Splendidul excedentar socio-amical îşi preumbla gabaritul pufos şi adorabile peste adâncitul în meditaţie dinamică oraş de reşedinţă. Şi...stop! Deja poeticul îşi cam dă în petec iar eu nu vreau decât să scriu esact ce s-a întâmplat viernes...soir.
Să zicem că am ieşit vineri. Să zicem că am ieşit cu prietenii. Să zicem că a fost una din cele mai faine, splendide, mau wow seri de până acum. Să zicem că am ajuns la două concerte ale unor prietene care cântă, ei bine, foarte special, foarte fin, pufos, elegant, puternic, uau mamă!
Aşa...să continuăm...Prima leoaică a ales ca teritoriu o locaţie deja apreciată, unde, în compania unor muzicieni de excepţie, a dat startul serii. Perfect prezentă în jazz şi samba, cu accente notabil interbelice (o febleţe rară în ziua de azi), a pictat cu vocea stări bune, melancolii optimiste, blândeţea unei seri la Rio... Pentru cunoscători, ea este Irina sau un alt nume de alint, folosit doar de cei dragi. Pentru cei care o aud pentru prima dată, numele "oficial" este Irina Sârbu şi este o onoare să o cunosc şi să o aplaudez.
Un moment, intermezzo de mare eleganţă şi de o surpriză colosală (pentru mine, cel puţin), a fost intervenţia cu o melodie din cele dragi, în interpretarea unei geamăne - Carmen Lăzărescu. Vocea de catifea grea, densă şi completarea discretă a saxofonului întretăiat cu pianul...ei bine...
În concluzie...prima parte a serii se încheia cu bine. Dar staţi...East meets West, sau, pe româneşte, nu am povestit continuarea..sau, vă grăbiţi undeva?
Bun...mi-am luat la revedere de la excelenta Companie a 7-a şi am ajuns, cât s-a putut de repede, la igualmente excelente Compania a 8-a. Locaţia „piesei de rezistenţă” ( a fost, într-adevăr, o probă de rezistenţă şi concentrare), a fost, să zicem fin, mai urbană decât urbanităţile actuale. Şi, aş mai spune că prezenţa celei de-a doua leoaice împreună cu echipa ei, a adus un plus maxim (da, nu prea există expresia, ştiu), serii în sine.
Dar cine oare e cea de-a doua leoaică? Hmm...da, vă spun. O cheamă Arabela...Arabela Nicolau. La fel ca şi Irina, mă onorează cu prezenţa şi zâmbetul. Voce puternică, repertoar variat şi potrivit cu ceea ce triluieşte, catifea cu ţesătură de fier, optimism brut, încântare maximă atunci când e pe scenă. Mai exact, ingredientele care m-au făcut să aplaud, să fiu euforică şi să râd cu gura până la urechi. Ca să fac o mică paranteză, amicii mei cam înţepeniseră şi m-au întrebat...”Eşti bine?” La care eu, sinceră şi inocentă până la barbarie, „Cum să nu? Am prins cele mai tari concerte ale serii!” Şi am continuat să cânt, să aplaud şi să rememorez ce viaţă minunată mi-am ales.
Dacă e să mă întrebe cineva care au fost cele mai faine momente...şi am câteva: perlele, „Just the way you are”, reacţia siderat-amuzată a prietenilor şi „Văd o prietenă care...”
Aşa că, hasta pronto la următoarele concerte şi mulţumesc din nou, din suflet, cuget şi simţire minunatelor care mi-au oferit o seară altfel!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu