marți, 30 noiembrie 2010

Hei , hei, hei..e 30 noiembrie, Andrei!

Mi-am dorit ffffff muuuullttt sa fac un cadouuuu mai speeciiiaaalll oamenilor de care chiaaar si pe bune imi pasaaaa si deh, nema fonduri...nema timp..asa ca cineva, tot la fel de draaagg, mi-a oferit solutia: scrie gandurile tale frumoase, ofera-le Universului...

Asa ca, ignorand diacriticileee (sau cum s-o mai scrie;), eu pun aici si acum, ascultand Breathe Easy, urmatoarele ganduri bune (si urarile de rigoare):

PS: Lista este deschisa:)
1. Cat mai multe bucurii..pentru tot restul Eternitatii.

2. Cat mai multa iubire...pana cand Eternitatea..sau pana cand...nimic, iubirea e oricum eterna.

3. Cat mai multa rabdare, intelegere, prietenie, respect, corectitudine, toleranta, incredere in fiinta noastra si in ceilalti.

4. Cat mai multe zambete, cate mai multe hohote de ras, cat mai multe motive de amuzament.

5. Cat mai multe bancuri zapacite la care sa radem pana cand cadem pe jos.

6. Cati mai multi oameni buni, frumosi, calzi, unici, irepetabili, improbabili si zapaciti si adorabili in viata noastra.

7. Cat mai multe momente calde, sincere, tandre, speciale..

8. Cat mai putine zile innorate

9. Cat mai multe plimbari in ploaie

10. Cat mai multe motive frumoase ca sa ne trezim dimineata

11. Cat mai putine - chiar zero bagaje inutile

12. Cat mai putine obstacole, chiar zero, in calea fericirii si a implinirii

13. Cat mai putine motive ca sa plangem

14. Cat mai putini oameni urati...chiar daca sunt utili, pana la un punct.

15. Cat mai putine motive de spaima, de groaza...

16. Cat mai multe activitati frumoase si pufoase in vietile noastre

17. Cat mai multe pisici pufoase si potai adorabile si lipicioase pe langa noi

18. Cat mai multe ocazii de a spune "Te iubesc"

19. Cat mai multe imbratisari sincere

20. Cat mai multe ocazii de a spune "Bine ai venit!"

21. Cat mai putine "muscaturi" din partea vietii

22. Cat mai multe ocazii de a fi creativi

23. Cat mai multe melodii dragi

24. Cat mai multe ocazii fericite si unice

25. Cat mai multi prieteni sinceri

26. Cat mai multa speranta, incredere si curaj

27. Cat mai mult "EU" si apoi "NOI"

28. Cat mai mult...cat mai multa viata buna si unica si splendida si pufoasa

29. Cati mai multe "pupicuri si imbratisaricuri" de la copilasi frumosi

30. Cat mai mult...din TOATE!

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Un noiembrie..din nou mai..decembrie:)

Vedeţi voi...inspiraţia „loveşte” când nu te aştepţi...şi când nu ai pe ce scrie...ei bine, foloseşti ce ai la îndemână. Eu una am avut fiţuici, meniuri, etc. 17 noiembrie 2010...zi cu hârtii multe hhhJ

o Parisul în doi timpi şi trei mişcări: aeroport, hotel, acasă, hotel, plimbare, crevasă rasă, cal de masă, Parisul se lasă...mai greu, pe genunchiul meu. Văleu!


o În meniul de azi – soare cu praz/ În meniul de ieri-soare şi greieri/ În meniul de mâine- soare cu pâine. Murături cu ceapă, murături cu apă/ sapă după apă dar dă de ceapă.

o Mă simt brusc nobilă şi bună/ cam ca o mâţă prinsă la smântână/Mă simt brusc caldă şi-aromată/ ca plăcintă-brânză numaidecât mâncată/Mă simt brusc soare, ploaie, vară/ Cam ca un nor, o seară şi o pară/Mă simt brusc tu şi eu şi noi/Cam ca o viaţă nouă care-ncepe-n doi...

