Culorile si viata pe care o hranesc...

Nu pot sa spun ca sunt un om perfect. Nici macar ca as tinde spre un anumit tip de perfectiune. Cum ar fi cea fizica...sau cea metafizica. Mai rau, sunt si eu una din persoanele care ani de zile s-a ascuns, s-a prefacut...si s-a mintit, poate din ignoranta, poate din spaima ca va fi lovita si...distrusa. 

Ideea e ca acum, fie ca imi convine sau nu (ego-ului meu), lucrurile se schimba radical si, de cele mai multe ori, ma simt cam luata pe sus si imi usor teama, alteori rad in sinea mea -acum ii inteleg si pe acei calugari zen care radeau in ploaie sau care zambeau in timp ce admirau rasaritul - si cateodata imi vine sa plang si sa inchid telefoanele...

Pana acum cativa ani culoarea vietii mele nu era in intregime a mea, ci mai mult alcatuita din culorile parintilor mei, adica maron, beige, negru, gri, auriu...dar acum, din ce in ce mai mult, caut culori pastel sau culori mai neutre (asta cand vreau sa fiu lasata in pace). Si ceea ce imi place e ca manifest, cu mai multa forta, exact acele chestii care au fost tinute cumva sub obroc...vulcanic, brutal, usor isteric..dar probabil asa e mai bine.

Asa ca, daca as face chiar acum o expozitie cu lucrarile mele (bazandu-ma exclusiv pe ceea ce am simtit acuma), cred ca reactiile celorlalti...ar fi ceva intre mirare, amuzament, groaza, mila...sau...mda..adevarul e ca imi...nu pot sa spun ca imi cunosc chiar 100% prietenii. Ci cam 80-90%. Restul de zece prefer sa fie un mister, o surpriza...un moment...altfel.

In concluzie...as spune ca ma defineste cel mai bine un melanj exotic de verde, negru, albastru metalic, bleu ciel, auriu, rosu, portocaliu intens, gri dur...si poate si alb...poate...

Friends& colors/ Hopes and dreams/Reality and rain

It is sometimes much easier for me to wear a color than to create it. And I often wondered how colors smell or feel. This time, I have decided to take a journey around my heart and within the boundaries of my known existence. In other words, I will write about my friends, both old and new..

Who are they? Well...let us see...there is one whose colors were in the beggining navy blue and white, then orange, then green and now purple...another one wore brown and white, dark blue and now the mix is blue, white and light grey...oh, there is that one who came, back in our student days,  in two-toned clothes and looked amazing but I have seen red, black and I must say it is an amazing combination...there is the elegant one, with beige, red (powerful red, actually), rosebud like nuances...there is the one with that calm red, perfect fit with the hair and skin, even green, a visual and kind green, there is the one with black, grey, light brown combinations...oh, yes, of course, the electric blue or light blue one, or even the brown tones...hmm..who else, yes, the ones with t-shirts, black, white or brown, simple yet perfect...of course, I could not forget the one with black/slim, rainbow or white...the serious one with mature nuances of grey and white and blue...and the ones with shirts, a bit Scottish, a bit naive...people, yes..

And you know what is the best thing about these friends of mine? They are so kind, nice, elegant, understanding and...normal that sometimes I wonder if it is a dream...and yet it is not. And their smell is of future, hope, reality and optimism. 

Poem...

Dacă eu aş fi tu/

Şi tu ai fi eu/

Oare viaţa ar curge/

Un pic mai greu?

***

Dacă noi am fi reci/

Şi lumea ar fi verde/

Iar tu nu mă vrei/

Iubirea s-ar pierde?

 

Dacă „normal” ar fi viu

Şi-antimateria ar fi nouă

Eu chiar nu mai ştiu

Cum e să bem rouă.

 ***

Dacă tu ai fi eu

Şi eu aş fi tu

De ce îmi e greu

Să-ţi cer un sărut?

 

 

M-auzi, iubire?

E un poem scris într-un moment aparte, un moment în care totul avea logică şi totuşi nu...poate va fi şi pus pe muzică...cine ştie?


M-auzi, iubire, cum te strig,
Din soare alb în verde frig?
M-auzi, iubire, teama arsă
Se duce acum la mine acasă.


M-auzi, iubire, îţi şoptesc,
Un verb activ, un verb domnesc...
Mă plec în faţa ta, tu, om firesc,
Sărut picioarele...iubesc!


Mă vezi, iubire, sunt aici, e dimineaţă
Soarele drag îmi spune "Neaţa!"
Şi iată-mă, sunt chiar în faţă,
Aici, acum, ne-ncepe viaţa!



Aprind lumina vieţii pentru tine,
Să ai încredere în mine.
Te las, eu plec acum departe
În urma mea rămâne o carte.

