sa-mi odihnesc trupul indurerat sau infrigurat, bani in buzunar numai ai mei, nu ai altuia, un zambet sincer pe fata, un salut vesel…

Iata-ma, uite-ma, aici sunt. In Bucurestiul acesta incovoiat si nervos, „cu spume”, cum se spune in folclorul urban, din cauza frigului, a foametei, a scumpirilor, a traficului, adast, miros, adulmec, pipai, imi verific frizura in oglinda unei masini parcate aiurea, privesc cu un sentiment „mixat/remixat“, intre respect si spaima, cainii comunitari...dar si politistii comunitari. Si chiar pe „ofiterii de paza si protectie“ ai firmelor private. Jandarmeria doreste sa isi cumpere echipament nou…de ce? Revolta…reduta comuna, spaima imunda si care ne inunda buzunarele din ce in ce mai goale.

Iarta-ma, Bucuresti drag, poezie cu aroma de vin, coniac si un pic de cafea matinala. Iarta-ma, capitala mea iubita, micul Paris cum ti se spunea…strainii te privesc cu mila, amuzament si oroare cand iti vad peisagiul trist, morbid, arid si plantat aiurea in campul lor visual: aurolaci, cersetori, raul murdar, claxoanele, noxele, boxele care sunt solicitate la maximum, cladirile vechi, amenintate cu exterminarea pentru a face loc unor proiecte aberante, exorbitante si, al parecer, aproape utile/inutile. Iarta-ma, oras scump si intim, refugiul meu principal, al doilea fiind Barcelona, umeda, zapacita, zbanghie, melancolica, obosita si totusi cat de cat mai vie decat tine.

Iarta-ma tu, om bun, care citesti aceste randuri si poate te superi. Dar adevarul este ca, deocamdata, viata si tot ce ne inconjoara au prins un gust dulce-amarui de care nu prea mai poti scapa acum, chiar daca te speli de nu stiu cate ori pe dinti…

Iarta-ma…tu…

Hei , hei, hei..e 30 noiembrie, Andrei!

2010-11-30T11:03:00.000-08:00

Mi-am dorit ffffff muuuullttt sa fac un cadouuuu mai speeciiiaaalll oamenilor de care chiaaar si pe bune imi pasaaaa si deh, nema fonduri...nema timp..asa ca cineva, tot la fel de draaagg, mi-a oferit solutia: scrie gandurile tale frumoase, ofera-le Universului...

Asa ca, ignorand diacriticileee (sau cum s-o mai scrie;), eu pun aici si acum, ascultand Breathe Easy, urmatoarele ganduri bune (si urarile de rigoare):

PS: Lista este deschisa:)

1. Cat mai multe bucurii..pentru tot restul Eternitatii.

2. Cat mai multa iubire...pana cand Eternitatea..sau pana cand...nimic, iubirea e oricum eterna.

3. Cat mai multa rabdare, intelegere, prietenie, respect, corectitudine, toleranta, incredere in fiinta noastra si in ceilalti.

4. Cat mai multe zambete, cate mai multe hohote de ras, cat mai multe motive de amuzament.

5. Cat mai multe bancuri zapacite la care sa radem pana cand cadem pe jos.

6. Cati mai multi oameni buni, frumosi, calzi, unici, irepetabili, improbabili si zapaciti si adorabili in viata noastra.

7. Cat mai multe momente calde, sincere, tandre, speciale..

8. Cat mai putine zile innorate

9. Cat mai multe plimbari in ploaie

10. Cat mai multe motive frumoase ca sa ne trezim dimineata

11. Cat mai putine - chiar zero bagaje inutile

12. Cat mai putine obstacole, chiar zero, in calea fericirii si a implinirii

13. Cat mai putine motive ca sa plangem

14. Cat mai putini oameni urati...chiar daca sunt utili, pana la un punct.

15. Cat mai putine motive de spaima, de groaza...

16. Cat mai multe activitati frumoase si pufoase in vietile noastre

17. Cat mai multe pisici pufoase si potai adorabile si lipicioase pe langa noi

18. Cat mai multe ocazii de a spune "Te iubesc"

19. Cat mai multe imbratisari sincere

20. Cat mai multe ocazii de a spune "Bine ai venit!"

21. Cat mai putine "muscaturi" din partea vietii

22. Cat mai multe ocazii de a fi creativi

23. Cat mai multe melodii dragi

24. Cat mai multe ocazii fericite si unice

25. Cat mai multi prieteni sinceri

26. Cat mai multa speranta, incredere si curaj

27. Cat mai mult "EU" si apoi "NOI"

28. Cat mai mult...cat mai multa viata buna si unica si splendida si pufoasa

29. Cati mai multe "pupicuri si imbratisaricuri" de la copilasi frumosi

30. Cat mai mult...din TOATE!

Un noiembrie..din nou mai..decembrie:)

2010-11-27T12:50:00.000-08:00

Vedeţi voi...inspiraţia „loveşte” când nu te aştepţi...şi când nu ai pe ce scrie...ei bine, foloseşti ce ai la îndemână. Eu una am avut fiţuici, meniuri, etc. 17 noiembrie 2010...zi cu hârtii multe hhhJ

o Parisul în doi timpi şi trei mişcări: aeroport, hotel, acasă, hotel, plimbare, crevasă rasă, cal de masă, Parisul se lasă...mai greu, pe genunchiul meu. Văleu!

o În meniul de azi – soare cu praz/ În meniul de ieri-soare şi greieri/ În meniul de mâine- soare cu pâine. Murături cu ceapă, murături cu apă/ sapă după apă dar dă de ceapă.

o Mă simt brusc nobilă şi bună/ cam ca o mâţă prinsă la smântână/Mă simt brusc caldă şi-aromată/ ca plăcintă-brânză numaidecât mâncată/Mă simt brusc soare, ploaie, vară/ Cam ca un nor, o seară şi o pară/Mă simt brusc tu şi eu şi noi/Cam ca o viaţă nouă care-ncepe-n doi...

o O poezie cu gust de femeie matură mi-a făcut cadou un pumn în gură/Speriată de ideea de revenirea prin moarte/ A fugit de mine urlând ca din gură de şarpe/Din speranţa ei mută şi zuză-varză cu blană/Evoluţia moluştelor a căpătat valoare umană/Aşa că revin la ideea-mi divin-problematică: o femeie cu gust de poezie matură/Oare mi-ar da şi ea un pumn în gură?/ Sunt pragmatică- mă urc în trăsură.

o Îmi sunt datoare/ cu o explicaţie cu gust de soare/un zâmbet cald/o minune/cum s-ar cam zice pe la noi/ „Pe bune!”

o Exerciţii literare, praf de puşcă, stele de mare/ Astăzi, Ora Miercuri, am ieşit la plimbare/Trenul de Vrancea, Paris şi Olteny/Paradoxuri albastre şi fişicuri de yeni/Te iubesc cu-ardoare, pasiune şi poftă/Dragostea mea-i vânător, iar tu eşti în tolbă.

o Tind să fiu uşor teatrală/Dar mai mult când stau, nebunică-zbanghie, în pielea goală/Tind să fiu uşor mai artistă/Atunci când momentul prezent devine batistă/Tind să fiu foarte-foarte exotică/Dar numai atunci când renunţ a mai fi atât de nevrotică.

Nebunii de noiembrie

2010-11-26T12:26:00.000-08:00

Well...seara asta da...a merita plimbarea, a meritat frigul, au meritat cafelele băute..cam aiurea...iată "producţia". Enjoy!

Poate…

Poate deodată o să opresc

Şirul de-insulte – înnebunesc

Fără speranţă mă-ndrăgostesc

În ziua ce-adoarme atât de firesc.

Poate-ntr-o doară o să zâmbesc

Soarelui, lunii, omului...

Cresc

Peste măsură de-naltă...

Poate...greşesc?

Zâna

La-nceput a fost aşteptarea

Apoi foamea, pofta şi-apoi

Sarea

Zilelor reci de-ardezie

Tu treci

Mai departe, în zare, peste

Poteci

Zână nebună-ameţită

Cu gust de frezie

Tu mă-nţelegi?

„Eu sunt o bezie!”

Farafastâcuri, ticuri şi nimicuri

Sedative cu gust de căpşună

Şi zâmbete-amare.

Iată! Priveşte! Luna e soare

Ca o nebună

Urlu la stele

Goale şi reci îmi par

Acum

Ele.

Poetizând în tihna nefirească

Eu mi-am lăsat podoaba

Neuronală să tot crească

Acum vecinii bat la uşă-înnebuniţi

De groază/spaimă/angoasă - epuroasă

„Cumva tindeţi a fi uşor tâmpiţi?”

BALAURUL

2010-11-22T09:26:00.000-08:00

EI BINE...M-AM JUCAT UN PIC...DE-A POEZIA..AM ZIS "DOMNE, IO NU AM MAI SCRISSS DE MUUULLT POEZIEE..." SI UITE CE A IESIT:)

SA SCUZATI DE PE ACUM EVENTUALELE ERORI GRAMATICALE...DEH, LIMBILE ASTEA STRAINEZE..MA AMETESTE DOMNE!!

Vizita inopinata a balaurului

22 noiembrie 2010

Privesc. In zare se desteapta un balaur

Cu dinti albastri, trup de aur.

Astept sa vina, sa luptam.

Sau, omeneste, sa cantam.

Tresar. Balaurul se-apropie.

Inima-mi tresare ca o dropie.

Of, entropie idioata!

Ma faci de ras inca odata!

Inspir. Balaurul-i aici.

E mic acum, cat un arici.

Incep discutia. Ma asculta.

Se vede clar ca-s tipa culta.

Acuma tac. Vorbeste el.

Rhetoric, clar, exact, sardonic.

Eu il ascult. Mai bun – domn’ colonel.

Mi-e jena un pic. Ma misc tectonic.

Am discutat. El e mai bun.

Are o varsta faina – vreun eon.

Ii multumesc. Miroase a freon.

Merg mai departe. Parca-l cheama “JOHN”

Vitamina Bucuresti 25 Octombrie 2010

2010-11-12T03:22:00.000-08:00

Dupa indelungi asteptari, ezitari si alte...stari, m-am reapucat de "postat" si "scrisat". Am reusit, cu ajutorul unor persoane minunate, sa public in Ultima Ora cateva texte...efort care a culminat cu publicarea, in varianta print, a catorva dintre ele.

Iata-le mai jos:)

Enjoy!

Bucureştii la ceas de seară...

Orientarea mea în spaţiu câteodată mă „obligă” să aleg rute mai puţin obişnuite. La fel şi dorinţa încă inocentă de a explora, de a mirosi, de a pipăi clădiri, statui, garduri de biserică, colţuri de străzi, oameni, câini, pisici (nu neapărat în ordinea aceasta şi, din nou, nu neapărat în realitatea asta). Într-o după-amiază, după servici, am decis să schimb un pic ruta pe care mă întorceam acasă...Iată rezultatul: am ajuns în Cişmigiu. Mirosea a flori, a oameni de toate categoriile şi opţiunile, a câini mai mult sau mai puţin sălbatici, a fum de ţigară, a bere, a vorbe rostite la mânie, a complimente sincere, a minciuni spuse în grabă, a spaimă, a bucurie, a curaj, a relaxare, a iubire, a viaţă...

Am savurat betonul aleilor, frunzele bolţilor verzi, umezeala lacului, hărmălaia de pe el, copiii care alergau în jurul meu şi râdeau din tot sufletul, bunicile semi-isterice dar care se retrăgeau obosite pe o bancă, scoteau un ziar pe care îl reciteau a nu ştiu câta oară, aruncând o privire semi-vulturească la argintul viu din raza lor vizuală, mai emiţând de vez en cuando o comandă/un ordin croncănit şi aspru sau o grijă normală dar cu iz de absurd...

