Am iesit din...casa. La o plimbare, fara busola, fara harta..doar cu un portofel si mici alte splendori tehnice/casnice...
Drumul aparent fara logica m.a dus pe stradute laturalnice si pe langa blocuri aparent identice.
Dar cel mai frumos a fost cand am observat mantia de frunze. Acoperea bland asfaltul si mirosea a toamna, a fum si a foc de lemne acompaniat de o cafea sau un coniac....
Bun venit, toamna, acopera-mi inima cu mantia ta...
http://www.youtube.com/watch?v=mV5xJT7BnzE&feature=mh_lolz&list=PL543307FC9D309A73â
Melodia cea mai tare pt dimineata asta! :)
Preferintele paradigmatice ale personajelor cu panseuri din pene de pasare preponderent..migratoare au ajuns sa ma exaspereze in manifestarea lor cea mai de pret.
Si totusi, sperantele nu mor. Nici nu se lasa ingenuncheate. Si, as zice cu cinismul dar si mandria destul de prezenta, ca e ceva.
Incotro, tovarasi de suferinta? Golgota? Nttt ni en broma! Aia e locatie rezervata pentru miii sii miii deee aniii!!
Franta? Fragmente de azur se plimba peste campurile cu maci, lanurile de grau, parauri si cascade, ametitor-fabuloase isi preling esenta spre noutatea ireprosabila a unei tinte imobile...
Dorim sa..dorim sa muncim, sa traim, sa fiintam..sa flirtam cu dezastrul, ca sa nu zic alte aiureli intelectualo-fenomenale.
Din public se ridica un individ. Soios, imputit. Cu un pistol in mana. Trage in tavan. Nu se aude nimic. Vedeti voi, totul a fost si este o iluzie...
STOP!
O vitamina dulce-amaruie… 3 februarie 2011 Care este diferenta dintre mine si un om care isi duce viata pe strazi? Mai nici una. El e fratele meu pierdut, el este tatal meu plecat, el este ea, sora mea, o fiinta unica, o figura draga, un om ca tine, ca mine, ca voi... Diferente? Dupa cum spuneam, nu prea sunt – haine mai curate, un loc cald unde sa-mi odihnesc trupul indurerat sau infrigurat, bani in buzunar numai ai mei, nu ai altuia, un zambet sincer pe fata, un salut vesel… Iata-ma, uite-ma, aici sunt. In Bucurestiul acesta incovoiat si nervos, „cu spume”, cum se spune in folclorul urban, din cauza frigului, a foametei, a scumpirilor, a traficului, adast, miros, adulmec, pipai, imi verific frizura in oglinda unei masini parcate aiurea, privesc cu un sentiment „mixat/remixat“, intre respect si spaima, cainii comunitari...dar si politistii comunitari. Si chiar pe „ofiterii de paza si protectie“ ai firmelor private. Jandarmeria doreste sa isi cumpere echipament nou…de ce? Revolta…reduta comuna, spaima imunda si care ne inunda buzunarele din ce in ce mai goale. Iarta-ma, Bucuresti drag, poezie cu aroma de vin, coniac si un pic de cafea matinala. Iarta-ma, capitala mea iubita, micul Paris cum ti se spunea…strainii te privesc cu mila, amuzament si oroare cand iti vad peisagiul trist, morbid, arid si plantat aiurea in campul lor visual: aurolaci, cersetori, raul murdar, claxoanele, noxele, boxele care sunt solicitate la maximum, cladirile vechi, amenintate cu exterminarea pentru a face loc unor proiecte aberante, exorbitante si, al parecer, aproape utile/inutile. Iarta-ma, oras scump si intim, refugiul meu principal, al doilea fiind Barcelona, umeda, zapacita, zbanghie, melancolica, obosita si totusi cat de cat mai vie decat tine. Iarta-ma tu, om bun, care citesti aceste randuri si poate te superi. Dar adevarul este ca, deocamdata, viata si tot ce ne inconjoara au prins un gust dulce-amarui de care nu prea mai poti scapa acum, chiar daca te speli de nu stiu cate ori pe dinti… Iarta-ma…tu…
Vedeţi voi...inspiraţia „loveşte” când nu te aştepţi...şi când nu ai pe ce scrie...ei bine, foloseşti ce ai la îndemână. Eu una am avut fiţuici, meniuri, etc. 17 noiembrie 2010...zi cu hârtii multe hhhJ
o Parisul în doi timpi şi trei mişcări: aeroport, hotel, acasă, hotel, plimbare, crevasă rasă, cal de masă, Parisul se lasă...mai greu, pe genunchiul meu. Văleu!
