E un poem scris într-un moment aparte, un moment în care totul avea logică şi totuşi nu...poate va fi şi pus pe muzică...cine ştie?
M-auzi, iubire, cum te strig,
Din soare alb în verde frig?
M-auzi, iubire, teama arsă
Se duce acum la mine acasă.
M-auzi, iubire, îţi şoptesc,
Un verb activ, un verb domnesc...
Mă plec în faţa ta, tu, om firesc,
Sărut picioarele...iubesc!
Mă vezi, iubire, sunt aici, e dimineaţă
Soarele drag îmi spune "Neaţa!"
Şi iată-mă, sunt chiar în faţă,
Aici, acum, ne-ncepe viaţa!
Aprind lumina vieţii pentru tine,
Să ai încredere în mine.
Te las, eu plec acum departe
În urma mea rămâne o carte.