o O poezie cu gust de femeie matură mi-a făcut cadou un pumn în gură/Speriată de ideea de revenirea prin moarte/ A fugit de mine urlând ca din gură de şarpe/Din speranţa ei mută şi zuză-varză cu blană/Evoluţia moluştelor a căpătat valoare umană/Aşa că revin la ideea-mi divin-problematică: o femeie cu gust de poezie matură/Oare mi-ar da şi ea un pumn în gură?/ Sunt pragmatică- mă urc în trăsură.

o Îmi sunt datoare/ cu o explicaţie cu gust de soare/un zâmbet cald/o minune/cum s-ar cam zice pe la noi/ „Pe bune!”

o Exerciţii literare, praf de puşcă, stele de mare/ Astăzi, Ora Miercuri, am ieşit la plimbare/Trenul de Vrancea, Paris şi Olteny/Paradoxuri albastre şi fişicuri de yeni/Te iubesc cu-ardoare, pasiune şi poftă/Dragostea mea-i vânător, iar tu eşti în tolbă.

o Tind să fiu uşor teatrală/Dar mai mult când stau, nebunică-zbanghie, în pielea goală/Tind să fiu uşor mai artistă/Atunci când momentul prezent devine batistă/Tind să fiu foarte-foarte exotică/Dar numai atunci când renunţ a mai fi atât de nevrotică.


vineri, 26 noiembrie 2010

Nebunii de noiembrie

Well...seara asta da...a merita plimbarea, a meritat frigul, au meritat cafelele băute..cam aiurea...iată "producţia". Enjoy!

Poate…

Poate deodată o să opresc

Şirul de-insulte – înnebunesc

Fără speranţă mă-ndrăgostesc

În ziua ce-adoarme atât de firesc.

Poate-ntr-o doară o să zâmbesc

Soarelui, lunii, omului...

Cresc

Peste măsură de-naltă...

Poate...greşesc?

Zâna

La-nceput a fost aşteptarea

Apoi foamea, pofta şi-apoi

Sarea

Zilelor reci de-ardezie

Tu treci

Mai departe, în zare, peste

Poteci

Zână nebună-ameţită

Cu gust de frezie

Tu mă-nţelegi?

„Eu sunt o bezie!”

Farafastâcuri, ticuri şi nimicuri

Sedative cu gust de căpşună

Şi zâmbete-amare.

Iată! Priveşte! Luna e soare

Ca o nebună

Urlu la stele

Goale şi reci îmi par

Acum

Ele.

Poetizând în tihna nefirească

Eu mi-am lăsat podoaba

Neuronală să tot crească

Acum vecinii bat la uşă-înnebuniţi

De groază/spaimă/angoasă - epuroasă

„Cumva tindeţi a fi uşor tâmpiţi?”

luni, 22 noiembrie 2010

BALAURUL

EI BINE...M-AM JUCAT UN PIC...DE-A POEZIA..AM ZIS "DOMNE, IO NU AM MAI SCRISSS DE MUUULLT POEZIEE..." SI UITE CE A IESIT:)

SA SCUZATI DE PE ACUM EVENTUALELE ERORI GRAMATICALE...DEH, LIMBILE ASTEA STRAINEZE..MA AMETESTE DOMNE!!

Vizita inopinata a balaurului

22 noiembrie 2010

Privesc. In zare se desteapta un balaur

Cu dinti albastri, trup de aur.

Astept sa vina, sa luptam.

Sau, omeneste, sa cantam.


Tresar. Balaurul se-apropie.

Inima-mi tresare ca o dropie.

Of, entropie idioata!

Ma faci de ras inca odata!


Inspir. Balaurul-i aici.

E mic acum, cat un arici.

Incep discutia. Ma asculta.

Se vede clar ca-s tipa culta.


Acuma tac. Vorbeste el.

Rhetoric, clar, exact, sardonic.

Eu il ascult. Mai bun – domn’ colonel.

Mi-e jena un pic. Ma misc tectonic.


Am discutat. El e mai bun.

Are o varsta faina – vreun eon.

