I wanna be...

E din nou aprilie. April, moment usor labil, subtil, tactil, senil...Era sa pacalesc pe cineva pe intai dar am renuntat in ultimul moment. Poate ca m-a pocnit etica in frunte, poate ca mi.am dorit sa fiu pacalita...on sait jamais...

Ascult muzica. Nu clasica. Nu o suport intotdeauna. Si nici ea pe mine. E prea melancolica iar eu sunt prea zvapaiata ca sa suport.

Un tres grand lapin (scuzati lipsa semnelor respectiv utile pentru o scriere mai corecta) dans mes yeux, Dieu, il existe comme toujours...C'est la lumiere..ou pas... A veces me miro en el espejo y me digo a mi misma "Que cojones hago yo en este mundo?"

Ne.am trezit, iubim, simtim, traim, devenim. Din moluste exprimandu.se nearticulat in fiinte de lumina pura, in conexiune perfecta cu Universul.

In fond si pana la urma si la coada, cu ce ne putem lauda in fata lui Osiris? Ca am dat de mancare la pisicile din cartier si am scarpinat pe burta toate potaile si potailoaiele din Bucuresti? Nu cred ca va fi indeajuns. Nevoia de singuratate, nevoia de a impartasi, nevoia de a iubi...cam atat? Nu cred. Din nou, cu riscul de a ma repeta pana la absurd si la penibil, nu cred ca atat ne/ar face fericiti.

Ma uit cu atentie la viata mea in ultima vreme. Nu imi place. Dar incerc sa o fac frumoasa, asa cum o simt de cand am aparut pe acest pamant si in acest corp. Nu stiu unde ma va duce, nu am pretentii sa insist sa ajung unde nu am ce cauta, ci doar sa merg pe linia mea. Aceea adevarata, nu cea care mi s.a impus..

Fara temeri, fara frici, fara ezitari, eu cu mine, eu cu tine, eu cu noi...haide, haidem, haideti!!

Cam atat...I wanna be in love, I wanna be close to you, I wanna be safe...I am in love, I am close to you, I am safe. I AM THE LUCKIEST PERSON EVER!!

Arta de a nu spune nimic...Sau poate ca...da (?)

Un upgrade de memorie, o fantana parasita, o speranta batuta bine si abandonata, plina de sange, langa un tomberon din Piata Romana, un sarut cald si tandru, discutii inerent-absurde, spaime, tehnocratie la greu, somn, iubire, temeri si cosmaruri...

Totul suna a nou, totul suna a ceva inefabil, inegalabil de frumos, fantastica literatura de trei parale provenita din creierii obositi ai unei himere perene si perpetue...

Privesc, usor siderata, manifestarea furiei, a urii, a pasiunii si gandesc "Eu am mai fost aici". Non-umanul, non-existenţa, non-prezenţa, non-eu, non-voi...

Da, afirm sus si tare ca ador sa imi pierd timpul ascultand cum creste iarba, cum ploaia isi croieste drum printre crapaturile blocului, cum cineva respira langa mine in pat si ador, cat pot eu de mult, sa zambesc in somn. Si asta aproape indiferent de ceea ce visez...

Plec. Merg. Ma duc in lumanari, me duc la pascut, vita, om, petunie, pastrama de berbecut, bere, vin, apa...Poezie pura, impropriu clasificata drept manifest al constiintei proprii.

Elucidez mistere, desfac noduri gordiene, pictez capodopere, iubesc oamenii, urasc momentele agresive si totusi...parca nu am spus nimic, nu-i asa?

Sau poate ca...da (?)

In esenta eu, in aparenta tu...

Ganduri usor naive, absurde, zambitoare, pufoase, calde, blande, bune imi bantuie peisajul sinapselor. Ma vad pe mine...insami...fericita, multumita, inconjurata de oameni dragi, catifelati, curajosi, pragmatici, fini...

In propria mea esenta nu indraznesc sa privesc. Inca. Sau, poate, deja m-am vazut si mi-a fost usor teama. De ce? De razbunarea proprie? De oprobriul personal? De lipsa mea de curaj? De cine? De oamenii care nu au avut rabdare sa sape impreuna cu mine ca sa gasim comoara? De oamenii care imi sunt dragi si care nu m-ar judeca niciodata? Mi-ar atrage atentia unde gresesc, dar nu s-ar uita cu sila la mine.

Poate ca am exagerat prea mult cu ascunderea asta de mine. M-am filat, m-am sabotat, m-am ignorat, m-am ostracizat pana la absurd si nu am castigat nimic!

Mi-am dorit chiar sa dispar...ca sa nu mai fiu o povara. Absurd, stiu, dar am simtit la un moment dat ca ar fi cea mai buna solutie.

Oricum, saptamana am inceput-o bine as zice. In esenta eu sunt eu, in aparenta/aparitie, tu esti tu. La fel, identic personaj de roman cavaleresc, tablou din Prado...

Concluzia e urmatoarea: daca eu sunt eu si tu esti tu...noi suntem oameni. Dincolo de cuvinte, dincolo de timp, dincolo de limitele societatii...

Keep in touch!

Etern...

Etern pelerin in ploaia gandurilor tale...
Etern vagabond in orasele amintirilor tale...
Etern cavaler in luptele pentru sufletul tau...

Etern om, etern zeu, etern idol pagan, uitat in pestera de sub cascada...
Etern sentiment de iubire, de implinire, de speranta, de curaj, de sprijin...
Etern privilegiat sa impart momente unice cu oameni care exista dincolo de timp si spatiu...

Etern....

Un nou inceput pentru America. Casele de pariuri s-au inchis la cote maxime?

Ieri, America a primit o fata noua. Nu una caucaziana, nu una hispanica. Nici macar una bastinasa. A primit figura unui barbat de culoare, care, intr-o maniera usor cristica, cu adanci implicatii sociale, economice si chiar culturale, a decis sa ia taurul de coarne si sa faca ordine in haosul instaurat de predecesorul sau.

Nu am "surse"in America, dar presa noastra a fost destul de bogata in articole. Astfel, am reusit sa urmaresc cu atentie (minus orele dedicate somnului) procesul prin care o natiune a carei cultura este una care, personal vorbind, are multiple influente metise a primit o puternica influenta coloniala. Un sange proaspat, usor amestecat, ce-i drept. Dar, poate, aceasta rasa noua, acest presedinte fresh si tanar, care nu are obiceiuri viciate sau care nu recurge la violenta, ci la discutii, la medieri, la negocieri, ii va aduce unei tari care, o perioada destul de mare de timp, a ezitat intre a fi exponent cultural sau jandarmul lumii.

Imi recomanda o prietena aseara sa urmaresc investitura lui Obama. I-am replicat realist: "Nu am cablu, draga mea. Am renuntat la el." Poate am gresit. Dar Internetul e o sursa buna si pot sa catch up cu evenimentele care au "zguduit" America.

Am aflat ca ceremonia ar fi costat o avere, in ciuda crizei care bantuie, cam ca o mica Moarte Rosie. Am aflat ca Obama a avut un discurs fulminant. Am vazut si poze, care mi s-au parut chiar frumoase. Am inteles implicarea, dorinta si sperantele americanilor intr-un homo novus care s-ar putea dovedi mai american decat ei toti prin experienta si punctualitatea cu care doreste sa rezolve problemele. Am citit un pic si despre planurile lui. Par normale. Si, poate, chiar o sa si devina realitate.

Casele de pariuri mentionate in titlu exista in mod sigur. Probabil s-au inchis la cote maxime. Sau poate ca nu. Sincer, mi-am deschis si eu, mental, o casa de pariuri. In afara de pariul cu 2009, am mai facut unul, chiar azi dimineata: ca Obama va reusi sa repuna pe picioare o tara bolnava, abatuta, trista, usor morbida, usor cinica, depresiva, paranoica, etc. Poate ca democratia americana va deveni ceea ce trebuia sa devina acum secole bune, poate ca natiunea americana va reveni la normal. Poate ca au o sansa.

Pariurile au ramas. Casele de pariuri, bineinteles, inca sunt deschise undeva. Eu una raman la opinia mea: Obama reprezinta o sansa nesperata pentru intreaga natiune de peste ocean.

PS: In alta ordine de idei si lasand usorul pupincurism, s-ar putea ca intrarea lui Obama sa faca parte dintr-un plan ff interesant...Dar, om trai si om vide.

Je vous en pup!!

Pariul cu 2009

Multi incearca sa ghiceasca ce le va aduce 2009. Altii isi fac liste "tremendas" cu tot felul de exotisme, sentimente, dorinte clare, dorinte subtile, dorinte usor bete...trendy tata, trendy bine de tot!!

