Punctele de la inceputul titlului ascund, nu cred din pacate foarte subtil, o vorba sensibiloasa la adresa unei situatii/tari de care sunt din ce in ce mai siderata.
Pe scurt, din cauza unor erori umano-birocratico-cinice, m-am trezit intr-o situatie penibila care, paradoxal, s-a remediat...dar nu intr-o maniera foarte clara...si nici confortabila. Acuma doar sper ca lucrurile sa se remedieze cumva incat sa pot dormi linistita noaptea.
In alta ordine de idei, nu m-am putut abtine sa nu ma uit la televizor, unde am intrezarit (ora tarzie, deh) fascinante peisaje socio-culturale, filme aiurea, stiri care mai de care mai insangerate, perverse, lascive, periculos de sincere, jenant de realiste...care imi aratau cat de bine stau cu nervii (sau stau bine si sunt eu usor blonda) anumiti indivizi care sunt interesati in tampirea, manipularea, santajarea sentimental-psihologica a maselor care inghit si nu prea - exista alternative, domnilor, exista alternative!
In a doua ordine de idei, am fost fascinata de filmul Boogie, pe care il disec (sau poate il laud de mama) in articolul precedent. Fascinata in sensul ironic, sper ca s-a simtit fina ironie...am fost, dupa cum spuneam, fascinata de facilitatea lui, de mirobolantele si absurdele, dar atat de familiarele situatii din el si am stat si m-am gandit foarte bine. Si cand spun foarte bine, spun chiar bine. Asta imi ia cam o zi jumate, maxim doua.
Concluzia a fost urmatoarea: traim intr-o tara in care paradoxurile culturale, sociale, evolutive, psiho-afective, cinismul, lipsa de interes, implicare, foamea, ura, angoasele, neseriozitatea, ignoranta, absurdul, lipsa de etica si alte intruchipari izvorate din imaginatia speriata de bombe a lui Goya si chiar a lui Bosch fac legea. Si nimeni nu face un gest! Sau poate il face, dar e atat de mic, de nesemnificativ, incat nici nu se vede. Iar gesturile ample, mari, catastrofale, castiga meciul la puncte!
In conditiile acestea jalnice, depresia mea se adanceste, se amplifica si da nastere unei noi dorinte: aceea de a ma pastra cat mai etica, cat mai normala si cat mai rationala in fata acestei furtuni care fierbe in cazanul carpato-danubiano-pontic!
Dar, din pacate, nu ma pot abtine sa nu inchei apoteotic si ranjind usor cinic cu o vorba nou-gasita: ....cioara ma-tii de Romanie!
La buna vedere, baieti si ne mai gasim pe interval!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu