What does perfection mean? Is it a trend, is it a religion or is it a void? Is perfection a new way of living, a new way of thinking or is it a lie and everyone is trying to be perfect without knowing what does it mean? Hmm...tough question. Let's try a "perfect" answer.
Perfection is a good, is a habit, is a possibility, is a lie, is an answer...perfection, from a certain point of view, is everything and yet nothing. I was talking to a new friend and she said "I want to be myself, without making compromises, etc." We weren't talking bt being perfect, we were talking about people's trend to be someone or something that they are not and...well, I was telling her that I wanted to be like a F1 pilot, I mean, to have his life. And she was like "What?"
It's quite easy to understand why one is willing and sometimes desperate to be different; society kinda sucks so...why not search for alternate realities. It's happening and well, it is not good. I, sometimes enter some games, RPGs for example, and become someone I am not, but I do not do it so often...the explanation - I recently rediscovered something to live for: painting.
It's a good way to start your day, with a nice, big canvas, some knives hehe (I don't know what to call them in English, but I bet u saw them at a point in some art shop) and some nice acrylics, 3D to be exact. In those moments, when I am alone and I only hear the street noises, the birds, etc, I am perfect because I connect to the Universe. In other moments, I am myself, growling and cursing my job:d and yes, meeting w my friends online or offline.
So, here is one idea of perfection. How about others? Are there perfect people? Is one more perfect than the other? Are we all perfect? Lemme see...we are told that the only perfect being is God. And I am not gonna disagree on that. I mean look, he knows all about us, he helps us when we ask for stuff and he sends us people to help us when we are in big trouble.
Some of us, impressed by this, try to be like Him and enter monasteries or meditation groups or libraries and study about it etc. Others well, they start buying books and reading what others have written about this phenomenon and even try to imitate what those people felt or even did. And that's a problem: if u imitate others than you kinda loose your chance of being closer to His perfection; at least, this is my thought.
Perfection cannot be obtained by searching while your heart is impure, full of stupid desires like these: "Oh, I wanna be God! God will give me everything if I do this! God will love me more if I pray a lot! God, God, God!"
Well...some of those people either receive gifts from Him and others risk losing their minds and even becoming aggressive. I am not gonna get a gun and shoot those fools but I am gonna
pray so I will not become like them. There is a very thin red line between true faith and madness. Some cross it without knowing, others deliberately. It's their choice, their need to be perfect. Let's just be aware!
From my point of view, perfection is like this: a person, with a good mind, not filled with the weeds and idioteces that populate our life and our environment, a good heart, without selfishness, aggressiveness, hate, envy, etc, with good and sound expectations and who is thriving to be himself or herself in every possible way.
If I dare to look at myself now, I am not very much like that person. I mean yes, I have a good heart but the others are not at 100%. But I am trying to bring them there. I haven't said anything about a great body or hair or eyes or clothes. It is quite irrelevant to say about those because if your mind is ok then everything else close to you - the "items" mentioned before- is very much ok.
So, if any of u, of us, is willing to become perfect, I have only one advice - search for something specific to you and go on that path as much as possible. I was told we make mistakes by allowing our lack of trust in our potential to kneel us, to make us useless machines. It's true, unfortunately. And some of us cannot be longer saved. But the rest, our future children, even ourselves can try and must prevail.
That's why I am ending this article with the wish for us to be perfect and stay perfect forever!! God is next to us, loving, helping and pushing us forward. Let's go with this flow and become ourselves!!
duminică, 9 septembrie 2007
vineri, 24 august 2007
Sa ne cunoastem mai bine...
Astazi am avut o discutie foarte interesanta cu un personagiu, se stie cine...si ii spuneam ca eu imi stiu unii prieteni dar nu ii cunosc. Raspunsul a fost prompt - sa facem o carte de sociologie! Well...in Romania de azi sociologia trebuie sa fie un produs foarte bine pregatit, prezentat si vandut. Dar asta nu inseamna ca unul nu are voie sa incerce, nu?
De cele mai multe ori ne uitam in oglinda (Oglinda ranjeste tacuta...) si ne dam seama ce frumoase fiinte suntem Dar, de cele mai multe ori, cel sau cea care te priveste din oglinda nu este eu-l tau real, ci imaginea pe care o vad altii. Introspectia lucida e la moda, dar costa. Vizitele la psiholog sunt extrem de la moda, dar costa si alea de mai bine te duci trei zile prin carciumi si baruri, te faci pulbere si apoi vii acasa si faci scandal. Dar...si asa te costa bani.
Ce ne facem, fetelor?? Sincer, exista doua optiuni - una safe si una mai putin...safe. Cea safe este sa stam de vorba cu un prieten, cel mai bun prieten care exista pentru noi, sa ii varsam sacul de probleme in cap, sa asteptam un raspuns pozitiv si sa ii multumim. Exista si un manual de instructiuni pentru situatii de genul acesta. Iata cateva: prietenul sa fie avertizat prin mail, sms sau telefon ca vine taifunul emotional, locul de intalnire si confesiune sa fie neutru, sa se achizitioneze o sticla de vin si ceva de mancare, un pachet-doua de tigari, telefoanele sa fie inchise si parintilor sa li se spuna ca merge la manastire... Dupa ce procesul a avut loc, prietenul trebuie sa fie recompensat cumva: o imbratisare de urs, un pupic pe obraz, o multumire sincera, din toata inima, o promisiune ca nu se va repeta situatia prea curand si...promisiunea ca acum ne simtim mai bine. Reactia prietenului nu o mai scriu pentru ca se cunoaste.
Optiunea mai putin safe...o spun pentru cei care sunt mai slabi psihic, este aceea de a discuta cu propria constiinta. Acest lucru se poate face, dar...riscurile sunt urmatoarele: declansarea unei crize de nervi puternice, cu acuzatii dure, cu injurii grave, cu telefoane date la manie, insotite de urlete si lacrimi, ruperea unor relatii care tin de ani de zile...si multe altele.
Spuneam mai sus de cei mai slabi psihic. Nu vreau sa insult, Doamne-fereste, dar atrag atentia ca trebuie sa se pregateasca foarte mult pentru aceasta "cautare", aceasta explorare interna care costa atat de mult dar care, folosita cum trebuie, aduce satisfactii nebanuite. La unii pot aparea peste noapte, la altii dupa ceva timp...la unii deloc..si atunci avem o problema...
Daca rezultatele nu au aparut absolut deloc inseamna ca respectiva curatare nu s-a facut complet, deci punctele dureroase nu au fost identificate corect si nici rezolvate corect. Acuma exista varii solutii: mersul la biserica (acolo se concentreaza cel mai mult energia), rugaciune sincera si incredere in Dumnezeu, rugaciune acasa in liniste, mersul la psihiatru sau cautat in continuare.
In orice caz, aceste situatii prezentate mai sus sunt partial teoretice, partial reale. Sinele unui om nu poate fi vazut intotdeauna de catre ceilalti, nu poate fi judecat, nu poate fi insultat. Respectat poate, cu conditia ca acel om sa fie in concordanta cu sinele lui si sa nu se lase in voia instinctelor primitive. Exista oameni asa, i-am vazut. Emit o lumina fantastica, o liniste, o incredere cum nu prea vezi deobicei. Exista oameni care au un sine mai intunecat, mai obsedat, mai speriat sau chiar mai crud si, din pacate, se cam vede...
Oricum ar fi, posibilitatea cautarii propriei naturi si chiar a unor raspunsuri la probleme se afla in noi, in sinele nostru, in celula noastra de baza. Unele carti ofera raspunsuri neasteptate, altele sperie; exista carti care te schimba in bine sau in rau...propria noastra constiinta decide ce trebuie sa facem doar ca noi, cateodata, facand uz de liberul arbitru, gresim... ERRARE HUMANUM EST, PERSEVERARE DIABOLICUM...
Dragilor, dragelor, am scris acest eseu inspirata de fraza mea de azi dupa-amiaza si sper ca, intr-un viitor apropiat, sa ne cunoastem cu totii mai bine, atat pe noi insine cat si pe cei din jurul nostru. Fiecare om este o insula se spune. Eu una spun ca fiecare dintre noi poate fi un continent si impreuna putem reusi sa facem o planeta asa cum trebuie.
O seara frumoasa, o viata frumoasa si o "cunoastere" frumoasa va doresc!!
De cele mai multe ori ne uitam in oglinda (Oglinda ranjeste tacuta...) si ne dam seama ce frumoase fiinte suntem Dar, de cele mai multe ori, cel sau cea care te priveste din oglinda nu este eu-l tau real, ci imaginea pe care o vad altii. Introspectia lucida e la moda, dar costa. Vizitele la psiholog sunt extrem de la moda, dar costa si alea de mai bine te duci trei zile prin carciumi si baruri, te faci pulbere si apoi vii acasa si faci scandal. Dar...si asa te costa bani.
Ce ne facem, fetelor?? Sincer, exista doua optiuni - una safe si una mai putin...safe. Cea safe este sa stam de vorba cu un prieten, cel mai bun prieten care exista pentru noi, sa ii varsam sacul de probleme in cap, sa asteptam un raspuns pozitiv si sa ii multumim. Exista si un manual de instructiuni pentru situatii de genul acesta. Iata cateva: prietenul sa fie avertizat prin mail, sms sau telefon ca vine taifunul emotional, locul de intalnire si confesiune sa fie neutru, sa se achizitioneze o sticla de vin si ceva de mancare, un pachet-doua de tigari, telefoanele sa fie inchise si parintilor sa li se spuna ca merge la manastire... Dupa ce procesul a avut loc, prietenul trebuie sa fie recompensat cumva: o imbratisare de urs, un pupic pe obraz, o multumire sincera, din toata inima, o promisiune ca nu se va repeta situatia prea curand si...promisiunea ca acum ne simtim mai bine. Reactia prietenului nu o mai scriu pentru ca se cunoaste.
Optiunea mai putin safe...o spun pentru cei care sunt mai slabi psihic, este aceea de a discuta cu propria constiinta. Acest lucru se poate face, dar...riscurile sunt urmatoarele: declansarea unei crize de nervi puternice, cu acuzatii dure, cu injurii grave, cu telefoane date la manie, insotite de urlete si lacrimi, ruperea unor relatii care tin de ani de zile...si multe altele.
Spuneam mai sus de cei mai slabi psihic. Nu vreau sa insult, Doamne-fereste, dar atrag atentia ca trebuie sa se pregateasca foarte mult pentru aceasta "cautare", aceasta explorare interna care costa atat de mult dar care, folosita cum trebuie, aduce satisfactii nebanuite. La unii pot aparea peste noapte, la altii dupa ceva timp...la unii deloc..si atunci avem o problema...
Daca rezultatele nu au aparut absolut deloc inseamna ca respectiva curatare nu s-a facut complet, deci punctele dureroase nu au fost identificate corect si nici rezolvate corect. Acuma exista varii solutii: mersul la biserica (acolo se concentreaza cel mai mult energia), rugaciune sincera si incredere in Dumnezeu, rugaciune acasa in liniste, mersul la psihiatru sau cautat in continuare.
In orice caz, aceste situatii prezentate mai sus sunt partial teoretice, partial reale. Sinele unui om nu poate fi vazut intotdeauna de catre ceilalti, nu poate fi judecat, nu poate fi insultat. Respectat poate, cu conditia ca acel om sa fie in concordanta cu sinele lui si sa nu se lase in voia instinctelor primitive. Exista oameni asa, i-am vazut. Emit o lumina fantastica, o liniste, o incredere cum nu prea vezi deobicei. Exista oameni care au un sine mai intunecat, mai obsedat, mai speriat sau chiar mai crud si, din pacate, se cam vede...
Oricum ar fi, posibilitatea cautarii propriei naturi si chiar a unor raspunsuri la probleme se afla in noi, in sinele nostru, in celula noastra de baza. Unele carti ofera raspunsuri neasteptate, altele sperie; exista carti care te schimba in bine sau in rau...propria noastra constiinta decide ce trebuie sa facem doar ca noi, cateodata, facand uz de liberul arbitru, gresim... ERRARE HUMANUM EST, PERSEVERARE DIABOLICUM...
Dragilor, dragelor, am scris acest eseu inspirata de fraza mea de azi dupa-amiaza si sper ca, intr-un viitor apropiat, sa ne cunoastem cu totii mai bine, atat pe noi insine cat si pe cei din jurul nostru. Fiecare om este o insula se spune. Eu una spun ca fiecare dintre noi poate fi un continent si impreuna putem reusi sa facem o planeta asa cum trebuie.
O seara frumoasa, o viata frumoasa si o "cunoastere" frumoasa va doresc!!
joi, 16 august 2007
Latest fashions
Lately I am very fond of people. Not special people, like the VIPs, or not so special people like thieves or obese ones...I am fond of those who want to make a difference in this world, of those who do not and will not surrender, of those who realize that art is one of their highest and most important reason of living, their only path to follow...
In Romania, in 2007, if you look from two perspectives, you realize the following: on one hand there are individuals who deny everything and everyone, strive to survive and sacrifice everything and, thank God, there are a few who do not wish to lose their soul. This, I think, should be the latest fashion: searching for your soul, for your reason to be, for your inner balance, for your truth. It is very easy to become someone that you are not and it is much more difficult to become the one you were supposed to be. People might say "Yeah, it's easy to say all that, but how do you do it?". Well..one way is to start going to the church. I am not kidding - church is good for the soul, good for the mind.
Of course, you can always pray at home, without being annoyed and even shocked by the behavior of others next to you (women crawling..etc). Church is a great exercise for the spirit with the sole condition that you go there alone, whenever you feel lost or scared and need an answer. There are some who make of this a sort of second religion and even a second life...and that is soo bad. I mean, all of a sudden, your parents, your aunts etc are going to the church more than once a week and when they come back their faces shine and they feel content...and yet, up to a point, I think they are empty.
Why are they empty? Easy: each human being has a small amount, like a grain of sand, of divinity in his/her soul. And that grain, if treated properly, can become a seed and then a beautiful flower. Our soul is either like a beautiful garden who needs to be taken care of or like an terrible and huge desert or like the sea in winter...approaching God in a proper manner helps each of those to become what they trully are and yet, abusing this approach can lead to destroying everything.
I am sure that God has given us the possibility of helping our grain to become a seed and then that flower but how many of us are aware of that and how many are willing?
That is one of those question I cannot yet answer because I haven't seen my flower yet. Still, I can try answering: each of us has something to do on this earth. Some are here to learn, others to receive a punishment...quien sabe? In any case, that grain/seed is there, and it's patiently waiting for us to find it and take care of it.
What was that "proper approach" thing no? Well...to be honest, I kinda have an issue there. From my point of view, we are human beings, with brains, ability to speak, to use our reason, etc. God is almighty, God is perfect and God loves us and I do not recall in any holy writings "instructions" that say crawl and bark in front of Him. I respect and fear Him but this does not mean that I will crawl like the others or make the sign of the cross in that odd way I've seen lately.
Yes..this is one of the latest fashions and unfortunately I kinda know why it has appeared: the need of balance, the need to feel at peace...and I dare to say this is an abuse. I know, it's bad to judge people but this is one of the things I dislike about religion - the fact that it has allowed man to go beyond everything. But, thank God, there are different attitudes and sane minds who do not share the others' crazy way of showing respect. And that's a great fashion!
I wanted to write more...maybe I will, but now I really have to leave for home and think about church, God, fashions and obsessions.
Be safe, be lucky and be loved!!
In Romania, in 2007, if you look from two perspectives, you realize the following: on one hand there are individuals who deny everything and everyone, strive to survive and sacrifice everything and, thank God, there are a few who do not wish to lose their soul. This, I think, should be the latest fashion: searching for your soul, for your reason to be, for your inner balance, for your truth. It is very easy to become someone that you are not and it is much more difficult to become the one you were supposed to be. People might say "Yeah, it's easy to say all that, but how do you do it?". Well..one way is to start going to the church. I am not kidding - church is good for the soul, good for the mind.
Of course, you can always pray at home, without being annoyed and even shocked by the behavior of others next to you (women crawling..etc). Church is a great exercise for the spirit with the sole condition that you go there alone, whenever you feel lost or scared and need an answer. There are some who make of this a sort of second religion and even a second life...and that is soo bad. I mean, all of a sudden, your parents, your aunts etc are going to the church more than once a week and when they come back their faces shine and they feel content...and yet, up to a point, I think they are empty.
Why are they empty? Easy: each human being has a small amount, like a grain of sand, of divinity in his/her soul. And that grain, if treated properly, can become a seed and then a beautiful flower. Our soul is either like a beautiful garden who needs to be taken care of or like an terrible and huge desert or like the sea in winter...approaching God in a proper manner helps each of those to become what they trully are and yet, abusing this approach can lead to destroying everything.
I am sure that God has given us the possibility of helping our grain to become a seed and then that flower but how many of us are aware of that and how many are willing?
That is one of those question I cannot yet answer because I haven't seen my flower yet. Still, I can try answering: each of us has something to do on this earth. Some are here to learn, others to receive a punishment...quien sabe? In any case, that grain/seed is there, and it's patiently waiting for us to find it and take care of it.
What was that "proper approach" thing no? Well...to be honest, I kinda have an issue there. From my point of view, we are human beings, with brains, ability to speak, to use our reason, etc. God is almighty, God is perfect and God loves us and I do not recall in any holy writings "instructions" that say crawl and bark in front of Him. I respect and fear Him but this does not mean that I will crawl like the others or make the sign of the cross in that odd way I've seen lately.
Yes..this is one of the latest fashions and unfortunately I kinda know why it has appeared: the need of balance, the need to feel at peace...and I dare to say this is an abuse. I know, it's bad to judge people but this is one of the things I dislike about religion - the fact that it has allowed man to go beyond everything. But, thank God, there are different attitudes and sane minds who do not share the others' crazy way of showing respect. And that's a great fashion!
I wanted to write more...maybe I will, but now I really have to leave for home and think about church, God, fashions and obsessions.
Be safe, be lucky and be loved!!
miercuri, 15 august 2007
Sa "ne" radem cu bine
Nu am mai ras de mult si acum am ocazia:din folclorul muntenesc si cu aprobarea Discovery Channel, va transmit (da,unii poate le stiu dar eu nu le stiam chiar pe toate) cateva strofe pline de mustul creatiei si imaginatiei:
PE UN CAMP CU VIORELE
CRESTEA NUMAI GHIOCEI
SI-A VENIT MANDRELE MELE
SI LE-A CULES EI PE TOTI
CRESTE IARBA, IARBA DEASA
....PERPENDICULAR PE CASA
VINE CALUL SI O PASTE...
ALTA IARBA SE DEZVOLTA
SI DIN BOLOVANI CU APA
S-AU FORMAT INSPRE APUS
MUNTII TAI DE INCRETIRE
ORIENTATI CU VARFU-N SUS
Si iata un clasic nemuritor:
INTR-O BALTA NEAGRA
PATRU OCHI LUCESTE
CE SA FIE OARE?
CRED CA E DOI PESTE.
ORICUM, M-AM CAM TAVALIT PE JOS DE ATATA RAS DECI VA INVIT SI PE VOI LA ACELASI LUCRU. IN LUMEA ASTA ZAPACITA SI ZALUDA, CATEODATA E BINE SA GASIM TRAZNAI LINGVISTICE CUM SUNT CELE DE MAI SUS, SA LE CITIM, SA NE RADEM BINE SI SA LASAM, MACAR SI PENTRU CINCI SECUNDE, DEPRESIILE SI NECAZURILE SA DOARMA.
PE UN CAMP CU VIORELE
CRESTEA NUMAI GHIOCEI
SI-A VENIT MANDRELE MELE
SI LE-A CULES EI PE TOTI
CRESTE IARBA, IARBA DEASA
....PERPENDICULAR PE CASA
VINE CALUL SI O PASTE...
ALTA IARBA SE DEZVOLTA
SI DIN BOLOVANI CU APA
S-AU FORMAT INSPRE APUS
MUNTII TAI DE INCRETIRE
ORIENTATI CU VARFU-N SUS
Si iata un clasic nemuritor:
INTR-O BALTA NEAGRA
PATRU OCHI LUCESTE
CE SA FIE OARE?
CRED CA E DOI PESTE.
ORICUM, M-AM CAM TAVALIT PE JOS DE ATATA RAS DECI VA INVIT SI PE VOI LA ACELASI LUCRU. IN LUMEA ASTA ZAPACITA SI ZALUDA, CATEODATA E BINE SA GASIM TRAZNAI LINGVISTICE CUM SUNT CELE DE MAI SUS, SA LE CITIM, SA NE RADEM BINE SI SA LASAM, MACAR SI PENTRU CINCI SECUNDE, DEPRESIILE SI NECAZURILE SA DOARMA.
luni, 6 august 2007
In vizita la varul Totev
Dobar den! Buna ziua! Limba bulgara este o adevarata provocare pentru noi, ginte latina cu sange clasic. Dar pentru impatimitii de limbi straine (persoanele de fata se includ), este o placere deoarece nu seamana cu nimic din ce am auzit pana acum (mda...oare cum o fi limba vorbita de nativii din Hawaii sau Australia?).
Oricum ar fi, azi o sa va povestesc despre primii pasi in Bulgaria. Da, stiu, multi au fost recent, altii acum mai bine de 20 de ani dar eu am fost prima data si a fost intr-adevar altceva.
Obisnuita cu conditiile de la noi, imaginea orasului Ruse a fost una normala, condimentata cu emotiile primei vizite. Oameni normali, muzica occidentala (nu se putea altfel), saraci care cer de pomana, vanzatoare tupeiste (si usor agresive), o Dunare nu atat de diferita fata de a noastra, o atmosfera plictisita dar normala pentru o zi de sambata.