Una noche IrAra con un toque de Carmen

Splendidul excedentar socio-amical îşi preumbla gabaritul pufos şi adorabile peste adâncitul în meditaţie dinamică oraş de reşedinţă. Şi...stop! Deja poeticul îşi cam dă în petec iar eu nu vreau decât să scriu esact ce s-a întâmplat viernes...soir. 

Să zicem că am ieşit vineri. Să zicem că am ieşit cu prietenii. Să zicem că a fost una din cele mai faine, splendide, mau wow seri de până acum. Să zicem că am ajuns la două concerte ale unor prietene care cântă, ei bine, foarte special, foarte fin, pufos, elegant, puternic, uau mamă! 

Aşa...să continuăm...Prima leoaică a ales ca teritoriu o locaţie deja apreciată, unde, în compania unor muzicieni de excepţie, a dat startul serii. Perfect prezentă în jazz şi samba, cu accente notabil interbelice (o febleţe rară în ziua de azi), a pictat cu vocea stări bune, melancolii optimiste, blândeţea unei seri la Rio... Pentru cunoscători, ea este Irina sau un alt nume de alint, folosit doar de cei dragi. Pentru cei care o aud pentru prima dată,  numele "oficial" este Irina Sârbu şi este o onoare să o cunosc şi să o aplaudez.  

Un moment, intermezzo de mare eleganţă şi de o surpriză colosală (pentru mine, cel puţin), a fost intervenţia cu o melodie din cele dragi, în interpretarea unei geamăne - Carmen Lăzărescu. Vocea de catifea grea, densă şi completarea discretă a saxofonului întretăiat cu pianul...ei bine...

În concluzie...prima parte a serii se încheia cu bine. Dar staţi...East meets West, sau, pe româneşte, nu am povestit continuarea..sau, vă grăbiţi undeva?

Bun...mi-am luat la revedere de la excelenta Companie a 7-a şi am ajuns, cât s-a putut de repede, la igualmente excelente Compania a 8-a.  Locaţia „piesei de rezistenţă” ( a fost, într-adevăr, o probă de rezistenţă şi concentrare),  a fost, să zicem fin, mai urbană decât urbanităţile actuale. Şi, aş mai spune că prezenţa celei de-a doua leoaice împreună cu echipa ei,  a adus un plus maxim (da, nu prea există expresia, ştiu), serii în sine.

Dar cine oare e cea de-a doua leoaică?  Hmm...da, vă spun. O cheamă Arabela...Arabela Nicolau. La fel ca şi Irina, mă onorează cu prezenţa şi zâmbetul. Voce puternică, repertoar variat şi potrivit cu ceea ce triluieşte, catifea cu ţesătură de fier, optimism brut, încântare maximă atunci când e pe scenă. Mai exact, ingredientele care m-au făcut să aplaud, să fiu euforică şi să râd cu gura până la urechi. Ca să fac o mică paranteză, amicii mei cam înţepeniseră şi m-au întrebat...”Eşti bine?” La care eu, sinceră şi inocentă până la barbarie, „Cum să nu? Am prins cele mai tari concerte ale serii!” Şi am continuat să cânt, să aplaud şi să rememorez ce viaţă minunată mi-am ales.

Dacă e să mă întrebe cineva care au fost cele mai faine momente...şi am câteva: perlele, „Just the way you are”, reacţia siderat-amuzată a prietenilor şi „Văd o prietenă care...”

Aşa că, hasta pronto la următoarele concerte şi mulţumesc din nou, din suflet, cuget şi simţire minunatelor care mi-au oferit o seară altfel!! 

O seară bună, pe bune bună

....la casă irlandeză cu iz de Bucureşti ameţitor şi primăvăratec.

A veces, ideile se transpun în cuvinte, căldură, oameni. În cazul de faţă, e vorba de ceva un pic altfel...în seria întâmplărilor fericite şi unice pe care, de ce să mă "jennez", le-am chemat pentru sufletul meu. 

Seara se anunţa interesantă, punctată de momente frumoase... Şi iată-ne, neicushorule, cum ne aflam trei graţii,  aşteptând un om frumos, care se splendorea unic şi universal. Provenită din zodia calităţii şi a intensităţii absolute (la fel ca şi altă leoaică binecunoscută şi apreciată), Arabela Nicolau, în acea seară, a dorit şi ne.a poftit într.o călătorie în spaţiul unic şi splendid al vocii şi cuvintelor pregătite pentru degustare. Dar..înainte de asta, o să acord un rând locului - s.a potrivit ca o mânuşă Arabelei şi echipei ei :)

Acum să trecem la chestii mai serioase, domnule, că vă fierb de...vreo 10 minute..."Meniul" a constat din melodii dragi, cunoscute, aşezate pe calapod leonin şi intens, care au mişcat şi strămutat întregul public. Un moment funny şi perfect integrat a fost "chemarea" bateriei - regia şi punerea în scenă au fost chiar binneee alese iar al doilea, un aşa-zis "şantaj sentimental cu iz de tupeu familiar şi familial" ne.a făcut să râdem şi după terminarea concertului. 