Am zâmbit din tot sufletul privind lebedele şi raţele şi m-am minunat de splendoarea şi unicitatea Naturii. Dar mi-am adus aminte şi de cinismul, oroarea şi ignoranţa fiinţei numită om – chiar şi de gândirea primitivă care îi spune „Distruge! Loveşte!” şi m-am întristat...Paradoxal, nu suntem atât de evoluaţi cum credeam..fiinţe cu limbaj articulat...articulat ca să ce, ca să nu mai scârţâim?

Deja era seară. Trecuseră câteva ore bune de când eram în Cişmigiu. Lumea „bună” dispăruse în case, mânată de somn, foame sau de ultimul episod al telenovelei X. În jurul meu se auzeau broaştele, freamătul copacilor, un telefon care scotea triluri manelistice, comentariile unor tineri care mergeau să deguste un pic de lichior de hamei şi o ţigare şi...sunetul telefonului meu. Cu un zâmbet în care se amestecau bucuria, tristeţea şi o uşoară melancolie, am pornit-o spre casă.

Am ajuns într-un târziu...cam târziu; preferasem să merg pe jos o bună bucată din drum ca să mă reîncarc cu energiile bune „captate” în Cişmigiu. Aş putea spune chiar că nu am regretat „vizita”. Mi-am pus în agendă o vizită semi-nocturnă în alt parc. Poate în Carol. Sunt curioasă ce energii sunt acolo.

Seară bună, Bucureşti!

Gara de Nord – Dristor 2

Un „proiect cu valenţe profund socio-urbane”: să iau un troleu sau un autobuz, nu conta linia sau traseul, şi să mă plimb cu el până când mă satur. Ei bine...nu am făcut asta. Încă. Dar am reuşit să mă plimb pe traseul care dă titlul articolului. Nu e obositor. Nici enervant. E altceva. Ştiu că sunt şi alte trasee, dar ăsta chiar merită. Dincolo de orice surpriză neplăcută, gen prea multă lume, cerşetori, aşteptarea, îmbulzeala, comentariile, manelele sau rock-ul alternativ sau chiar house-ul brutal. Sau hainele care miros a ceva de genul naftalino-prazo-basuro-trafic-familie.

E ca un ritm. Nu unul neapărat anume. Pentru mine, cel puţin...e cam aşa: Unirii, Izvor..Eroilor. Pauză. Ies din vagon şi mă instalez pe peron. Privesc şi sun privită. Azi port blugi, cămaşă albă şi o haină maronie. Culorile predominante ale celorlalţi sunt albastrul, movul, albul, roşul, verdele...şi griul. Sau cum ar spune cei care oferă mărfuri, marafeturi şi ciurciubote la Dlagonul Loşu – gli.

O pereche se ceartă. Un bătrân priveşte undeva în gol. Absenţa conştiinţei prezente face bine câteodată. Sună un telefon. Ritm alert, uşor enervant. Răspunde o voce feminină, undeva în spatele meu. Nu vorbeşte româneşte bine. Comentează nu ştiu ce cină. Mai inserează şi expresii în germană. Pe unele le înţeleg. Râd uşor.

Aş bea o cafea, dar mi-e un pic lene să urc treptele până la magazin. Mai am timp. Cred. Ce am eu cu cafiaua nu? Nu mare lucru. „Drog” favorit şi oarecum gratuit. Semne bune anul are, doamnelor şi domnilor! Beţi cafeaua nu ştiu care şi mamă-mamă ce cotă socială mare se va crea...mda. Mai discutăm.

Tre’ să plec, mă scuzaţi, a venit metroul. O piesă de muzeu..să n-o confunde ceilalţi cu trenulJ

PS: Pentru cei care merg cu metroul, traseul real ştiţi care e. De fapt, tot articolul, aşa, extrapolând un pic, a fost o simplă licienţă poetică.

O cafea cu zori

Ritual favorit. Fără nici o îndoială. Absolut. Unicitatea fiecărei dimineţi. Atât.

Îmi place să privesc pe geam cum zorii se strecoară timid printre straturile de nori şi de lumină. Ajung până la mine, îmi zâmbesc şi mă întreabă: „Cris, ne dai şi nouă o cafea?” Le zâmbesc şi eu. „Cum să nu. Imediat.”

Cana. Apa. Linguriţa. Cafeaua. Lapte nu. Nu întotdeauna. Zahăr. Răbdare. Fredonez câteva note. Apa a fiert. Torn în cană...de fapt, în căni. Am uitat. He he!

Bem cafeaua. Râdem încetişor. Soarele încă nu s-a trezit. Zorii îmi mulţumesc. Merg mai departe. Eu mă întorc în pat. Iar o să râdă soarele de mine. „Leneşă mică, iar nu mă aştepţi cu cafeaua gata?”

Fly me to the moon…

Seară de octombrie, seară cu ploaie...seară uşor rece dar interesantă, amuzantă, fezandată, amorezată. Plimbare în Lipscani. Nu am de gând să încep cu istoria locului, cu comentarii despre terase, oameni, biserici, câini vagabonzi, farmacii, librării...am de gând să mă opresc.

Da. S-a oprit şi ploaia. Perechi zâmbitoare, antrenate în discuţii profunde, tandreţe, iubire, speranţă, curaj...încredere, respect, intimitate. Oameni. Atât.

Simfonie de culori, mirosuri, sunete, murmur permanent şi prezent, fără nicio îndoială. Savurez. Savurăm. Comentăm. Râdem încetişor. Arătăm uşor, finuţ, cu degetul. Un poquito...solo un poquito, just for the fun of it!

Dintr-o dată, nu se mai aude nimic! Tot „filmul” e brusc pe „Mute”...cu excepţia unui individ. Da. Un fragment. Un clip aparte. Cineva care, exact ca în filmele americane de modă veche, cântă la saxofon aproape de un felinar. Zâmbesc. Zâmbim. Asta da surpriză!

Ce cântă? Hmm...un clasic...Fly me to the moon...O fi un Lipscani cu un saxofonist şi acolo?

Hesitation...resignation...hope, love, confession in the early hours of the morning...

2009-09-18T01:35:00.000-07:00

I hesitate. I love to look in the other's mirror, I love to watch those eyes, I love to keep close, to breathe slowly so I will not bother the harmony of the sleep...

I resign. I resign from being just a human. I resign from being an angel. I had my share of cold, of loneliness...

I hope to become alive. I hope to die as late as possible...

I confess. Priests hate me. I am too innocent for their ugly hearts.

The late hours of the night comfort me...The early hours of the morning make me sad. I am alone. Again.

De ce?

2009-05-14T09:31:00.000-07:00

De ce ma intreb de multe zile si nopti ce caut pe planeta asta?

De ce nu ma las in pace si ma haituiesc aiurea cand stiu ca ar trebui sa am enorm de multa rabdare cu mine?

De ce nu reusesc sa uit anumiti oameni, anumite momente, anumite sentimente cand, undeva in adancurile fiintei mele, oamenii, momentele si sentimentele sunt deja doar carcase vide si reci?

De ce ma doare inima?

De ce plang cateodata fara motiv?

De ce nu astept rabdatoare ca oportunitatile sa apara pe linia mea si ma comport ca o nebuna si le sperii?

De ce simt ca imi doresc sa dispar in neant din ce in ce mai mult?

De ce realitatea in care am trait pana acum e o iluzie?

De ce muzica din seara asta ma intristeaza?

De ce intarzii sa iau decizii importante cand ar trebui sa ma bazez pe intuitie si sa le iau si gata?

De ce iubesc ploaia?

De ce iubesc momentele de liniste de dimineata?

De ce urasc sa nu fiu bagata in seama?

De ce ma doare ignoranta celorlati?

De ce imi e dor de tine cand stiu ca te am in suflet, unde totul e ok?

De ce...

I wanna be...

2009-04-07T11:14:00.001-07:00

E din nou aprilie. April, moment usor labil, subtil, tactil, senil...Era sa pacalesc pe cineva pe intai dar am renuntat in ultimul moment. Poate ca m-a pocnit etica in frunte, poate ca mi.am dorit sa fiu pacalita...on sait jamais...

Ascult muzica. Nu clasica. Nu o suport intotdeauna. Si nici ea pe mine. E prea melancolica iar eu sunt prea zvapaiata ca sa suport.

Un tres grand lapin (scuzati lipsa semnelor respectiv utile pentru o scriere mai corecta) dans mes yeux, Dieu, il existe comme toujours...C'est la lumiere..ou pas... A veces me miro en el espejo y me digo a mi misma "Que cojones hago yo en este mundo?"

Ne.am trezit, iubim, simtim, traim, devenim. Din moluste exprimandu.se nearticulat in fiinte de lumina pura, in conexiune perfecta cu Universul.

In fond si pana la urma si la coada, cu ce ne putem lauda in fata lui Osiris? Ca am dat de mancare la pisicile din cartier si am scarpinat pe burta toate potaile si potailoaiele din Bucuresti? Nu cred ca va fi indeajuns. Nevoia de singuratate, nevoia de a impartasi, nevoia de a iubi...cam atat? Nu cred. Din nou, cu riscul de a ma repeta pana la absurd si la penibil, nu cred ca atat ne/ar face fericiti.

Ma uit cu atentie la viata mea in ultima vreme. Nu imi place. Dar incerc sa o fac frumoasa, asa cum o simt de cand am aparut pe acest pamant si in acest corp. Nu stiu unde ma va duce, nu am pretentii sa insist sa ajung unde nu am ce cauta, ci doar sa merg pe linia mea. Aceea adevarata, nu cea care mi s.a impus..

Fara temeri, fara frici, fara ezitari, eu cu mine, eu cu tine, eu cu noi...haide, haidem, haideti!!

Cam atat...I wanna be in love, I wanna be close to you, I wanna be safe...I am in love, I am close to you, I am safe. I AM THE LUCKIEST PERSON EVER!!

Arta de a nu spune nimic...Sau poate ca...da (?)

2009-04-07T10:54:00.000-07:00

Un upgrade de memorie, o fantana parasita, o speranta batuta bine si abandonata, plina de sange, langa un tomberon din Piata Romana, un sarut cald si tandru, discutii inerent-absurde, spaime, tehnocratie la greu, somn, iubire, temeri si cosmaruri...

Totul suna a nou, totul suna a ceva inefabil, inegalabil de frumos, fantastica literatura de trei parale provenita din creierii obositi ai unei himere perene si perpetue...

Privesc, usor siderata, manifestarea furiei, a urii, a pasiunii si gandesc "Eu am mai fost aici". Non-umanul, non-existenţa, non-prezenţa, non-eu, non-voi...

Da, afirm sus si tare ca ador sa imi pierd timpul ascultand cum creste iarba, cum ploaia isi croieste drum printre crapaturile blocului, cum cineva respira langa mine in pat si ador, cat pot eu de mult, sa zambesc in somn. Si asta aproape indiferent de ceea ce visez...

Plec. Merg. Ma duc in lumanari, me duc la pascut, vita, om, petunie, pastrama de berbecut, bere, vin, apa...Poezie pura, impropriu clasificata drept manifest al constiintei proprii.

Elucidez mistere, desfac noduri gordiene, pictez capodopere, iubesc oamenii, urasc momentele agresive si totusi...parca nu am spus nimic, nu-i asa?

Sau poate ca...da (?)

In esenta eu, in aparenta tu...

2009-02-02T01:57:00.000-08:00

Ganduri usor naive, absurde, zambitoare, pufoase, calde, blande, bune imi bantuie peisajul sinapselor. Ma vad pe mine...insami...fericita, multumita, inconjurata de oameni dragi, catifelati, curajosi, pragmatici, fini...

