Teoria sunetului mut

In fiecare dimineata incerc sa ajung la Gregorys din Unirii sa beau o ciocolata calda si sa ma relaxez un pic inainte de servici. Si, paradoxal si usor cinic, nu reusesc. Nu din cauza somnului sau a altor cauze necunoscute, ci din cauza unui sunet mut, care ma impinge inapoi in pat, la caldurica si liniste. Oricum ar fi, eu continui sa incerc pana cand, intr-o zi, o sa ajung acolo si o sa stau cam o jumatate de ora si o sa imi pun ordine in idei.

Ideea titlului a venit aproape pe...neauzite, fara sa ma gandesc prea mult la consecintele si compartimentele in care trebuia sa il "inregistrez"...asa e viata, neica. Un sunet mut, un sunet calm, un sunet ideal, de care toti avem nevoie si pe care toti il cautam, adesea aiurea, pentru ca nu prea stim unde este...

Initial ma gandisem la un capitol de roman dar mi-am dat seama, dupa ce am citit si eu ce am scris mai devreme, ca nu era cazul sa o fac pe detectiva americano-romana din pura placere de a fi interesanta. Asa ca am decis sa rescriu articolul dintr-un punct de vedere nitel mai filosofic.

Am fost intrebata, pe muteste bineinteles, de ce nu fac politica pe blogul meu. Raspunsul oficial este ca nu e cazul. Cel neoficial este acesta:intr-adevar, nu este cazul. De ce sa copiez eu ideile din alte bloguri, de ce sa fac din el un portal de polemici si discutii agresive, de ce sa il "improsc" cu inutilitati cand il vreau neutru pana la ultimul atom?

Tendintele actuale sunt tare ciudate (din punctul meu de vedere) - explicatii fugare, polemici in cantitati industriale, lipsa unei organizari sociale corecte, etc dar undeva se cauta o revenire la o ordine, la o armonie dar la nivel destul de intim...si asta e bine...pana la un punct. Familia este celula societatii si vad cum apar familii din ce in ce mai tinere, care cauta sa se uneasca in fata "Gheonoaiei" socio-culturalo-economice, familii care se iubesc sau nu, familii care necesita "ingrijiri speciale" din partea parintilor si tot felul de alte familii.

Oricum ar fi, in toata harmalaia asta urbana, undeva eu ca om incerc sa supravietuiesc. Nu ma zbat, nu ma plang, nu ma jelesc (parafrazare dupa Mihaela Ceausescu - sa ii cititi cartea, nu e rea dar are un ton cam prea personal pentru gustul meu) dar vreau, de asemenea, sa si lupt. Nu pentru gloria care nu dureaza nici macar 3 secunde, nu pentru banii care, neingrijiti, dispar si iti smulgi parul din cap, nu pentru o pozitie sociala superioara (una din cele mai riscante in Romania actuala). Lupt pentru mine, pentru integritatea mea morala, cea sociala si pentru acel sunet mut care imi asigura o liniste interioara cum nu am avut pana acum. Si, paradoxal, pana acum, acest sunet minunat era un urlet mut...