Aiest text...e scris cam la prima zicală matinală, dar ideea de bază e următoarea: ca să citez o bună prietenă, trag la "carnivore" şi mă bucur nespus. Aşa ca..încheind micul scrisorr..spun două chestii dragi şi bune: Ara...Bella!! Ara în catalană înseamnă Acum...iar restul, se subînţelege. 

Mulţumesc mult, dragii mei!!

 

 

Bossanova evening mood...

Començo..cu ce? Cu un imbold fenomenal de a iesi in frig si a savura si altceva intr-o seara de vineri...

Cum a continuat? Hm...citeste, asculta si simte, draga cititorule...aventura incepe pe zapada inca prezenta, insotita de o gheata cam groasa si pentru care riscul este la ordinea zilei, in trafic, in relativa liniste, o usoara nervozitate, un dor aparte si un cadou uitat, in graba plecarii, pe marginea canapelei.

Invartelile astea geografico-sociale nu ma inspira dar..ameteala a disparut brusc dupa ce am dat un sms..noroc cu tehnologia asta maica, si am realizat ca nu eram unde trebuia...si acum sa si radem haha!

Locatia reala (si corecta) s.a dovedit un regal. O chill-cafe-concertation si decontractare a nervilor deja intinsi a ajutat enorm iar compania, ei bine, selecta ca intotdeauna...

Muzica...imblanzeste fiare, oameni, metalurgii brute si ape nestiute iar cel care o are in ea, acela e un fericit. Adasta, artist al sunetelor bune, inspre aceasta mare lume si ne zambeste calm si cald...tu indepartezi valul mortii aparente si aduci lumina in sufletele celor care simt si cauta si altceva, bun, aparent nesatui, aparent urati si nestimati de catre ceilalti...lasand poezia un pic la o parte...momentul a fost bun, normal..uman si imi mai doresc asa ceva...

Inchei cu un zambet, o poezie si o reverenta in fata a ceea ce exista.

Un altfel de 2012

Sa vedem...cum sa incep de data asta..daa..stiu: se apropia Revelionul iar eu ezitam, ba sa ies, ba sa nu ies..in final am iesit. Initial, o locatie draga era principala "obtiune"..dar, deh, bugetareasca-mi conditie m.a cam oprit..asa ca am cercetat ceasloave si volume..sociale si am observat ca mai era ceva si mai..altfel in program.

Asa ca, cu inema in dinti, am purces spre cealanta locatiune...mai fusesem si mi.a placut, si am sunat si am decis si m.am dus si am platit si am plecat pe strazi plutind:)

Acum..deja trei zile, am ajuns, din nou. Era deja 31 decembrie si..cam frig. Dar in suflet era caaaldd si frumosss si bineeeeeeee:). Deja aveam emotii: nu aveam nici cartela si nici card RATB si ma gandeamm "Iooii sa vezi cum iau eu amenda ca numai de datorii nu am cheefff!" hihi rad eu acuma..dar atunccciii..si apai Ioanie draga ajung...si maaaaaammaaaa!! Nu credeam ca se poate atata fericire, atata caldura, atatea explozii de energie bunaaa si atata...VIATA!! 

Atmosfera, oamenii, generozitatea, atentia, normalitatea si rafinamentul au fost, as spune, la superlativ. Asta ca sa citez o buna prietena: au venit exact oamenii care trebuiau sa vina...am plecat vie, am plecat fredonand, cantand in frigul diminetii, priveam oamenii altfel, ma amuzau ironia si usorul cinism al taximetristilor, sticlele sparte, tinerii obositi, poate si usor disperati de atata petrecareala...am baut si o cafea buna in strada si...pe la 7 juma dimineata intram la somn, cantand in continuare si razand in sinea mea de cat de figura pot fi:)

Inchei usor melancolic si zambind sagalnic amintirilor.. Inceput superb de 2012, oameni noi, fata de care ma deschid, oameni iubitori, perfecti, puri, oglindiri unice, momente, valori, flori din gradini deosebite, parfumuri si arome din locuri departate dar atat de aproape, in suflet...linie noua, linie buna, gand de viitor bun, vin de vita non-nobila, dar naturala. Mi s.ar spune sa opresc linia de complimente, dar nu pot sa nu multumesc Universului pentru aceste oportunitati atat de...altfel. In final, imi multumesc si mie pentru ca am ales VIATA!