In propria mea esenta nu indraznesc sa privesc. Inca. Sau, poate, deja m-am vazut si mi-a fost usor teama. De ce? De razbunarea proprie? De oprobriul personal? De lipsa mea de curaj? De cine? De oamenii care nu au avut rabdare sa sape impreuna cu mine ca sa gasim comoara? De oamenii care imi sunt dragi si care nu m-ar judeca niciodata? Mi-ar atrage atentia unde gresesc, dar nu s-ar uita cu sila la mine.

Poate ca am exagerat prea mult cu ascunderea asta de mine. M-am filat, m-am sabotat, m-am ignorat, m-am ostracizat pana la absurd si nu am castigat nimic!

Mi-am dorit chiar sa dispar...ca sa nu mai fiu o povara. Absurd, stiu, dar am simtit la un moment dat ca ar fi cea mai buna solutie.

Oricum, saptamana am inceput-o bine as zice. In esenta eu sunt eu, in aparenta/aparitie, tu esti tu. La fel, identic personaj de roman cavaleresc, tablou din Prado...

Concluzia e urmatoarea: daca eu sunt eu si tu esti tu...noi suntem oameni. Dincolo de cuvinte, dincolo de timp, dincolo de limitele societatii...

Keep in touch!

Etern...

2009-01-28T11:51:00.000-08:00

Etern pelerin in ploaia gandurilor tale...
Etern vagabond in orasele amintirilor tale...
Etern cavaler in luptele pentru sufletul tau...

Etern om, etern zeu, etern idol pagan, uitat in pestera de sub cascada...
Etern sentiment de iubire, de implinire, de speranta, de curaj, de sprijin...
Etern privilegiat sa impart momente unice cu oameni care exista dincolo de timp si spatiu...

Etern....

Un nou inceput pentru America. Casele de pariuri s-au inchis la cote maxime?

2009-01-20T21:14:00.000-08:00

Ieri, America a primit o fata noua. Nu una caucaziana, nu una hispanica. Nici macar una bastinasa. A primit figura unui barbat de culoare, care, intr-o maniera usor cristica, cu adanci implicatii sociale, economice si chiar culturale, a decis sa ia taurul de coarne si sa faca ordine in haosul instaurat de predecesorul sau.

Nu am "surse"in America, dar presa noastra a fost destul de bogata in articole. Astfel, am reusit sa urmaresc cu atentie (minus orele dedicate somnului) procesul prin care o natiune a carei cultura este una care, personal vorbind, are multiple influente metise a primit o puternica influenta coloniala. Un sange proaspat, usor amestecat, ce-i drept. Dar, poate, aceasta rasa noua, acest presedinte fresh si tanar, care nu are obiceiuri viciate sau care nu recurge la violenta, ci la discutii, la medieri, la negocieri, ii va aduce unei tari care, o perioada destul de mare de timp, a ezitat intre a fi exponent cultural sau jandarmul lumii.

Imi recomanda o prietena aseara sa urmaresc investitura lui Obama. I-am replicat realist: "Nu am cablu, draga mea. Am renuntat la el." Poate am gresit. Dar Internetul e o sursa buna si pot sa catch up cu evenimentele care au "zguduit" America.

Am aflat ca ceremonia ar fi costat o avere, in ciuda crizei care bantuie, cam ca o mica Moarte Rosie. Am aflat ca Obama a avut un discurs fulminant. Am vazut si poze, care mi s-au parut chiar frumoase. Am inteles implicarea, dorinta si sperantele americanilor intr-un homo novus care s-ar putea dovedi mai american decat ei toti prin experienta si punctualitatea cu care doreste sa rezolve problemele. Am citit un pic si despre planurile lui. Par normale. Si, poate, chiar o sa si devina realitate.

Casele de pariuri mentionate in titlu exista in mod sigur. Probabil s-au inchis la cote maxime. Sau poate ca nu. Sincer, mi-am deschis si eu, mental, o casa de pariuri. In afara de pariul cu 2009, am mai facut unul, chiar azi dimineata: ca Obama va reusi sa repuna pe picioare o tara bolnava, abatuta, trista, usor morbida, usor cinica, depresiva, paranoica, etc. Poate ca democratia americana va deveni ceea ce trebuia sa devina acum secole bune, poate ca natiunea americana va reveni la normal. Poate ca au o sansa.

Pariurile au ramas. Casele de pariuri, bineinteles, inca sunt deschise undeva. Eu una raman la opinia mea: Obama reprezinta o sansa nesperata pentru intreaga natiune de peste ocean.

PS: In alta ordine de idei si lasand usorul pupincurism, s-ar putea ca intrarea lui Obama sa faca parte dintr-un plan ff interesant...Dar, om trai si om vide.

Je vous en pup!!

Pariul cu 2009

2008-12-28T00:32:00.000-08:00

Multi incearca sa ghiceasca ce le va aduce 2009. Altii isi fac liste "tremendas" cu tot felul de exotisme, sentimente, dorinte clare, dorinte subtile, dorinte usor bete...trendy tata, trendy bine de tot!!

Putini merg la biserici, se concentreaza pe un gand anume si il emit, fie in soapta, fie in gand, fie ca un mormait discret, in barba si pleaca de-acolo cu speranta mai ridicata, cam ca o halaciuga mare de par...

Cativa aleg sa se curete, strigand cat pot de tare, in timp ce ceasurile marcheaza trecerea de la 2008 la 2009, de tot ce i-a suparat, enervat, stresat sau de tot ceea ce urasc, iubesc, doresc...

Eu una, sincer, as vrea sa fac un pariu cu 2009, ca tot simt ca va fi un an intr-adevar important pentru mine si nu numai. Por supuesto ca il voi castiga - nici nu ma indoiesc de asta!

Pariul e foarte simplu: stiu ca va fi anul in care eu voi fi intr-adevar bine, intr-adevar fericita, in care tot ceea ce imi doresc cu sufletul imi va fi la indemana, in care oamenii dragi mie vor fi la locul lor (ca si mine de altfel), in care lucrurile rele o sa dispara din viata mea, in care cercul meu de prieteni se va extinde, in care Barcelona va fi extrem de aproape, in care tot ceea ce am uitat sa rezolv se va rezolva...

As continua lista, dar ma opresc. 2009 deja a auzit si a citit ce am scris. E usor absurd sa il mai provoc, mai ales ca si el are surprizele lui pentru mine. Unele foarte frumoase, sunt sigura.

Inchei acest textulet cu urarea sa ne vedem sanatosi si voiosi in 2009, sa ne aduca tot ceea ce e nevoie, sa ne iubim mai mult si sa ne uram mai putin...

LA MULTI ANI!!

FEEL BETTER!!

2008-11-13T09:11:00.000-08:00

Melancholy showed up at my door last night. She was cold and hungry, but had a strange smile on her round and grey face.
She took a shower, ate the food I had cooked for her and then said she was sleepy and needed some two/three hours to "just disconnect from the world"...
When she woke up, it was already the next morning...Furious with rage, she stormed away from my apartment, half naked, down the streets of that blue and yellow town, in search for someone she called "The Truth".

Hours later, she returned. Tired and hungry again, she rang the bell. This time it was not my first self who opened the door, but my second. This self was, how should I put it, much more selfish, maniac and kinda sadistic. The food it cooked was half cold, the water was muddy and this made Melancholy feel bad about her life and she cried. Dark tears fell on the floor, turning into emeralds and rubies...

She ran away again, this time for good. My two selves laughed like mads, like idiots and decided it was time for a "fiesta loca"! They bought food and wine, even some whiskey with her tears and it was, I must say, one of the best parties ever!

In the middle of the party, Rain and Snow showed up - Melancholy had sent them to punish those "wretched idiots"...but they were nowhere to be found. They had returned inside of me...with one message: TRY AND MAKE YOURSELF FEEL BETTER ABOUT EVERYTHING!

Alo, domnu', imi vreau organele inapoi!!

2008-11-10T00:13:00.000-08:00

Ca sa nu pierd timpul...articol dintr.un cotidian...tema socanta, titlu pe masura. Ca sa nu se spuna ca ma iau de colegii ziaristi, aleg sa ma exprim altfel: fii viu, fii constient si decide-te rapid daca vrei sau nu sa contribui la pieirea/salvarea altei fiinte umane!

Cu un ton de morga, as spune, la ora asta, ca as vrea cumva sa fiu salvata (daca se mai poa', of course) de la o moarte sigura de organul (inima, ficatul...) altei persoane. Intreb, totusi, de ce nu luam de la porci? Macar aia nu au constiinta si oricum sunt hacuiti mai ceva ca oamenii de sarbatori...

In alta ordine de idei, daca as fi in situatia sa donez organe...m-as gandi de doua ori si as face si un inventar in prealabil...ceva de genul: una bucata ficat...cam obosit si plin de nervi; una bucata vezica biliara...saracutza de ea, cam in pioneze dar merge asa, pentru inca o tura; plamanii...plini de fum, smog, nicotina, aer conditionat, etc; rinichi...ma abtin...adica, na, functioneaza, dar nu ii pot intreba la ce capacitate.

Restul organelor, ei bine, nu au purtator de cuvant, deci nu se pot exprima/manifesta. Dar, revenind la situatia sa donez organe... chiar daca as fi inconstienta sau trei sferturi pe moarte, m.as forta sa ma ridic in sezut/fund/bombeu si as urla din toti rarunchii: Alo, domnu', imi vreau organele inapoi!!

...cioara ma-tii de Romanie!

2008-09-18T03:37:00.000-07:00

Punctele de la inceputul titlului ascund, nu cred din pacate foarte subtil, o vorba sensibiloasa la adresa unei situatii/tari de care sunt din ce in ce mai siderata.

Pe scurt, din cauza unor erori umano-birocratico-cinice, m-am trezit intr-o situatie penibila care, paradoxal, s-a remediat...dar nu intr-o maniera foarte clara...si nici confortabila. Acuma doar sper ca lucrurile sa se remedieze cumva incat sa pot dormi linistita noaptea.

In alta ordine de idei, nu m-am putut abtine sa nu ma uit la televizor, unde am intrezarit (ora tarzie, deh) fascinante peisaje socio-culturale, filme aiurea, stiri care mai de care mai insangerate, perverse, lascive, periculos de sincere, jenant de realiste...care imi aratau cat de bine stau cu nervii (sau stau bine si sunt eu usor blonda) anumiti indivizi care sunt interesati in tampirea, manipularea, santajarea sentimental-psihologica a maselor care inghit si nu prea - exista alternative, domnilor, exista alternative!

In a doua ordine de idei, am fost fascinata de filmul Boogie, pe care il disec (sau poate il laud de mama) in articolul precedent. Fascinata in sensul ironic, sper ca s-a simtit fina ironie...am fost, dupa cum spuneam, fascinata de facilitatea lui, de mirobolantele si absurdele, dar atat de familiarele situatii din el si am stat si m-am gandit foarte bine. Si cand spun foarte bine, spun chiar bine. Asta imi ia cam o zi jumate, maxim doua.

Concluzia a fost urmatoarea: traim intr-o tara in care paradoxurile culturale, sociale, evolutive, psiho-afective, cinismul, lipsa de interes, implicare, foamea, ura, angoasele, neseriozitatea, ignoranta, absurdul, lipsa de etica si alte intruchipari izvorate din imaginatia speriata de bombe a lui Goya si chiar a lui Bosch fac legea. Si nimeni nu face un gest! Sau poate il face, dar e atat de mic, de nesemnificativ, incat nici nu se vede. Iar gesturile ample, mari, catastrofale, castiga meciul la puncte!