o În meniul de azi – soare cu praz/ În meniul de ieri-soare şi greieri/ În meniul de mâine- soare cu pâine. Murături cu ceapă, murături cu apă/ sapă după apă dar dă de ceapă.
o Mă simt brusc nobilă şi bună/ cam ca o mâţă prinsă la smântână/Mă simt brusc caldă şi-aromată/ ca plăcintă-brânză numaidecât mâncată/Mă simt brusc soare, ploaie, vară/ Cam ca un nor, o seară şi o pară/Mă simt brusc tu şi eu şi noi/Cam ca o viaţă nouă care-ncepe-n doi...
o O poezie cu gust de femeie matură mi-a făcut cadou un pumn în gură/Speriată de ideea de revenirea prin moarte/ A fugit de mine urlând ca din gură de şarpe/Din speranţa ei mută şi zuză-varză cu blană/Evoluţia moluştelor a căpătat valoare umană/Aşa că revin la ideea-mi divin-problematică: o femeie cu gust de poezie matură/Oare mi-ar da şi ea un pumn în gură?/ Sunt pragmatică- mă urc în trăsură.
o Îmi sunt datoare/ cu o explicaţie cu gust de soare/un zâmbet cald/o minune/cum s-ar cam zice pe la noi/ „Pe bune!”
o Exerciţii literare, praf de puşcă, stele de mare/ Astăzi, Ora Miercuri, am ieşit la plimbare/Trenul de Vrancea, Paris şi Olteny/Paradoxuri albastre şi fişicuri de yeni/Te iubesc cu-ardoare, pasiune şi poftă/Dragostea mea-i vânător, iar tu eşti în tolbă.
o Tind să fiu uşor teatrală/Dar mai mult când stau, nebunică-zbanghie, în pielea goală/Tind să fiu uşor mai artistă/Atunci când momentul prezent devine batistă/Tind să fiu foarte-foarte exotică/Dar numai atunci când renunţ a mai fi atât de nevrotică.
Poate…
Poate deodată o să opresc
Şirul de-insulte – înnebunesc
Fără speranţă mă-ndrăgostesc
În ziua ce-adoarme atât de firesc.
Poate-ntr-o doară o să zâmbesc
Soarelui, lunii, omului...
Cresc
Peste măsură de-naltă...
Poate...greşesc?
Zâna
Apoi foamea, pofta şi-apoi
Sarea
Zilelor reci de-ardezie
Tu treci
Mai departe, în zare, peste
Poteci
Zână nebună-ameţită
Cu gust de frezie
Tu mă-nţelegi?
„Eu sunt o bezie!”
Farafastâcuri, ticuri şi nimicuri
Şi zâmbete-amare.
Iată! Priveşte! Luna e soare
Ca o nebună
Urlu la stele
Goale şi reci îmi par
Acum
Ele.
Poetizând în tihna nefirească
Eu mi-am lăsat podoaba
Neuronală să tot crească
Acum vecinii bat la uşă-înnebuniţi
De groază/spaimă/angoasă - epuroasă
„Cumva tindeţi a fi uşor tâmpiţi?”
Vizita inopinata a balaurului
22 noiembrie 2010
Privesc. In zare se desteapta un balaur
Cu dinti albastri, trup de aur.
Astept sa vina, sa luptam.
Sau, omeneste, sa cantam.
Tresar. Balaurul se-apropie.
Inima-mi tresare ca o dropie.
Of, entropie idioata!
Ma faci de ras inca odata!
Inspir. Balaurul-i aici.
E mic acum, cat un arici.
Incep discutia. Ma asculta.
Se vede clar ca-s tipa culta.
Acuma tac. Vorbeste el.
Rhetoric, clar, exact, sardonic.
Eu il ascult. Mai bun – domn’ colonel.
Mi-e jena un pic. Ma misc tectonic.
Am discutat. El e mai bun.
Are o varsta faina – vreun eon.
Ii multumesc. Miroase a freon.
Merg mai departe. Parca-l cheama “JOHN”