Drumul pana acolo e simplu - pe Soseaua Giurgiului (reparata binisor) vreo ora si un pic, vama rapid, vreo 200 de mii taxa noastra la pod (frumos pod, apropo), 10 euro la ei taxa de intrare (12 leva), drumuri cu restrictii de viteza, peisaje usor salbatice, indicatoare mult mai explicite decat ale noastre, Metro identic cu al nostru, mai ieftin ce-i drept, dar ii lipsesc produse care la noi se gasesc...un comentariu fata de anumite elemente inferioare ale societatii - un scandal provocat de un individ, nu dau nume nici rasa, dar se intelege; se explica si atitudinea reticenta a forurilor inalte fata de ei si de noi ca natie...atitudinea in general sfidatoare a romanului care de-abia asteapta sa isi etaleze euroii in fata bulgarului care moare de foame dupa ce munceste 12 ore...nici nu ma mira ca sunt reticenti fata de noi
Am intalnit si exemple bune - un taximetrist care ne-a condus inspre centru - amabil dar distant dar nu conteaza foarte mult, o ospatarita (singurul restaurant ok din cate am vazut e Happy, chiar in centru, un pic mai sus de monumentul lor in cinstea eroilor Razboiului de Independenta) - e o constructie faina, cu doi lei, unul care rupe lanturile sclaviei si altul care calca in picioare semiluna otomana...si cate TIR-uri turcesti trec prin Bulgaria...
Meniul la Happy in limba romana a fost o surpriza placuta iar mancarea foarte buna, nu a costat o avere, vreo 30 de leva (daca 1 euro era 1,94 leva..) in rest pe straduta principala magazine peste magazine (nu am avut timp de toate dar sunt ok...panica e destul de palpabila cand ne vad intrand), e unul cu geci de piele superbe dar "madam, nimnojo(cam asa a pronuntat) - nu a putut sa fie mai romanca..asta e...la prochaine fois perhaps yes no? Am gasit si niste blugi frumosi...incaltamintea cam ciudata, adica de fapt, foarte romaneasca...dar halva la conserva nu am vazut in viata mea hehehe am si cumparat, e foarte buna!
Per total, a meritat "zborul" pana acolo. Atentie doar la restrictiile de viteza - vajnica politie romana a facut cercetari si a investit o groaza de bani si a acceptat faptul ca in vichend lumea o mai calca pe la 90-100, 100 si ceva in localitati. Centura de siguranta sa fie pusa preventiv, nu se stie niciodata cand gasiti un aparator al ordinii si armoniei traficului pus pe...politie!
Inca ceva: bani mici la voi, indiferent daca sunteti in Romania sau in Bulgaria - in general nu prea au bancnote mari.
Asa ca, dragilor si dragelor, in orice sambata vreti voi, urcati-va in masina si mereti in Bulgaria, merita. Mai schimbati aerul nitel. Si o ultima recomandare: o harta buna si invatati cateva cuvinte in bulgareste. Motivul: asa cum noi ne extaziem de americanul care spune cu accent saxono-colonial "Bona dziua!" asa se bucura si ei cand aud un "Dobar den!"
Oricum ar fi, azi o sa va povestesc despre primii pasi in Bulgaria. Da, stiu, multi au fost recent, altii acum mai bine de 20 de ani dar eu am fost prima data si a fost intr-adevar altceva.
Obisnuita cu conditiile de la noi, imaginea orasului Ruse a fost una normala, condimentata cu emotiile primei vizite. Oameni normali, muzica occidentala (nu se putea altfel), saraci care cer de pomana, vanzatoare tupeiste (si usor agresive), o Dunare nu atat de diferita fata de a noastra, o atmosfera plictisita dar normala pentru o zi de sambata.
Drumul pana acolo e simplu - pe Soseaua Giurgiului (reparata binisor) vreo ora si un pic, vama rapid, vreo 200 de mii taxa noastra la pod (frumos pod, apropo), 10 euro la ei taxa de intrare (12 leva), drumuri cu restrictii de viteza, peisaje usor salbatice, indicatoare mult mai explicite decat ale noastre, Metro identic cu al nostru, mai ieftin ce-i drept, dar ii lipsesc produse care la noi se gasesc...un comentariu fata de anumite elemente inferioare ale societatii - un scandal provocat de un individ, nu dau nume nici rasa, dar se intelege; se explica si atitudinea reticenta a forurilor inalte fata de ei si de noi ca natie...atitudinea in general sfidatoare a romanului care de-abia asteapta sa isi etaleze euroii in fata bulgarului care moare de foame dupa ce munceste 12 ore...nici nu ma mira ca sunt reticenti fata de noi
Am intalnit si exemple bune - un taximetrist care ne-a condus inspre centru - amabil dar distant dar nu conteaza foarte mult, o ospatarita (singurul restaurant ok din cate am vazut e Happy, chiar in centru, un pic mai sus de monumentul lor in cinstea eroilor Razboiului de Independenta) - e o constructie faina, cu doi lei, unul care rupe lanturile sclaviei si altul care calca in picioare semiluna otomana...si cate TIR-uri turcesti trec prin Bulgaria...