In conditiile acestea jalnice, depresia mea se adanceste, se amplifica si da nastere unei noi dorinte: aceea de a ma pastra cat mai etica, cat mai normala si cat mai rationala in fata acestei furtuni care fierbe in cazanul carpato-danubiano-pontic!

Dar, din pacate, nu ma pot abtine sa nu inchei apoteotic si ranjind usor cinic cu o vorba nou-gasita: ....cioara ma-tii de Romanie!

La buna vedere, baieti si ne mai gasim pe interval!

Boogie...night??

2008-09-15T21:25:00.000-07:00

Ca sa incep in "dulcele stil clasic", as zice doar atat "Ioi!"

De ce reactia respectiva? Simplu: manata de ploaie, de un articol dintr-o revista cu inalt profil social si de o invitatie neasteptata, am ajuns la Institutul Francez...unde rula un film denumit, artistic si impresionant (ironia sper ca se simte), Boogie.

Sincer, daca e sa las la o parte faptul ca am ras si eu, ca restul salii, la replicile simplute, usor triviale si chiar grosiere, ca am comentat printre dinti prezenta pustiului atat de tipic si enervant, care s-a intrecut pe sine, shaorma care a fost abandonata regeste de catre doua din personaje, scenele la bowling care mi-au adus aminte ca nu am jucat niciodata in tineretile mele mai fresh dar nici in cele mai coapte, as putea spune ca e un filmulet care a lasat un gust usor amar...si care, in ciuda titlului si a cronicii...nu a depasit nici o asteptare.

As lauda doar jocul actoricesc..cu un scurt si pe jumatate de gura "Bravo, ba!". In rest, sincer, nu e un film care sa prinda la un public matur si elevat...unii aseara au si plecat in prima ora, deci...si daca tot e loc de critici, etc, as spune ca poate m-as fi descurcat mai bine. Am zis poate. Scenariul oricum nu a stralucit iar exterioarele, ei bine, previzibile.

Poate actorii s-au distrat jucand in aceasta piesa de teatru realistica, poate ca regizorul a incercat sa il emuleze pe von Trier un pic...si nu stiu eu, deh, blonda de mine....poate ca e un film superb, tipic romanesc, tipic cinic, cu un limbaj care ar speria orice puritan (bine macar ca traducerea in franceza nu a fost atat de agresiva!).

Oricum, ca un ultim comentariu, fie si sugestie, as spune ca "Boogie night" e un titlu mult mai bun decat incercarea ciuntita si trista de explorare a unui mariaj si a unor frustrari bine-meritate...

Seara/Zi buna si, daca vreti sa radeti de niste oameni care ne seamana, cautati filmul. Daca nu, macar inscrieti-va la Institutul Francez sau asteptati oferta lor de filme straine. Cine stie, poate aveti noroc:)

Manifest

2008-08-22T11:01:00.000-07:00

Maini de catifea umbla pe scoarta creierului meu care isi doreste enorm sa treaca dincolo, fie acel lucru absurd sau nu, fie acel lucru galben sau nu…galben de soare, nu galben de frica, teama, oroare…

Maini de argint imi maseaza tamplele incet, cu miscari circulare dar usor chirurgicale si isi doresc sa fie maini de om, maini calde, care pot transmite, emite, evite…tot ceea ce e voie sa fie mentionat, soptit, spus…scris…

Maini de alabastru, maini de statuie care isi inchipuie ca sunt maini de pianist orb, uitat intr-o sala de concerte arhiplina, fata in fata cu cea mai mare teama a sa: ca poate vedea perfect partitura si va trebui sa se prefaca..din nou..ca e orb…

Esenta unui nou inceput nu se masoara in cuvinte sau in cantitati industriale de hartie si tus, ci in bucuria noii binominale si tripartite stari care a trecut de la vegetativa la teribil de activa, chiar hiperactiva as zice...

Esenta unui moment estetic nu se cantareste ca la aprozar si nu isi cauta o noua directie doar pentru a face pe plac altora ci, pur si simplu, isi vede de drumul ei, fara a se uita in stanga sau in dreapta...

Va rog, nu imi masurati esenta fericirii supreme sau a iubirii absolute in procentaje sau in emisii de statistica absurde si abjecte! Lasati-ma sa ma bucur total de ea, fara sa mai ezit si fara sa mai ma indoiesc de propria natura!

Indoieste-te de ceea ce nu esti, intreaba-te ceea ce nu poti fi, roaga-te sa devii ceea ce trebuie si uita si iarta si…iubeste…omul din tine isi cauta locul, zeul din tine l-a gasit deja. Cauta sa ii aduci impreuna cumva…

“Inca din timpuri stravechi obsesia obtinerii unei stari profunde de pace macinase fragilul si totusi perfectul psihic uman comun. Cel individual deja era internat la Balaceanca de vreo cateva secole, tot urland obsedant toata ziua ca viata se termina maine, ca omenirea era condamnata la pieire si alte idiotenii in aceeasi teribilo-groaznica serie.

Asa eram si eu. Pacienta cunoscuta deja la Balaceanca, figura mea angelica si inocenta pacalea foarte usor medicii si specialistii care, din pacate, aveau intotdeauna acelasi diagnostic si aceeasi reactie la starile mele care alternau intre furie si deznadejde, condimentate un pic cu bucurie si liniste.

Intr-un tarziu, un medic, Dumnezeu sa il tina o mie de ani in viata, a gasit solutia la problema mea. Am intrerupt tratamentul si, treptat, am iesit in lume. Surpriza si oroarea au fost inlocuite cu bucurie si dorinta de a cunoaste cat mai multe despre acel straniu oras numit, inocent, Bucuresti.

Istoria lui era fascinanta, cladirile, un amestec intre un Paris care ne face de ras (sunt jerpelite unele...) si un ceva modern care, din pacate, ne condamna la imbecilitate (cladiri imense care ameninta biserici, blocuri construite pe jumatate, complexe comerciale fraudulos de opulente...lista poate continua pana maine, sparanghelul se fierbe greu, deci, mai putem sta de vorba, nu?)

Incet dar sigur mi-am facut prieteni, am inceput sa ma imbrac mai bine, sa ma pieptan, sa nu mai aud cretinitatile celor care, chipurile, se interesau de soarta mea doar din cauza ca nu eram ca ei si era neaparat nevoie sa intru „in randul lumii”. In randul turmei poate, ca in al lumii eram din clipa in care m-am nascut!”

Notez si innot, din ce in ce mai greu, in pacla asta abjecta care isi face loc in creierii mei deja ametiti de atatea valori impartiale si imberbe, innot si notez, din ce in ce mai usor, in aburul asta care se prelinge din bucatariile celeste...aiureaaa, e doar un miros fantastic de mancare chinezeasca proaspata!

Doamne, ce foame imi e! Am lucrat pe un text extrem de greoi, plin de metafore pe jumatate bete si de patine prea noi pentru autor. Am incercat sa fac cumva sa sune mai romaneste...dar cumva, tot o pasareasca destul de
intelectuala a ramas. M-am lasat pagubasa! Prea multi neuroni pierduti...pe bune!

Neozensuri

2008-01-04T14:03:00.000-08:00

O carte superba de Henri Brunel, Anul Zen. O altfel de viziune asupra unei lumi care ne haituieste, ne iubeste, ne tortureaza (cu accente SM), ne face sa avem tendinte mesianice - eu, salvatorul saracei omeniri...etc etc etc.

Senzul Zen al existentei noastre nu cred ca este evolutia sociala, ci cea spirituala. Unii incearca sa o afle in biserica exterioara, cea interioara fiind trecuta in planul cu numarul de ordine 152455582145, 654525. Nu zic ca e rau sa mergi la biserica, dar..haide, mai las-o domne, toaaata ziua biserica?? Familia si prietenii? Un spectacol, si un tablou si o cina in compania prietenilor ce au ? A, pardon, nu sunt cum scrie in biblie..am momente cand cred ca biblia si orice alta scriere cu aspect exclusiv religios sunt de fapt manuale de manipulare ale mintii umane si ca preotii, cei care au acces la putere si informatii (noi fiind tinuti in intunericul binecuvantatei ignorante), prefera sa taca si sa ne minta in fata, sa ne ceara bani si alte bunuri si servicii pe care noi le facem in speranta ca sufletul nostru va intra mai usor in rai...

O alta maniera de a cauta ce nu trebuie...sa ma gandesc..da...drogurile, bautura si orgiile...subiecte clasice care au facut deliciul cititorilor cotidienelor romane si straine. Pentru experienta, pentru socializare, pentru X, pentru Y, pentru Z...dar pentru tine ca om, ca fiinta umana?? Nimic, absolut nici o satisfactie. Doar boli crunte. Unii nu se opresc, altii reusesc dar raman intr-o lume numai a lor, o lume secreta si destul de intunecata. Da, lor li se pare un mic paradis..si cand colo..e ceva mai rau..

Evolutia spirituala incepe din momentul, cred eu, in care gasim raspunsul la doua intrebari care ard precum acidul: "Cine sunt eu?" si "Care este misiunea mea?" . La intrebarea referitoare la propria fiinta, raspunsul e simplu: sunt un om, sunt o fiinta aparuta prin vointa divina, care are atribute feminine sau masculine. Exista multi oameni care nu se accepta asa cum sunt...poate ca au trebuit sa se ascunda ca sa nu fie criticati sau marginalizati. Sau chiar acceptati. Pe chestia asta o sa scriu eu mai tarziu un articol cat pot eu de amplu. Revin la acceptarea asa cum esti. Nu conteaza foarte mult daca esti femeie sau barbat. Conteaza sa fii tu. Sunt unele femei care nu se suporta. Poate nu suporta ca sunt marginalizate si umilite sau chiar folosite ca obiect sexual. Well, intr-adevar, e o situatie dureroasa. Dar se poate remedia. Nu prin a deveni fiara numai ca sa fii respectata, ci prin a impune respect prin revelarea adevaratei naturi.

Eu una sunt convinsa ca toti suntem buni la baza. Poate ma insel, poate nu. Poate unii s-au nascut fiare, dar aceia au ceva de platit din alte vieti sau au de invatat ceva aici si acum. Poate altii s-au nascut amabili, draguti, tandri si adorabili. Ingeri, dar ingeri care trebuie sa stie cum e sa fii om ca sa nu mai planga...Ingeri mai rai exista, dar acolo intervin valori agresive, cum ar fi mandria, self sufficiency, increderea in oameni rai care i-au invatat ca e bine sa fii mai putin om pentru a supravietui...

O alta maniera de a evolua si pe care o redescopar si eu acum este aceea care incepe cu reconectarea la Univers. Nu la Dumnezeu neaparat. Ci la intreg Universul. Toata energia, toate cunostintele, toate posibilitatile de a trai sunt acolo. Vedeti voi, am redescoperit ca e mai bine sa fii in conexiune permanenta cu ceva net superior, cu fiintele de dincolo de ceea ce oamenii de stiinta au decis ca exista, cu energiile speciale... E mult mai bine asa, e mult mai natural. De ce va veti intreba? E simplu. Universul contine tot, pana si pe Dumnezeu. Se contopesc si exista, in functie de ei, nu in functie de noi. Poate sunt un pic rea, dar nu sunt de acord cu blocarea gandirii doar pe o linie care se poate controla si schimba dupa bunul plac al altora. De ce sa gandim doar cat vor ceilalti? De ce sa ne supunem unui pattern de gandire impus de catre ceilalti? Asa e bine? Asa e normal? Ca sa supravietuim trebuie sa ne sacrificam sufletul? Ma indoiesc ca voia divina e asta. Ma indoiesc enorm.