Putini merg la biserici, se concentreaza pe un gand anume si il emit, fie in soapta, fie in gand, fie ca un mormait discret, in barba si pleaca de-acolo cu speranta mai ridicata, cam ca o halaciuga mare de par...

Cativa aleg sa se curete, strigand cat pot de tare, in timp ce ceasurile marcheaza trecerea de la 2008 la 2009, de tot ce i-a suparat, enervat, stresat sau de tot ceea ce urasc, iubesc, doresc...

Eu una, sincer, as vrea sa fac un pariu cu 2009, ca tot simt ca va fi un an intr-adevar important pentru mine si nu numai. Por supuesto ca il voi castiga - nici nu ma indoiesc de asta!

Pariul e foarte simplu: stiu ca va fi anul in care eu voi fi intr-adevar bine, intr-adevar fericita, in care tot ceea ce imi doresc cu sufletul imi va fi la indemana, in care oamenii dragi mie vor fi la locul lor (ca si mine de altfel), in care lucrurile rele o sa dispara din viata mea, in care cercul meu de prieteni se va extinde, in care Barcelona va fi extrem de aproape, in care tot ceea ce am uitat sa rezolv se va rezolva...

As continua lista, dar ma opresc. 2009 deja a auzit si a citit ce am scris. E usor absurd sa il mai provoc, mai ales ca si el are surprizele lui pentru mine. Unele foarte frumoase, sunt sigura.

Inchei acest textulet cu urarea sa ne vedem sanatosi si voiosi in 2009, sa ne aduca tot ceea ce e nevoie, sa ne iubim mai mult si sa ne uram mai putin...

LA MULTI ANI!!

FEEL BETTER!!

Melancholy showed up at my door last night. She was cold and hungry, but had a strange smile on her round and grey face.
She took a shower, ate the food I had cooked for her and then said she was sleepy and needed some two/three hours to "just disconnect from the world"...
When she woke up, it was already the next morning...Furious with rage, she stormed away from my apartment, half naked, down the streets of that blue and yellow town, in search for someone she called "The Truth".

Hours later, she returned. Tired and hungry again, she rang the bell. This time it was not my first self who opened the door, but my second. This self was, how should I put it, much more selfish, maniac and kinda sadistic. The food it cooked was half cold, the water was muddy and this made Melancholy feel bad about her life and she cried. Dark tears fell on the floor, turning into emeralds and rubies...

She ran away again, this time for good. My two selves laughed like mads, like idiots and decided it was time for a "fiesta loca"! They bought food and wine, even some whiskey with her tears and it was, I must say, one of the best parties ever!

In the middle of the party, Rain and Snow showed up - Melancholy had sent them to punish those "wretched idiots"...but they were nowhere to be found. They had returned inside of me...with one message: TRY AND MAKE YOURSELF FEEL BETTER ABOUT EVERYTHING!

Alo, domnu', imi vreau organele inapoi!!

Ca sa nu pierd timpul...articol dintr.un cotidian...tema socanta, titlu pe masura. Ca sa nu se spuna ca ma iau de colegii ziaristi, aleg sa ma exprim altfel: fii viu, fii constient si decide-te rapid daca vrei sau nu sa contribui la pieirea/salvarea altei fiinte umane!

Cu un ton de morga, as spune, la ora asta, ca as vrea cumva sa fiu salvata (daca se mai poa', of course) de la o moarte sigura de organul (inima, ficatul...) altei persoane. Intreb, totusi, de ce nu luam de la porci? Macar aia nu au constiinta si oricum sunt hacuiti mai ceva ca oamenii de sarbatori...

In alta ordine de idei, daca as fi in situatia sa donez organe...m-as gandi de doua ori si as face si un inventar in prealabil...ceva de genul: una bucata ficat...cam obosit si plin de nervi; una bucata vezica biliara...saracutza de ea, cam in pioneze dar merge asa, pentru inca o tura; plamanii...plini de fum, smog, nicotina, aer conditionat, etc; rinichi...ma abtin...adica, na, functioneaza, dar nu ii pot intreba la ce capacitate.

Restul organelor, ei bine, nu au purtator de cuvant, deci nu se pot exprima/manifesta. Dar, revenind la situatia sa donez organe... chiar daca as fi inconstienta sau trei sferturi pe moarte, m.as forta sa ma ridic in sezut/fund/bombeu si as urla din toti rarunchii: Alo, domnu', imi vreau organele inapoi!!