Meniul la Happy in limba romana a fost o surpriza placuta iar mancarea foarte buna, nu a costat o avere, vreo 30 de leva (daca 1 euro era 1,94 leva..) in rest pe straduta principala magazine peste magazine (nu am avut timp de toate dar sunt ok...panica e destul de palpabila cand ne vad intrand), e unul cu geci de piele superbe dar "madam, nimnojo(cam asa a pronuntat) - nu a putut sa fie mai romanca..asta e...la prochaine fois perhaps yes no? Am gasit si niste blugi frumosi...incaltamintea cam ciudata, adica de fapt, foarte romaneasca...dar halva la conserva nu am vazut in viata mea hehehe am si cumparat, e foarte buna!
Per total, a meritat "zborul" pana acolo. Atentie doar la restrictiile de viteza - vajnica politie romana a facut cercetari si a investit o groaza de bani si a acceptat faptul ca in vichend lumea o mai calca pe la 90-100, 100 si ceva in localitati. Centura de siguranta sa fie pusa preventiv, nu se stie niciodata cand gasiti un aparator al ordinii si armoniei traficului pus pe...politie!
Inca ceva: bani mici la voi, indiferent daca sunteti in Romania sau in Bulgaria - in general nu prea au bancnote mari.
Asa ca, dragilor si dragelor, in orice sambata vreti voi, urcati-va in masina si mereti in Bulgaria, merita. Mai schimbati aerul nitel. Si o ultima recomandare: o harta buna si invatati cateva cuvinte in bulgareste. Motivul: asa cum noi ne extaziem de americanul care spune cu accent saxono-colonial "Bona dziua!" asa se bucura si ei cand aud un "Dobar den!"
joi, 2 august 2007
Teoria sunetului mut
In fiecare dimineata incerc sa ajung la Gregorys din Unirii sa beau o ciocolata calda si sa ma relaxez un pic inainte de servici. Si, paradoxal si usor cinic, nu reusesc. Nu din cauza somnului sau a altor cauze necunoscute, ci din cauza unui sunet mut, care ma impinge inapoi in pat, la caldurica si liniste. Oricum ar fi, eu continui sa incerc pana cand, intr-o zi, o sa ajung acolo si o sa stau cam o jumatate de ora si o sa imi pun ordine in idei.
Ideea titlului a venit aproape pe...neauzite, fara sa ma gandesc prea mult la consecintele si compartimentele in care trebuia sa il "inregistrez"...asa e viata, neica. Un sunet mut, un sunet calm, un sunet ideal, de care toti avem nevoie si pe care toti il cautam, adesea aiurea, pentru ca nu prea stim unde este...
Initial ma gandisem la un capitol de roman dar mi-am dat seama, dupa ce am citit si eu ce am scris mai devreme, ca nu era cazul sa o fac pe detectiva americano-romana din pura placere de a fi interesanta. Asa ca am decis sa rescriu articolul dintr-un punct de vedere nitel mai filosofic.
Am fost intrebata, pe muteste bineinteles, de ce nu fac politica pe blogul meu. Raspunsul oficial este ca nu e cazul. Cel neoficial este acesta:intr-adevar, nu este cazul. De ce sa copiez eu ideile din alte bloguri, de ce sa fac din el un portal de polemici si discutii agresive, de ce sa il "improsc" cu inutilitati cand il vreau neutru pana la ultimul atom?
Tendintele actuale sunt tare ciudate (din punctul meu de vedere) - explicatii fugare, polemici in cantitati industriale, lipsa unei organizari sociale corecte, etc dar undeva se cauta o revenire la o ordine, la o armonie dar la nivel destul de intim...si asta e bine...pana la un punct. Familia este celula societatii si vad cum apar familii din ce in ce mai tinere, care cauta sa se uneasca in fata "Gheonoaiei" socio-culturalo-economice, familii care se iubesc sau nu, familii care necesita "ingrijiri speciale" din partea parintilor si tot felul de alte familii.
Oricum ar fi, in toata harmalaia asta urbana, undeva eu ca om incerc sa supravietuiesc. Nu ma zbat, nu ma plang, nu ma jelesc (parafrazare dupa Mihaela Ceausescu - sa ii cititi cartea, nu e rea dar are un ton cam prea personal pentru gustul meu) dar vreau, de asemenea, sa si lupt. Nu pentru gloria care nu dureaza nici macar 3 secunde, nu pentru banii care, neingrijiti, dispar si iti smulgi parul din cap, nu pentru o pozitie sociala superioara (una din cele mai riscante in Romania actuala). Lupt pentru mine, pentru integritatea mea morala, cea sociala si pentru acel sunet mut care imi asigura o liniste interioara cum nu am avut pana acum. Si, paradoxal, pana acum, acest sunet minunat era un urlet mut...
Ideea titlului a venit aproape pe...neauzite, fara sa ma gandesc prea mult la consecintele si compartimentele in care trebuia sa il "inregistrez"...asa e viata, neica. Un sunet mut, un sunet calm, un sunet ideal, de care toti avem nevoie si pe care toti il cautam, adesea aiurea, pentru ca nu prea stim unde este...
Initial ma gandisem la un capitol de roman dar mi-am dat seama, dupa ce am citit si eu ce am scris mai devreme, ca nu era cazul sa o fac pe detectiva americano-romana din pura placere de a fi interesanta. Asa ca am decis sa rescriu articolul dintr-un punct de vedere nitel mai filosofic.
Am fost intrebata, pe muteste bineinteles, de ce nu fac politica pe blogul meu. Raspunsul oficial este ca nu e cazul. Cel neoficial este acesta:intr-adevar, nu este cazul. De ce sa copiez eu ideile din alte bloguri, de ce sa fac din el un portal de polemici si discutii agresive, de ce sa il "improsc" cu inutilitati cand il vreau neutru pana la ultimul atom?