Nu cred ca Dumnezeu a zis vreodata ca trebuie sa alergam la el sa ii cedam problemele noastre, ca trebuie sa ne rugam in functie de cum scriu altii..de codurile lor. Sunt coduri care nu cred ca conduc inspre linistirea sufletului, ci spre cea a mintii. Am incercat si eu experienta. Si am realizat ceva - cand ma apropiam de icoana, simteam ca sunt obligata sa fac ce faceau cei dinaintea mea...si e absurd! Nu in turma! Mentionam mai sus biserica interioara. Ei bine da, exista. Deoarece Dumnezeu si Universul au pus acolo o particica, un fragment din ei. Si asta conteaza mult mai mult decat orice pe lumea asta! Particula respectiva creste in permanenta, in functie de ceea ce alegem, de ceea gandim si de ceea decidem sa facem cu noi insine si cu planul divin, cu misiunea noastra. Daca o oprim, ne oprim si murim. Nu fizic...fizic devenim momai, marionetele altora, care se alimenteaza din intuneric.

Writing on the walls of Barcelona...again

2007-10-23T10:20:00.000-07:00

I wrote earlier that text called "Never been loved..enough" and a good friend of mine appreciated it. It was good. Yet, she said she wanted a happy ending. Well, happy endings are like butterflies, sweety! Keep that in mind, ok?
It is not difficult for me to write a happy ending to that text; in fact, it is the most natural thing to do. But, to be honest, I am not in the mood. You see, writing and painting for me are like therapy, like taking out, eliminating, terminating that nido de viboras inside each person's soul. I do not think that my nest is soooo big but it is quite present and, like I said before, let's burn it, literally!!
There is no need for the firemen to come or for a professional arsonist to assist us. It is quite easy. You need some wood, gasoline and a box of matches. The question:"Do you have balls to do it?" does not even exist. The question:"Is this good for me?" is stupid. Of course it is good for you, peaso imbecil!!
Enough hesitating, crying, wining, licking your wounds. Just do what you were supposed to do ages ago and live a life like you always wanted!!

Ufffffff now I am cool. I managed to start the fire hehe!! So, what is the title about no? Easy, I love Barcelona!! And I want to go back and live there. Of course, I have some accounts payable and receivable here, in Romania and I need to wait for them. And then sweet freedom!!
I am perfectly aware that the Barcelona I felt is not the same as the one dominating the Spanish coast. I am perfectly aware that I will be analyzed and dissected by the Catalan society etc. So what?? I am not there for them, I am there for myself, for my own pleasure and need.

I know I sound selfish but, up to a point, it is true. Of course I can understand and speak Catalan and I feel closer to Romania every time I hear it. Of course I will miss Romanian...quien sabe, a lo mejor mi lugar esta al otro lado del mundo...

Bona nit...Bucarest!!

Never been loved...enough

2007-10-17T09:40:00.000-07:00

As I watched my shadow disappear into the sunset I realized how much I was going to miss it and hate it at the same time.

It was cold; the winter had been ruling our country for many centuries and yet I felt warm, perhaps because now I was free at last...or perhaps not.

I went home,I poured a glass of wine, lighted a cigar and thought about my future, my past and my present. I was not satisfied, I was unhappy, I was angry and so, oh, so sad!

I went in my bedroom and there stood a mirror. Simple and yet so powerful, that mirror had been in my family for generations and it was always accurate when it was asked anything, from the location of one shoe to the disappearance of a continent.

I looked into it and asked: "What is wrong with me?". The mirror stood in silence for eons, then smiled at me, in a sad yet tender manner and said: "You sweet and innocent soul, your shadow was your true self. Now you are not the same and all that is left of you is your capacity to hate and despise."

I was angry...and I smashed the mirror!! Then,after hours of destroying the city and burning all the houses, including the palace, I went to search for my shadow.

I won't bother you with my adventures. I only wish to say that in the end I found it, we fought like mad and in the end...I lost and my shadow ran away from me forever. With my last strenght I asked her" Why are u running away from me?" And she answered : "I've never been loved enough!".

The truth is this: I never had an experience like this and I hope never ever to have it. I wrote this text to gather my ideas and thoughts and conversations. I will not give more details but I will tell you this: in some families children are not loved enough and if the parents do not pay attention, those kids will become either assassins or monsters. Some of those children can be saved. Maybe I am here on this earth to save some of them, maybe not. The real thing here is this: I know them and I want to help them. If they want to come, let them come, I have enough time in this life to do this.I am saying this because it is not too late!

Let us be saved by love, by our love because we have enough love to give that will last for eons! If u dare not to love then it means you will probably lose every new heartbeat, every breath...and I guess u do not want that.

Have a great life and remember, even though u were not loved enough, hope is still present, even for you. Give your soul a chance!

Junio

2007-09-20T11:04:00.000-07:00

This is a text very dear to my heart. I dedicate it to all my friends!

Junio. Empezado hoy, 9 de octubre de 2000

Until now the miracles I have witnessed have been only lies, born and raised by people whose evil feelings I do not wish to remember. Inside this mind there are strange beliefs, one of them being that I am, somehow, perfect and that my only fault is that I do the things that other do normally my way and I get punished for my rebelled gestures.

Stories already told by old fools who had the immense luck of having seen the world as I think it is have kept a special place in my memory and now, when I am old and my eyes see only inner images or my sister’s dreams, they want to expose, quite indecently, in front of my nieces and that strange and isolated being whom I call my nephew.

I really don’t know how to react to these new nightmares; maybe if I let them come out and maybe, just maybe, allow them to use my mouth just to feel free after so many nights, they will let me enjoy the rest of my life, or maybe I became too selfish and interested in reading the Bible or any other strange smelling book than to take care of all these...”problems”.

My glasses have forgotten how is to be clean and the clothes I use to wear when I met that nice and not so serious woman, who used to sing divinely and made our lives so rich, then leaving to look for another answer than I had given her are still white as the first snow and nobody knows why...

My voice is week because of so many nights filled with poems, strange stories and guitars resounding in my mind whose strange language I have tried to translate into simple words, my eyes are almost blind because of the summer nights lost in search of love and my soul is tired because I have been charging him with too many obsessions...

My fault, or should I say my faults...are many and most of them wrongly classifieds by the huge amount of voices that I’ve been hearing for the past sixty years, my hopes have remained besides me, confronting everybody and drying my lonely tears, my dreams have been nourishing me with words from other languages and gave me the possibility of seeing my so near death. Inside my dreams I am perfectly young and my health is similar to a god’s, yet the same torments habit our souls, mine because I was not strong enough to chase them and his because, in his inherent destiny, he has forgotten how to protect himself.

I might be sometimes deaf and don’t pay enough attention to all the movements that shout high in the middle of our street, I might see other things than the usual people and I might want to talk too much, but in those moments is the only thing I am good at; you strangers have understood only my soft lies and my childish poetry, but you didn’t deserved anything less...I am really sorry to say all that, but you haven’t gave me other choice!

All I wanted was to live the last moment, quiet, surrounded by innocent and no suffering memories and finally, long nights and irresponsible actions helped me to have it

Later that night, people came to me, with gifts for their dead and with the more than humble wish to talk to their pilgrims and I rejected all, because I wanted to show selfishness, because I wasn’t ready to leave to meet my parents and friends and, most important than everything, I was not myself entirely so I had no choice but close all windows and doors.

I almost shouted at them and, speaking in a grim and mean voice, I reminded them they didn’t deserve to come to me for the harshest reason they didn’t belong to any family I knew and I even dared to curse them for reminding me that in less than ten months I was leaving my consumed body and maybe find the last part of my own puzzle whom the earth people call” life realization.”

The strangers looked at me, nodded their strange heads (or lives) and left to their homes, somewhere in the northern part of the horizon.

I was somehow happy, yet sad, because I would have liked to torture their hearts with some horrifying predictions or with stories about my late nightmares or with some of my perfect lies...

Their shadows have haunted me a while, then mixed with the ones of my obsessions and kept me warm for the gloomy and freezing November nights, and when spring came, they have left for new projections of the same love.

Now it is June again, life is almost at its end, I am happy because I have done my things as much as I wanted and could, that my most secret wishes have remained as hidden I wanted them to be, yet I wanted more, but strangely, I wasn’t allowed, maybe next time I will be left in my peace and do those things I wasn’t able or didn’t had the time and the courage...

My name...my name is not important, neither how do I look. Just think that I am one of the many people who have decided to write not just because, but from an inner reason, the reason to evolve towards the perfect person, towards life, towards God, towards intimacy, even towards you.

Inside my dreams I am perfectly young and my health is similar to a god’s, yet the same torments habit our souls, mine because I was not strong enough to chase them and his because, in his inherent destiny, he has forgotten how to protect himself. This is how nightmares come to life in this part of the worl

Explanations? To whom do I have to explain all my actions, wishes, obsessions, intimate choices and forbidden thoughts? To you, innocent pilgrim recently arrived to the gates of Mecca?

To my still living or long time dead relatives? To my long lost love (or a mere illusion?). To my good friends? To the language teachers who had patience with my appetite for speaking those words, phrases and sweet lies and made clear to me that I had to study hard to satisfy them? Or just to myself, old and little bit stupid person who has been writing for the past 25 years all type of poetry and everything that looked like inspiration and who has been denying all help because he felt so superior?

Maybe this is my last opportunity to live tonight as never before, search for all those answers, persons, memories and lies... It’s June again, here and there, with its scents, sweating bodies and wishes.

June, who always knew what miracle to choose for me, what image would fit me in front of so many excuses called people, who almost chased so many wrong dreams.

Finally, she looked at me and I could see the people I loved and lied, blackmailed and tried to force them to obey and support me as much as I wanted, more or less willing to give something back but this happened when I was not the one you see now.

Is this the last time I would be able to live again the life so wrongly spent? Is this my last opportunity to tell you how sorry I am because I wasn’t there for you, in spite that you didn’t asked for it a lot, just preferred to play as much as you wanted and defended your new born destiny with the only purpose to impose it to the others whom have chosen you or you have chosen them, inspired by the growing fears?

I have doubts, yes, and maybe too many and too strange to be told in front of your sometimes so lonely eyes, I have questions which I do not want to ask, although they have been tormenting me since the first time I felt your soul, I have answers that none has asked me about and I have solutions for all kind of problem, yet nobody decided to come to my strange looking house and ask them with nothing in return.

Now I am alone, waiting for the last call and hoping that, somehow, I will be forgiven by everybody and my memory will remain almost stainless for the remaining years!

I really want it and, as a last action of selfishness, I want it perfect although I know it to be more than impossible. Maybe I was wrong in thinking that you were the perfect choice and now I see you as the second best choice...I wonder why these reasons haunt me so much than before the last orange rain; maybe I am getting old and somehow silly, or in the worst of the cases, useless? I hope to be very wrong and I still wait for that third chance, the one with blue eyes and childish-mature smile, with the so calm voice...my God, I think I am going crazy because of so much loneliness!

I would love to be able to cry again; maybe by doing this, the dark and industry-designed room will not become so ugly and ill-mannered, maybe the dusk will not terrify as much as before, when I was young and eager to conquer new worlds and images in the name of a strange feeling called love, this time my night is heavy and rough, because someone or something has decided that one last torture will be fine and brought in front of my old and silly eyes so many nightmares and I realized he knew that I was powerless to confront them and their horrifying relatives, I remembered that I was alone because I wanted to, yet somehow knowing that I would need all the help in the world to face them and I denied friendship, family-belonging feelings and ideas, optimistic projects, private images of the people whom I loved in my manner, and even worse, my parent’s help!

This is my story. To those who knew me and cared a little about my conflicts, doubts, wishes, feelings and dreams, thank you and please, remember me from time to time, when June comes again in your life; I am not asking you to support my cause in front of the Supreme Judge; I am only asking for a little bit of immortality and those small pieces will form my bed and I will sleep smiling, like a baby until the next time June comes here, in this forgotten by death and time place and brings me back to life...