Ii multumesc. Miroase a freon.

Merg mai departe. Parca-l cheama “JOHN”

vineri, 12 noiembrie 2010

Vitamina Bucuresti 25 Octombrie 2010

Dupa indelungi asteptari, ezitari si alte...stari, m-am reapucat de "postat" si "scrisat". Am reusit, cu ajutorul unor persoane minunate, sa public in Ultima Ora cateva texte...efort care a culminat cu publicarea, in varianta print, a catorva dintre ele.

Iata-le mai jos:)

Enjoy!

Bucureştii la ceas de seară...

Orientarea mea în spaţiu câteodată mă „obligă” să aleg rute mai puţin obişnuite. La fel şi dorinţa încă inocentă de a explora, de a mirosi, de a pipăi clădiri, statui, garduri de biserică, colţuri de străzi, oameni, câini, pisici (nu neapărat în ordinea aceasta şi, din nou, nu neapărat în realitatea asta). Într-o după-amiază, după servici, am decis să schimb un pic ruta pe care mă întorceam acasă...Iată rezultatul: am ajuns în Cişmigiu. Mirosea a flori, a oameni de toate categoriile şi opţiunile, a câini mai mult sau mai puţin sălbatici, a fum de ţigară, a bere, a vorbe rostite la mânie, a complimente sincere, a minciuni spuse în grabă, a spaimă, a bucurie, a curaj, a relaxare, a iubire, a viaţă...

Am savurat betonul aleilor, frunzele bolţilor verzi, umezeala lacului, hărmălaia de pe el, copiii care alergau în jurul meu şi râdeau din tot sufletul, bunicile semi-isterice dar care se retrăgeau obosite pe o bancă, scoteau un ziar pe care îl reciteau a nu ştiu câta oară, aruncând o privire semi-vulturească la argintul viu din raza lor vizuală, mai emiţând de vez en cuando o comandă/un ordin croncănit şi aspru sau o grijă normală dar cu iz de absurd...

Am zâmbit din tot sufletul privind lebedele şi raţele şi m-am minunat de splendoarea şi unicitatea Naturii. Dar mi-am adus aminte şi de cinismul, oroarea şi ignoranţa fiinţei numită om – chiar şi de gândirea primitivă care îi spune „Distruge! Loveşte!” şi m-am întristat...Paradoxal, nu suntem atât de evoluaţi cum credeam..fiinţe cu limbaj articulat...articulat ca să ce, ca să nu mai scârţâim?

Deja era seară. Trecuseră câteva ore bune de când eram în Cişmigiu. Lumea „bună” dispăruse în case, mânată de somn, foame sau de ultimul episod al telenovelei X. În jurul meu se auzeau broaştele, freamătul copacilor, un telefon care scotea triluri manelistice, comentariile unor tineri care mergeau să deguste un pic de lichior de hamei şi o ţigare şi...sunetul telefonului meu. Cu un zâmbet în care se amestecau bucuria, tristeţea şi o uşoară melancolie, am pornit-o spre casă.

Am ajuns într-un târziu...cam târziu; preferasem să merg pe jos o bună bucată din drum ca să mă reîncarc cu energiile bune „captate” în Cişmigiu. Aş putea spune chiar că nu am regretat „vizita”. Mi-am pus în agendă o vizită semi-nocturnă în alt parc. Poate în Carol. Sunt curioasă ce energii sunt acolo.

Seară bună, Bucureşti!

Gara de Nord – Dristor 2

Un „proiect cu valenţe profund socio-urbane”: să iau un troleu sau un autobuz, nu conta linia sau traseul, şi să mă plimb cu el până când mă satur. Ei bine...nu am făcut asta. Încă. Dar am reuşit să mă plimb pe traseul care dă titlul articolului. Nu e obositor. Nici enervant. E altceva. Ştiu că sunt şi alte trasee, dar ăsta chiar merită. Dincolo de orice surpriză neplăcută, gen prea multă lume, cerşetori, aşteptarea, îmbulzeala, comentariile, manelele sau rock-ul alternativ sau chiar house-ul brutal. Sau hainele care miros a ceva de genul naftalino-prazo-basuro-trafic-familie.