Tendintele actuale sunt tare ciudate (din punctul meu de vedere) - explicatii fugare, polemici in cantitati industriale, lipsa unei organizari sociale corecte, etc dar undeva se cauta o revenire la o ordine, la o armonie dar la nivel destul de intim...si asta e bine...pana la un punct. Familia este celula societatii si vad cum apar familii din ce in ce mai tinere, care cauta sa se uneasca in fata "Gheonoaiei" socio-culturalo-economice, familii care se iubesc sau nu, familii care necesita "ingrijiri speciale" din partea parintilor si tot felul de alte familii.
Oricum ar fi, in toata harmalaia asta urbana, undeva eu ca om incerc sa supravietuiesc. Nu ma zbat, nu ma plang, nu ma jelesc (parafrazare dupa Mihaela Ceausescu - sa ii cititi cartea, nu e rea dar are un ton cam prea personal pentru gustul meu) dar vreau, de asemenea, sa si lupt. Nu pentru gloria care nu dureaza nici macar 3 secunde, nu pentru banii care, neingrijiti, dispar si iti smulgi parul din cap, nu pentru o pozitie sociala superioara (una din cele mai riscante in Romania actuala). Lupt pentru mine, pentru integritatea mea morala, cea sociala si pentru acel sunet mut care imi asigura o liniste interioara cum nu am avut pana acum. Si, paradoxal, pana acum, acest sunet minunat era un urlet mut...
Experienta barcelonezo-catalano-romana
Bon dia, nois i noies! Dupa cautari extinse si editari mentale, am realizat ca prima versiune a articolului era cam saracuta si am decis sa reviu. In fond, e experienta mea deci trebuie sa sune mult mai bine decat un articol scurt si sec, copiat parca dintr-un ghid de la 1800...
Barcelona, din multe puncte de vedere, ofera noului sosit o panorama exotica, extatica si extraordinara - una din "victimele" principale fiind moi meme, am de gand sa va povestesc despre ceva ce putina lume cred ca percepe - structura atat de naturala, atat de...romaneasca (nu numai din cauza migratiei destul de masive a concetatenilor nostri catre iluzia unei vieti mai bune) a unui oras si, in extenso, a unei provincii pe care ar trebui sa o cunoastem mai bine si de la care sa invatam destul de multe.
Ce este frumos, in primul rand, este respectul fata de trecut si de imaginea orasului. Nu pot uita, apropo de asta, un poster care invita cetatenii sa ajute prin campania "Barcelona, fa-te frumoasa!"...In al doilea rand, este grija pe care o au fata de integritatea lor sociala si rasiala (aici, da, e un punct mai dur, dar undeva ii inteleg) - filme traduse in catalana, carti in catalana la tot pasul, manifestari in catalana..
Imi aduc aminte de o fatuca, o romanca de-a noastra, socioloaga sau ceva asemanator, care a mers in Tara Bascilor (care ei bine, poseda o limba unica in Europa - am vazut grafia dar nu am reusit sa inteleg nimic) si a vrut ea sa explice ce e cu ei...undeva am laudat gestul dar l-am si condamnat un pic - din punctul meu de vedere, nu cred ca e corect sa te bagi in ceea ce nu te priveste - ea, probabil a facut gestul ca se acopere de glorie nu ca sa faca un serviciu societatii...
Articolul acesta cu ton de confesiune nu o sa ii copieze ideea ci, din contra, o sa prezinte o Barcelona cum am simtit-o eu, cu bune si cu rele...Sa continuam...Un alt punct bun este clima - in noiembrie poti purta jacheta sau doar un pulovar iar in decembrie e cam ca in octombrie la noi. Dar acuma, cu toate schimbarile astea climatice, cine stie ce o sa mai purtam...
Plajele, restaurantele, oamenii formeaza un fermecator dar strict amestec, in care gasesti cam ce vrei, esti servit cat de cat corect (sa nu credeti ca nu exista dorinta sa ne mai fure la nota de plata sau alte chestii mai ales ca suntem romani, deci din afara zidurilor). Pe plaja e mai usor si, slava Cerului, nu tin minte sa fi vazut "exemple" croncanind printre oameni cu namol sau ziare. Nisipul, din pacate, e cam tare pentru gusturile mele iar marea mi s-a parut mai sarata...paradoxal, am inteles cum ca a noastra ar fi cea mai sarata...mda...oi fi inteles gresit...pana la proba contrarie.
Un punct in plus, turistic vorbind, il reprezinta birourile de informatii. La aeroport gasiti, in Placa Catalunya etc. Sa aveti doar rabdare cu pauzele lor de pranz, sunt sfinte. In rest, muzee care mai de care, Sagrada Familia - exemplul permanent si etern al ambitiei umane de a-l preamari pe Dumnezeu, Parcul Guell - fantezia si inocenta unei singure persoane, catedrala veche a Barcelonei, unde este mormantul sfintei patroane - Eulalia, cu el claustro (curtea interioara) unde sunt niste gaste adorabile si foarte fotogenice, Muzeul Maritim, Maremagnum, Hotelul Arts, nesfarsitele plaje cu fauna lor, Ramblas...Barri Gotic...fantanile "cantarete"...tot!!
In concluzie, daca e sa fac un bilant, Barcelona iese cu foarte putine cifre in rosu. Dar foarte putine, din simplul motiv ca este singurul oras (vazut pana acuma) care doreste sa evolueze in permanenta, sa creasca, sa sublimeze fiecare experienta, sa slefuiasca fiecare suflet care isi doreste asta.