O opinie intre opinii

2007-09-20T04:50:00.000-07:00

Homo hominis lupus...A trebuit sa scriu un articol pentru o revista de specialitate, nu dau nume. Cica proba. Am scris ceva frumos, le-a placut si cica mai scrie ceva...si aia nu a mers. M-a mirat ca nu au zis ca nu e bine, ca nu nimic. Dar eu am gasit articolul si il postez aici. Se numeste HOMO PUBLICISTICUS.

"Dupa multe cercetari, analize, lecturi si vizionari de clipuri publicitare, filme si videoclipuri, am ajuns la concluzia ca in Romania a aparut de ceva vreme o noua specie: homo publicisticus. Sincer, nu mi-a fost prea greu sa o identific. Principalul indiciu: romanii sunt o natie sensibila la aparente, dar cu o inclinatie naturala catre lucrurile de calitate. Asta, daca luam in calcul drumul scurt al clipului catre produs. Pe de alta parte iubitorii de publicitate sunt oameni culti, cu simtul umorului care nu neaparat alearga la magazin dupa incheierea calupului publicitar, care nu se comporta neaparat precum consumatorii infocati de branduri sau de sloganuri.

Mai mult, comportamentul cu tendinte imitative a existat din cele mai vechi timpuri dar, pentru Romania, proaspat integrata in structurile europene si eliberata de sub jugul comunismului, provocarea cea mai mare a fost aceea de a trai in conformitate cu noi norme si reguli. Acestea includ, printre altele, consumul de publicitate, cu toate formele sale si publicitatea pentru designerii locali si internationali.

Inainte de a-i face portretul, as dori sa fac cateva precizari: pentru mine consumatorul de publicitate este, pana la un punct, identic cu cel de produse; clipurile intr-adevar sofisticate apar rar sau deloc, media preferand sa prezinte balastul; mediul consumatorilor adevarati devine unul privilegiat, deci, izolat, de aceea, daca vrem sa vedem clipuri artistice trebuie sa participam doar la evenimente special organizate... Plus, fara nici o suparare, publicitatea in zona romaneasca, in ciuda dorintelor de a fi speciala, de a fi „supra-publicitate”, are tendinte din ce in ce mai inferioare...dar asta tine de factorii economici, sociali si chiar politici... Portretul, asa cum l-am vazut in functie de categoria din care fac parte si eu, aceea de homo scrivensis, este acesta: influentat de moda, de dorinte, de necesitati, de trendurile prezentate cu atata fast de catre revistele consacrate, noul om se prezinta astfel. Varsta, intre 6 luni si maximum 75 de ani. De ce 6 luni? Sunt bebelusi ai caror parinti vor ca „al meu sa fie mai frumos” si ii cumpara tot felul de hainute, jucarii si accesorii; de asemenea, cei de 75 de ani mentionati au si ei logica lor: sunt figuri publice sau actori care vor sa arate bine.

Genul, sincer, nu prea conteaza – multimea il vede pe acela imbracat trendy, elegant si rafinat si spune „ Uite-l pe ala!”, In genul Marthei Bibescu, o persoana fara varsta, de sex incert...Categoria sociala este foarte clar definita – intelectualii rafinati, cu bun gust, directori de firme sau manageri financiari, deci segmentul superior; segmentul de mijloc si cel inferior. Ca exemplu pentru segmentul de mijloc, varii personagii din „clica moderna romaneasca”. Dupa categorie urmeaza pozitia sociala. Aceasta, bineinteles, se va imparti in doua: varul lui X, nepotul lui Y, fiul nu stiu carui mare afacerist, care tin sa ascunda lipsa unei oarecare educatii prin comportamentul usor siderant, filfizonic chiar si cei care nu au atata stralucire, dar care o cauta cu orice pret si vedetele feminine construite peste noapte. Ce isi doreste? Un procentaj din aceasta specie isi doreste, in mod natural, bani, pozitie superioara si multe-multe branduri care sa ii satisfaca dorinta de imagine perfecta sau aproape perfecta; celalalt procentaj, ei bine, nu isi doreste doar bani si pozitie si multe branduri, ci isi doreste o „zeificare” sociala de exceptie, deoarece are, well, impresia, ca este noul arbiter elegantiae.

Cum se imbraca? In general, exista doua tendinte: aceea de a combina accesoriile si hainele intr-o ordine haotica, dar care denota originalitatea si, cea de-a doua, in conformitate cu „moda” – cea in care se copiaza din revistele specializate si dupa sfaturile designerilor. Si totul pentru ratiuni psihologico-sociale care sunt create de catre publicitate. Ea fiind un produs cultural, este mai mult decat clar ca publicitorii formeaza opiniile, trendurile, etc. In concluzie, pot spune, cu mana pe inima ca ma simt ca acasa in acest ocean de marci, anunturi, trenduri, imitatii, concepte...Viva el homo publicisticus!

Taxa pe prostie, contributia pentru un viitor mai bun si...ardelenii nu?

2007-09-19T10:00:00.000-07:00

Bueno...e la moda, din fericire pentru romani, sa existe o pensie privata care, vezi-Doamne, ne va asigura batraneti fericite si bine ghiftuite...chiar obeze daca se poa...

Daca ar fi dupa mine, nu mi-as face nici o pensie niciodata nicicand...dar nu e dupa mine. Iata un avantaj al convietuirii - nu merge cum vrea neuronul tau, merge cum vrea neuronii altora...muy raro! Sa vedem...sunt vreo 15 sau 19 "binevoitori" care sunt fffffff si extrem de preocupati de bunastarea lor, pardon, a noastra si ne invita, cam imbecilizant, agresiv si usor pervers (Da, romanii e idioti si ii putem fraieri pe barba si cu mustata..sau ceva de genul).

M-am uitat cu atentia cea mai...atenta la variile firme care se ofera sa ne asigure, daca e cazul, si un loc de veci cu televizor cu cablu, aer conditionat si acces la Internet, toaleta ecologica si telefon si fax, si toate arata foaaarteee frumosss dar...il y a des problemes...da' care sunt, care sunt?
Pai uite: cine intelege nitel arta finantelor (Financial Management) si e constient de ce invart dumnealor, o sa fie cam siderat de optiunile si marile lor calcule, de siguranta cu care prezinta solutiile economice...Da, una din persoane sunt eu si am cautat la bursa listarile catorva dintre firme. Nu dau nume. Nu arata rau, nu arata rau deloc...mai ales bursele straine de genul NYSE, etc. Dar arata bine acolo la ei...

La noi situatia e cam valeu mama mea, parul il las chel si altele!! Dar, cine stie, nu o fi citit eu bine...ca la noi la tara nu am pomenit pensii private, etc. Vorba bunicului meu,"La mine in casa ma?" Asa ca...am mers mai departe. Adica am cautat cateva dintre ele din nou si am cautat informatiile financiare...nu sunt greu de gasit dar sunt mai greu de..citit...ca sunt peste 100 de pagini. Dar in 4 luni ma descurc eu, nu?

Revin. De ce tocmai titlul acesta usor cinic, usor exotic, usor ehem...Simplu: undeva, aceasta contributie atat de laudata, pupata, gadilata pe burtica si prezentata ca salvarea poporului ales (sau ceva de genul) este o taxa pe prostie. Asa cred acuma. Maine, cand merg la unul din "salvatorii" batranetilor mele, poate nu o sa mai cred asta; omul e schimbator, trestie melancolica si fumatoare inraita (Viata e o....si o.... si de-aia fumez, ca sa-mi treaca depresia domne!)

Bun...da' ardelenii... ce e cu ei maica? Nu stiu. Serios. Au venit si ei sa vada cum arata contributia pentru un futuro mejor, sa rada de tantalaii din Regat...hopa stai ca si ei fac parte din Romania, deci radem unii de altii...mda, asa e moda neicushorule! Sa ne radem unii de altii, mai in barba, mai in mustata, mai cu gura pana la urechi, mai ranjit, mai isteric...sa radem de pensiile care sunt atat de normale in UE si atat de ireale pentru noi - de aceea probabil o sa opreasca tavalugul - nu exista resurse financiare si umane si cica exista oameni care nu sunt obligati...well, asa poate nu mai dam nici un ban si gata!

Dar nici asa nu merge. Ok, statul garanteaza o pensie. Cat de buna, cat de proasta, o garanteaza. Dar asta privata...la ce mai e buna? O grija in plus, nervi in plus, parca era si faza ca daca incetezi sa "pontezi", adio pensie...si toooot felul de griji. Capatam si un ulcer sau ceva de genul!! Iluzia unui venit in plus nu doare asa de tare.

O batranete fericita si linistita e visul oricaruia dintre noi dar ma deranjeazaaaa raaaauu ceva, mentionat si mai sus: modalitatea cu care doresc sa venim la ei. De exemplu, exista o reclama cu doua proteze dentare..sau aia cu aripile sau cu o figura publica...mda, pune-l pe Hitler sa iti faca o reclama la asigurari de viata si sigur vin oamenii hehehe!!
Mi s-a spus odata sa nu mai critic ce au facut altii si sa pun ceva in schimb. Bine, vale, uite: o reclama simpla, eleganta, cu un batran care nu se plange ca nu are pensie, ci care lauda avantajele unei pensii private, cam cum au la...stiti voi. Sau ceva de genul. Cu toate ca cea cu batranii e cam prea putin romaneasca, e mai mult straina. Uite un exemplu negativ al intelegerii culturii unei tari!!

Mda...vad ca iaaar m-am lungit cu textul hehe pardon pardon, dar cand ma apuca, apai nu ma mai pot opri. Plus ca am o muzica super care ma inspira si cam multe de spus...
Oricum, as vrea sa ma opresc. Undeva cred ca am rezolvat ce ma ardea. Si, lasand orice gluma la o parte, o sa studiez rapoartele financiare cat pot eu de bine, o sa ma uit la burse sa vedem care companie merge mai bine si o sa aleg. Repet, in 4 luni, tiempo de sobra! O sa scriu un articol dupa ce am semnat contractul in care voi lauda sau, dupa caz, "lauda" firma respectiva...sau propria prostie.

Sa ne mearga bine in viata si sa nu uitam cine suntem!!

In search of perfection.Part 1

2007-09-09T23:52:00.000-07:00

What does perfection mean? Is it a trend, is it a religion or is it a void? Is perfection a new way of living, a new way of thinking or is it a lie and everyone is trying to be perfect without knowing what does it mean? Hmm...tough question. Let's try a "perfect" answer.

Perfection is a good, is a habit, is a possibility, is a lie, is an answer...perfection, from a certain point of view, is everything and yet nothing. I was talking to a new friend and she said "I want to be myself, without making compromises, etc." We weren't talking bt being perfect, we were talking about people's trend to be someone or something that they are not and...well, I was telling her that I wanted to be like a F1 pilot, I mean, to have his life. And she was like "What?"

It's quite easy to understand why one is willing and sometimes desperate to be different; society kinda sucks so...why not search for alternate realities. It's happening and well, it is not good. I, sometimes enter some games, RPGs for example, and become someone I am not, but I do not do it so often...the explanation - I recently rediscovered something to live for: painting.

It's a good way to start your day, with a nice, big canvas, some knives hehe (I don't know what to call them in English, but I bet u saw them at a point in some art shop) and some nice acrylics, 3D to be exact. In those moments, when I am alone and I only hear the street noises, the birds, etc, I am perfect because I connect to the Universe. In other moments, I am myself, growling and cursing my job:d and yes, meeting w my friends online or offline.

So, here is one idea of perfection. How about others? Are there perfect people? Is one more perfect than the other? Are we all perfect? Lemme see...we are told that the only perfect being is God. And I am not gonna disagree on that. I mean look, he knows all about us, he helps us when we ask for stuff and he sends us people to help us when we are in big trouble.

Some of us, impressed by this, try to be like Him and enter monasteries or meditation groups or libraries and study about it etc. Others well, they start buying books and reading what others have written about this phenomenon and even try to imitate what those people felt or even did. And that's a problem: if u imitate others than you kinda loose your chance of being closer to His perfection; at least, this is my thought.

Perfection cannot be obtained by searching while your heart is impure, full of stupid desires like these: "Oh, I wanna be God! God will give me everything if I do this! God will love me more if I pray a lot! God, God, God!"
Well...some of those people either receive gifts from Him and others risk losing their minds and even becoming aggressive. I am not gonna get a gun and shoot those fools but I am gonna
pray so I will not become like them. There is a very thin red line between true faith and madness. Some cross it without knowing, others deliberately. It's their choice, their need to be perfect. Let's just be aware!

From my point of view, perfection is like this: a person, with a good mind, not filled with the weeds and idioteces that populate our life and our environment, a good heart, without selfishness, aggressiveness, hate, envy, etc, with good and sound expectations and who is thriving to be himself or herself in every possible way.
If I dare to look at myself now, I am not very much like that person. I mean yes, I have a good heart but the others are not at 100%. But I am trying to bring them there. I haven't said anything about a great body or hair or eyes or clothes. It is quite irrelevant to say about those because if your mind is ok then everything else close to you - the "items" mentioned before- is very much ok.

So, if any of u, of us, is willing to become perfect, I have only one advice - search for something specific to you and go on that path as much as possible. I was told we make mistakes by allowing our lack of trust in our potential to kneel us, to make us useless machines. It's true, unfortunately. And some of us cannot be longer saved. But the rest, our future children, even ourselves can try and must prevail.

That's why I am ending this article with the wish for us to be perfect and stay perfect forever!! God is next to us, loving, helping and pushing us forward. Let's go with this flow and become ourselves!!

Sa ne cunoastem mai bine...

2007-08-24T11:13:00.000-07:00

Astazi am avut o discutie foarte interesanta cu un personagiu, se stie cine...si ii spuneam ca eu imi stiu unii prieteni dar nu ii cunosc. Raspunsul a fost prompt - sa facem o carte de sociologie! Well...in Romania de azi sociologia trebuie sa fie un produs foarte bine pregatit, prezentat si vandut. Dar asta nu inseamna ca unul nu are voie sa incerce, nu?

De cele mai multe ori ne uitam in oglinda (Oglinda ranjeste tacuta...) si ne dam seama ce frumoase fiinte suntem Dar, de cele mai multe ori, cel sau cea care te priveste din oglinda nu este eu-l tau real, ci imaginea pe care o vad altii. Introspectia lucida e la moda, dar costa. Vizitele la psiholog sunt extrem de la moda, dar costa si alea de mai bine te duci trei zile prin carciumi si baruri, te faci pulbere si apoi vii acasa si faci scandal. Dar...si asa te costa bani.

Ce ne facem, fetelor?? Sincer, exista doua optiuni - una safe si una mai putin...safe. Cea safe este sa stam de vorba cu un prieten, cel mai bun prieten care exista pentru noi, sa ii varsam sacul de probleme in cap, sa asteptam un raspuns pozitiv si sa ii multumim. Exista si un manual de instructiuni pentru situatii de genul acesta. Iata cateva: prietenul sa fie avertizat prin mail, sms sau telefon ca vine taifunul emotional, locul de intalnire si confesiune sa fie neutru, sa se achizitioneze o sticla de vin si ceva de mancare, un pachet-doua de tigari, telefoanele sa fie inchise si parintilor sa li se spuna ca merge la manastire... Dupa ce procesul a avut loc, prietenul trebuie sa fie recompensat cumva: o imbratisare de urs, un pupic pe obraz, o multumire sincera, din toata inima, o promisiune ca nu se va repeta situatia prea curand si...promisiunea ca acum ne simtim mai bine. Reactia prietenului nu o mai scriu pentru ca se cunoaste.

Optiunea mai putin safe...o spun pentru cei care sunt mai slabi psihic, este aceea de a discuta cu propria constiinta. Acest lucru se poate face, dar...riscurile sunt urmatoarele: declansarea unei crize de nervi puternice, cu acuzatii dure, cu injurii grave, cu telefoane date la manie, insotite de urlete si lacrimi, ruperea unor relatii care tin de ani de zile...si multe altele.

Spuneam mai sus de cei mai slabi psihic. Nu vreau sa insult, Doamne-fereste, dar atrag atentia ca trebuie sa se pregateasca foarte mult pentru aceasta "cautare", aceasta explorare interna care costa atat de mult dar care, folosita cum trebuie, aduce satisfactii nebanuite. La unii pot aparea peste noapte, la altii dupa ceva timp...la unii deloc..si atunci avem o problema...

Daca rezultatele nu au aparut absolut deloc inseamna ca respectiva curatare nu s-a facut complet, deci punctele dureroase nu au fost identificate corect si nici rezolvate corect. Acuma exista varii solutii: mersul la biserica (acolo se concentreaza cel mai mult energia), rugaciune sincera si incredere in Dumnezeu, rugaciune acasa in liniste, mersul la psihiatru sau cautat in continuare.

In orice caz, aceste situatii prezentate mai sus sunt partial teoretice, partial reale. Sinele unui om nu poate fi vazut intotdeauna de catre ceilalti, nu poate fi judecat, nu poate fi insultat. Respectat poate, cu conditia ca acel om sa fie in concordanta cu sinele lui si sa nu se lase in voia instinctelor primitive. Exista oameni asa, i-am vazut. Emit o lumina fantastica, o liniste, o incredere cum nu prea vezi deobicei. Exista oameni care au un sine mai intunecat, mai obsedat, mai speriat sau chiar mai crud si, din pacate, se cam vede...

Oricum ar fi, posibilitatea cautarii propriei naturi si chiar a unor raspunsuri la probleme se afla in noi, in sinele nostru, in celula noastra de baza. Unele carti ofera raspunsuri neasteptate, altele sperie; exista carti care te schimba in bine sau in rau...propria noastra constiinta decide ce trebuie sa facem doar ca noi, cateodata, facand uz de liberul arbitru, gresim... ERRARE HUMANUM EST, PERSEVERARE DIABOLICUM...

Dragilor, dragelor, am scris acest eseu inspirata de fraza mea de azi dupa-amiaza si sper ca, intr-un viitor apropiat, sa ne cunoastem cu totii mai bine, atat pe noi insine cat si pe cei din jurul nostru. Fiecare om este o insula se spune. Eu una spun ca fiecare dintre noi poate fi un continent si impreuna putem reusi sa facem o planeta asa cum trebuie.

O seara frumoasa, o viata frumoasa si o "cunoastere" frumoasa va doresc!!

Latest fashions

2007-08-16T04:50:00.000-07:00

Lately I am very fond of people. Not special people, like the VIPs, or not so special people like thieves or obese ones...I am fond of those who want to make a difference in this world, of those who do not and will not surrender, of those who realize that art is one of their highest and most important reason of living, their only path to follow...

In Romania, in 2007, if you look from two perspectives, you realize the following: on one hand there are individuals who deny everything and everyone, strive to survive and sacrifice everything and, thank God, there are a few who do not wish to lose their soul. This, I think, should be the latest fashion: searching for your soul, for your reason to be, for your inner balance, for your truth. It is very easy to become someone that you are not and it is much more difficult to become the one you were supposed to be. People might say "Yeah, it's easy to say all that, but how do you do it?". Well..one way is to start going to the church. I am not kidding - church is good for the soul, good for the mind.

Of course, you can always pray at home, without being annoyed and even shocked by the behavior of others next to you (women crawling..etc). Church is a great exercise for the spirit with the sole condition that you go there alone, whenever you feel lost or scared and need an answer. There are some who make of this a sort of second religion and even a second life...and that is soo bad. I mean, all of a sudden, your parents, your aunts etc are going to the church more than once a week and when they come back their faces shine and they feel content...and yet, up to a point, I think they are empty.

Why are they empty? Easy: each human being has a small amount, like a grain of sand, of divinity in his/her soul. And that grain, if treated properly, can become a seed and then a beautiful flower. Our soul is either like a beautiful garden who needs to be taken care of or like an terrible and huge desert or like the sea in winter...approaching God in a proper manner helps each of those to become what they trully are and yet, abusing this approach can lead to destroying everything.

I am sure that God has given us the possibility of helping our grain to become a seed and then that flower but how many of us are aware of that and how many are willing?
That is one of those question I cannot yet answer because I haven't seen my flower yet. Still, I can try answering: each of us has something to do on this earth. Some are here to learn, others to receive a punishment...quien sabe? In any case, that grain/seed is there, and it's patiently waiting for us to find it and take care of it.

What was that "proper approach" thing no? Well...to be honest, I kinda have an issue there. From my point of view, we are human beings, with brains, ability to speak, to use our reason, etc. God is almighty, God is perfect and God loves us and I do not recall in any holy writings "instructions" that say crawl and bark in front of Him. I respect and fear Him but this does not mean that I will crawl like the others or make the sign of the cross in that odd way I've seen lately.

Yes..this is one of the latest fashions and unfortunately I kinda know why it has appeared: the need of balance, the need to feel at peace...and I dare to say this is an abuse. I know, it's bad to judge people but this is one of the things I dislike about religion - the fact that it has allowed man to go beyond everything. But, thank God, there are different attitudes and sane minds who do not share the others' crazy way of showing respect. And that's a great fashion!

I wanted to write more...maybe I will, but now I really have to leave for home and think about church, God, fashions and obsessions.

Be safe, be lucky and be loved!!

Sa "ne" radem cu bine

2007-08-15T03:44:00.000-07:00

Nu am mai ras de mult si acum am ocazia:din folclorul muntenesc si cu aprobarea Discovery Channel, va transmit (da,unii poate le stiu dar eu nu le stiam chiar pe toate) cateva strofe pline de mustul creatiei si imaginatiei:

PE UN CAMP CU VIORELE
CRESTEA NUMAI GHIOCEI
SI-A VENIT MANDRELE MELE
SI LE-A CULES EI PE TOTI

CRESTE IARBA, IARBA DEASA
....PERPENDICULAR PE CASA
VINE CALUL SI O PASTE...
ALTA IARBA SE DEZVOLTA

SI DIN BOLOVANI CU APA
S-AU FORMAT INSPRE APUS
MUNTII TAI DE INCRETIRE
ORIENTATI CU VARFU-N SUS

Si iata un clasic nemuritor:
INTR-O BALTA NEAGRA
PATRU OCHI LUCESTE
CE SA FIE OARE?
CRED CA E DOI PESTE.

ORICUM, M-AM CAM TAVALIT PE JOS DE ATATA RAS DECI VA INVIT SI PE VOI LA ACELASI LUCRU. IN LUMEA ASTA ZAPACITA SI ZALUDA, CATEODATA E BINE SA GASIM TRAZNAI LINGVISTICE CUM SUNT CELE DE MAI SUS, SA LE CITIM, SA NE RADEM BINE SI SA LASAM, MACAR SI PENTRU CINCI SECUNDE, DEPRESIILE SI NECAZURILE SA DOARMA.

In vizita la varul Totev

2007-08-06T01:23:00.000-07:00

Dobar den! Buna ziua! Limba bulgara este o adevarata provocare pentru noi, ginte latina cu sange clasic. Dar pentru impatimitii de limbi straine (persoanele de fata se includ), este o placere deoarece nu seamana cu nimic din ce am auzit pana acum (mda...oare cum o fi limba vorbita de nativii din Hawaii sau Australia?).