E ca un ritm. Nu unul neapărat anume. Pentru mine, cel puţin...e cam aşa: Unirii, Izvor..Eroilor. Pauză. Ies din vagon şi mă instalez pe peron. Privesc şi sun privită. Azi port blugi, cămaşă albă şi o haină maronie. Culorile predominante ale celorlalţi sunt albastrul, movul, albul, roşul, verdele...şi griul. Sau cum ar spune cei care oferă mărfuri, marafeturi şi ciurciubote la Dlagonul Loşu – gli.

O pereche se ceartă. Un bătrân priveşte undeva în gol. Absenţa conştiinţei prezente face bine câteodată. Sună un telefon. Ritm alert, uşor enervant. Răspunde o voce feminină, undeva în spatele meu. Nu vorbeşte româneşte bine. Comentează nu ştiu ce cină. Mai inserează şi expresii în germană. Pe unele le înţeleg. Râd uşor.

Aş bea o cafea, dar mi-e un pic lene să urc treptele până la magazin. Mai am timp. Cred. Ce am eu cu cafiaua nu? Nu mare lucru. „Drog” favorit şi oarecum gratuit. Semne bune anul are, doamnelor şi domnilor! Beţi cafeaua nu ştiu care şi mamă-mamă ce cotă socială mare se va crea...mda. Mai discutăm.

Tre’ să plec, mă scuzaţi, a venit metroul. O piesă de muzeu..să n-o confunde ceilalţi cu trenulJ

PS: Pentru cei care merg cu metroul, traseul real ştiţi care e. De fapt, tot articolul, aşa, extrapolând un pic, a fost o simplă licienţă poetică.

O cafea cu zori

Ritual favorit. Fără nici o îndoială. Absolut. Unicitatea fiecărei dimineţi. Atât.

Îmi place să privesc pe geam cum zorii se strecoară timid printre straturile de nori şi de lumină. Ajung până la mine, îmi zâmbesc şi mă întreabă: „Cris, ne dai şi nouă o cafea?” Le zâmbesc şi eu. „Cum să nu. Imediat.”

Cana. Apa. Linguriţa. Cafeaua. Lapte nu. Nu întotdeauna. Zahăr. Răbdare. Fredonez câteva note. Apa a fiert. Torn în cană...de fapt, în căni. Am uitat. He he!

Bem cafeaua. Râdem încetişor. Soarele încă nu s-a trezit. Zorii îmi mulţumesc. Merg mai departe. Eu mă întorc în pat. Iar o să râdă soarele de mine. „Leneşă mică, iar nu mă aştepţi cu cafeaua gata?”

Fly me to the moon…

Seară de octombrie, seară cu ploaie...seară uşor rece dar interesantă, amuzantă, fezandată, amorezată. Plimbare în Lipscani. Nu am de gând să încep cu istoria locului, cu comentarii despre terase, oameni, biserici, câini vagabonzi, farmacii, librării...am de gând să mă opresc.

Da. S-a oprit şi ploaia. Perechi zâmbitoare, antrenate în discuţii profunde, tandreţe, iubire, speranţă, curaj...încredere, respect, intimitate. Oameni. Atât.

Simfonie de culori, mirosuri, sunete, murmur permanent şi prezent, fără nicio îndoială. Savurez. Savurăm. Comentăm. Râdem încetişor. Arătăm uşor, finuţ, cu degetul. Un poquito...solo un poquito, just for the fun of it!

Dintr-o dată, nu se mai aude nimic! Tot „filmul” e brusc pe „Mute”...cu excepţia unui individ. Da. Un fragment. Un clip aparte. Cineva care, exact ca în filmele americane de modă veche, cântă la saxofon aproape de un felinar. Zâmbesc. Zâmbim. Asta da surpriză!

Ce cântă? Hmm...un clasic...Fly me to the moon...O fi un Lipscani cu un saxofonist şi acolo?