Asa ca, dragilor si dragelor, daca vreodata vreti sa aveti parte de o experienta frumoasa, alegeti o agentie faina, conditii bune de sedere, inarmati-va cu rabdare, bani destui, harti, ghiduri de conversatie, aveti grija la genti in permanenta, faceti poze multe si sa nu va mire daca mai gasiti saraci sau case mai in paragina sau imagini deprimante - fiecare capitala are cam di tate, deci...
Ignorati tot si respirati un pic de aer catalan. In plus, mai trageti cu urechea la catalana, o sa aveti surprize frumoase - seamana foarte mult cu romana. Cel mai tare exemplu - noi spunem oul meu, ei spun el meu ou. Sau uite, noi spunem peste, ei spun peix (peish).
Va las momentan(l) si va urez calatorie placuta. I que tingueu un molt bon dia!
Barcelona, din multe puncte de vedere, ofera noului sosit o panorama exotica, extatica si extraordinara - una din "victimele" principale fiind moi meme, am de gand sa va povestesc despre ceva ce putina lume cred ca percepe - structura atat de naturala, atat de...romaneasca (nu numai din cauza migratiei destul de masive a concetatenilor nostri catre iluzia unei vieti mai bune) a unui oras si, in extenso, a unei provincii pe care ar trebui sa o cunoastem mai bine si de la care sa invatam destul de multe.
Ce este frumos, in primul rand, este respectul fata de trecut si de imaginea orasului. Nu pot uita, apropo de asta, un poster care invita cetatenii sa ajute prin campania "Barcelona, fa-te frumoasa!"...In al doilea rand, este grija pe care o au fata de integritatea lor sociala si rasiala (aici, da, e un punct mai dur, dar undeva ii inteleg) - filme traduse in catalana, carti in catalana la tot pasul, manifestari in catalana..
Imi aduc aminte de o fatuca, o romanca de-a noastra, socioloaga sau ceva asemanator, care a mers in Tara Bascilor (care ei bine, poseda o limba unica in Europa - am vazut grafia dar nu am reusit sa inteleg nimic) si a vrut ea sa explice ce e cu ei...undeva am laudat gestul dar l-am si condamnat un pic - din punctul meu de vedere, nu cred ca e corect sa te bagi in ceea ce nu te priveste - ea, probabil a facut gestul ca se acopere de glorie nu ca sa faca un serviciu societatii...
Articolul acesta cu ton de confesiune nu o sa ii copieze ideea ci, din contra, o sa prezinte o Barcelona cum am simtit-o eu, cu bune si cu rele...Sa continuam...Un alt punct bun este clima - in noiembrie poti purta jacheta sau doar un pulovar iar in decembrie e cam ca in octombrie la noi. Dar acuma, cu toate schimbarile astea climatice, cine stie ce o sa mai purtam...
Plajele, restaurantele, oamenii formeaza un fermecator dar strict amestec, in care gasesti cam ce vrei, esti servit cat de cat corect (sa nu credeti ca nu exista dorinta sa ne mai fure la nota de plata sau alte chestii mai ales ca suntem romani, deci din afara zidurilor). Pe plaja e mai usor si, slava Cerului, nu tin minte sa fi vazut "exemple" croncanind printre oameni cu namol sau ziare. Nisipul, din pacate, e cam tare pentru gusturile mele iar marea mi s-a parut mai sarata...paradoxal, am inteles cum ca a noastra ar fi cea mai sarata...mda...oi fi inteles gresit...pana la proba contrarie.
Un punct in plus, turistic vorbind, il reprezinta birourile de informatii. La aeroport gasiti, in Placa Catalunya etc. Sa aveti doar rabdare cu pauzele lor de pranz, sunt sfinte. In rest, muzee care mai de care, Sagrada Familia - exemplul permanent si etern al ambitiei umane de a-l preamari pe Dumnezeu, Parcul Guell - fantezia si inocenta unei singure persoane, catedrala veche a Barcelonei, unde este mormantul sfintei patroane - Eulalia, cu el claustro (curtea interioara) unde sunt niste gaste adorabile si foarte fotogenice, Muzeul Maritim, Maremagnum, Hotelul Arts, nesfarsitele plaje cu fauna lor, Ramblas...Barri Gotic...fantanile "cantarete"...tot!!
In concluzie, daca e sa fac un bilant, Barcelona iese cu foarte putine cifre in rosu. Dar foarte putine, din simplul motiv ca este singurul oras (vazut pana acuma) care doreste sa evolueze in permanenta, sa creasca, sa sublimeze fiecare experienta, sa slefuiasca fiecare suflet care isi doreste asta.
Asa ca, dragilor si dragelor, daca vreodata vreti sa aveti parte de o experienta frumoasa, alegeti o agentie faina, conditii bune de sedere, inarmati-va cu rabdare, bani destui, harti, ghiduri de conversatie, aveti grija la genti in permanenta, faceti poze multe si sa nu va mire daca mai gasiti saraci sau case mai in paragina sau imagini deprimante - fiecare capitala are cam di tate, deci...
Ignorati tot si respirati un pic de aer catalan. In plus, mai trageti cu urechea la catalana, o sa aveti surprize frumoase - seamana foarte mult cu romana. Cel mai tare exemplu - noi spunem oul meu, ei spun el meu ou. Sau uite, noi spunem peste, ei spun peix (peish).
Va las momentan(l) si va urez calatorie placuta. I que tingueu un molt bon dia!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)