Oricum ar fi, azi o sa va povestesc despre primii pasi in Bulgaria. Da, stiu, multi au fost recent, altii acum mai bine de 20 de ani dar eu am fost prima data si a fost intr-adevar altceva.
Obisnuita cu conditiile de la noi, imaginea orasului Ruse a fost una normala, condimentata cu emotiile primei vizite. Oameni normali, muzica occidentala (nu se putea altfel), saraci care cer de pomana, vanzatoare tupeiste (si usor agresive), o Dunare nu atat de diferita fata de a noastra, o atmosfera plictisita dar normala pentru o zi de sambata.

Drumul pana acolo e simplu - pe Soseaua Giurgiului (reparata binisor) vreo ora si un pic, vama rapid, vreo 200 de mii taxa noastra la pod (frumos pod, apropo), 10 euro la ei taxa de intrare (12 leva), drumuri cu restrictii de viteza, peisaje usor salbatice, indicatoare mult mai explicite decat ale noastre, Metro identic cu al nostru, mai ieftin ce-i drept, dar ii lipsesc produse care la noi se gasesc...un comentariu fata de anumite elemente inferioare ale societatii - un scandal provocat de un individ, nu dau nume nici rasa, dar se intelege; se explica si atitudinea reticenta a forurilor inalte fata de ei si de noi ca natie...atitudinea in general sfidatoare a romanului care de-abia asteapta sa isi etaleze euroii in fata bulgarului care moare de foame dupa ce munceste 12 ore...nici nu ma mira ca sunt reticenti fata de noi

Am intalnit si exemple bune - un taximetrist care ne-a condus inspre centru - amabil dar distant dar nu conteaza foarte mult, o ospatarita (singurul restaurant ok din cate am vazut e Happy, chiar in centru, un pic mai sus de monumentul lor in cinstea eroilor Razboiului de Independenta) - e o constructie faina, cu doi lei, unul care rupe lanturile sclaviei si altul care calca in picioare semiluna otomana...si cate TIR-uri turcesti trec prin Bulgaria...

Meniul la Happy in limba romana a fost o surpriza placuta iar mancarea foarte buna, nu a costat o avere, vreo 30 de leva (daca 1 euro era 1,94 leva..) in rest pe straduta principala magazine peste magazine (nu am avut timp de toate dar sunt ok...panica e destul de palpabila cand ne vad intrand), e unul cu geci de piele superbe dar "madam, nimnojo(cam asa a pronuntat) - nu a putut sa fie mai romanca..asta e...la prochaine fois perhaps yes no? Am gasit si niste blugi frumosi...incaltamintea cam ciudata, adica de fapt, foarte romaneasca...dar halva la conserva nu am vazut in viata mea hehehe am si cumparat, e foarte buna!

Per total, a meritat "zborul" pana acolo. Atentie doar la restrictiile de viteza - vajnica politie romana a facut cercetari si a investit o groaza de bani si a acceptat faptul ca in vichend lumea o mai calca pe la 90-100, 100 si ceva in localitati. Centura de siguranta sa fie pusa preventiv, nu se stie niciodata cand gasiti un aparator al ordinii si armoniei traficului pus pe...politie!
Inca ceva: bani mici la voi, indiferent daca sunteti in Romania sau in Bulgaria - in general nu prea au bancnote mari.

Asa ca, dragilor si dragelor, in orice sambata vreti voi, urcati-va in masina si mereti in Bulgaria, merita. Mai schimbati aerul nitel. Si o ultima recomandare: o harta buna si invatati cateva cuvinte in bulgareste. Motivul: asa cum noi ne extaziem de americanul care spune cu accent saxono-colonial "Bona dziua!" asa se bucura si ei cand aud un "Dobar den!"

Teoria sunetului mut

2007-08-02T23:54:00.000-07:00

In fiecare dimineata incerc sa ajung la Gregorys din Unirii sa beau o ciocolata calda si sa ma relaxez un pic inainte de servici. Si, paradoxal si usor cinic, nu reusesc. Nu din cauza somnului sau a altor cauze necunoscute, ci din cauza unui sunet mut, care ma impinge inapoi in pat, la caldurica si liniste. Oricum ar fi, eu continui sa incerc pana cand, intr-o zi, o sa ajung acolo si o sa stau cam o jumatate de ora si o sa imi pun ordine in idei.

Ideea titlului a venit aproape pe...neauzite, fara sa ma gandesc prea mult la consecintele si compartimentele in care trebuia sa il "inregistrez"...asa e viata, neica. Un sunet mut, un sunet calm, un sunet ideal, de care toti avem nevoie si pe care toti il cautam, adesea aiurea, pentru ca nu prea stim unde este...

Initial ma gandisem la un capitol de roman dar mi-am dat seama, dupa ce am citit si eu ce am scris mai devreme, ca nu era cazul sa o fac pe detectiva americano-romana din pura placere de a fi interesanta. Asa ca am decis sa rescriu articolul dintr-un punct de vedere nitel mai filosofic.

Am fost intrebata, pe muteste bineinteles, de ce nu fac politica pe blogul meu. Raspunsul oficial este ca nu e cazul. Cel neoficial este acesta:intr-adevar, nu este cazul. De ce sa copiez eu ideile din alte bloguri, de ce sa fac din el un portal de polemici si discutii agresive, de ce sa il "improsc" cu inutilitati cand il vreau neutru pana la ultimul atom?

Tendintele actuale sunt tare ciudate (din punctul meu de vedere) - explicatii fugare, polemici in cantitati industriale, lipsa unei organizari sociale corecte, etc dar undeva se cauta o revenire la o ordine, la o armonie dar la nivel destul de intim...si asta e bine...pana la un punct. Familia este celula societatii si vad cum apar familii din ce in ce mai tinere, care cauta sa se uneasca in fata "Gheonoaiei" socio-culturalo-economice, familii care se iubesc sau nu, familii care necesita "ingrijiri speciale" din partea parintilor si tot felul de alte familii.

Oricum ar fi, in toata harmalaia asta urbana, undeva eu ca om incerc sa supravietuiesc. Nu ma zbat, nu ma plang, nu ma jelesc (parafrazare dupa Mihaela Ceausescu - sa ii cititi cartea, nu e rea dar are un ton cam prea personal pentru gustul meu) dar vreau, de asemenea, sa si lupt. Nu pentru gloria care nu dureaza nici macar 3 secunde, nu pentru banii care, neingrijiti, dispar si iti smulgi parul din cap, nu pentru o pozitie sociala superioara (una din cele mai riscante in Romania actuala). Lupt pentru mine, pentru integritatea mea morala, cea sociala si pentru acel sunet mut care imi asigura o liniste interioara cum nu am avut pana acum. Si, paradoxal, pana acum, acest sunet minunat era un urlet mut...

Experienta barcelonezo-catalano-romana

2007-08-02T00:22:00.000-07:00

Bon dia, nois i noies! Dupa cautari extinse si editari mentale, am realizat ca prima versiune a articolului era cam saracuta si am decis sa reviu. In fond, e experienta mea deci trebuie sa sune mult mai bine decat un articol scurt si sec, copiat parca dintr-un ghid de la 1800...

Barcelona, din multe puncte de vedere, ofera noului sosit o panorama exotica, extatica si extraordinara - una din "victimele" principale fiind moi meme, am de gand sa va povestesc despre ceva ce putina lume cred ca percepe - structura atat de naturala, atat de...romaneasca (nu numai din cauza migratiei destul de masive a concetatenilor nostri catre iluzia unei vieti mai bune) a unui oras si, in extenso, a unei provincii pe care ar trebui sa o cunoastem mai bine si de la care sa invatam destul de multe.

Ce este frumos, in primul rand, este respectul fata de trecut si de imaginea orasului. Nu pot uita, apropo de asta, un poster care invita cetatenii sa ajute prin campania "Barcelona, fa-te frumoasa!"...In al doilea rand, este grija pe care o au fata de integritatea lor sociala si rasiala (aici, da, e un punct mai dur, dar undeva ii inteleg) - filme traduse in catalana, carti in catalana la tot pasul, manifestari in catalana..

Imi aduc aminte de o fatuca, o romanca de-a noastra, socioloaga sau ceva asemanator, care a mers in Tara Bascilor (care ei bine, poseda o limba unica in Europa - am vazut grafia dar nu am reusit sa inteleg nimic) si a vrut ea sa explice ce e cu ei...undeva am laudat gestul dar l-am si condamnat un pic - din punctul meu de vedere, nu cred ca e corect sa te bagi in ceea ce nu te priveste - ea, probabil a facut gestul ca se acopere de glorie nu ca sa faca un serviciu societatii...

Articolul acesta cu ton de confesiune nu o sa ii copieze ideea ci, din contra, o sa prezinte o Barcelona cum am simtit-o eu, cu bune si cu rele...Sa continuam...Un alt punct bun este clima - in noiembrie poti purta jacheta sau doar un pulovar iar in decembrie e cam ca in octombrie la noi. Dar acuma, cu toate schimbarile astea climatice, cine stie ce o sa mai purtam...

Plajele, restaurantele, oamenii formeaza un fermecator dar strict amestec, in care gasesti cam ce vrei, esti servit cat de cat corect (sa nu credeti ca nu exista dorinta sa ne mai fure la nota de plata sau alte chestii mai ales ca suntem romani, deci din afara zidurilor). Pe plaja e mai usor si, slava Cerului, nu tin minte sa fi vazut "exemple" croncanind printre oameni cu namol sau ziare. Nisipul, din pacate, e cam tare pentru gusturile mele iar marea mi s-a parut mai sarata...paradoxal, am inteles cum ca a noastra ar fi cea mai sarata...mda...oi fi inteles gresit...pana la proba contrarie.

Un punct in plus, turistic vorbind, il reprezinta birourile de informatii. La aeroport gasiti, in Placa Catalunya etc. Sa aveti doar rabdare cu pauzele lor de pranz, sunt sfinte. In rest, muzee care mai de care, Sagrada Familia - exemplul permanent si etern al ambitiei umane de a-l preamari pe Dumnezeu, Parcul Guell - fantezia si inocenta unei singure persoane, catedrala veche a Barcelonei, unde este mormantul sfintei patroane - Eulalia, cu el claustro (curtea interioara) unde sunt niste gaste adorabile si foarte fotogenice, Muzeul Maritim, Maremagnum, Hotelul Arts, nesfarsitele plaje cu fauna lor, Ramblas...Barri Gotic...fantanile "cantarete"...tot!!

In concluzie, daca e sa fac un bilant, Barcelona iese cu foarte putine cifre in rosu. Dar foarte putine, din simplul motiv ca este singurul oras (vazut pana acuma) care doreste sa evolueze in permanenta, sa creasca, sa sublimeze fiecare experienta, sa slefuiasca fiecare suflet care isi doreste asta.

Asa ca, dragilor si dragelor, daca vreodata vreti sa aveti parte de o experienta frumoasa, alegeti o agentie faina, conditii bune de sedere, inarmati-va cu rabdare, bani destui, harti, ghiduri de conversatie, aveti grija la genti in permanenta, faceti poze multe si sa nu va mire daca mai gasiti saraci sau case mai in paragina sau imagini deprimante - fiecare capitala are cam di tate, deci...

Ignorati tot si respirati un pic de aer catalan. In plus, mai trageti cu urechea la catalana, o sa aveti surprize frumoase - seamana foarte mult cu romana. Cel mai tare exemplu - noi spunem oul meu, ei spun el meu ou. Sau uite, noi spunem peste, ei spun peix (peish).

Va las momentan(l) si va urez calatorie placuta. I que tingueu un molt bon dia!