Culorile si viata pe care o hranesc...

Nu pot sa spun ca sunt un om perfect. Nici macar ca as tinde spre un anumit tip de perfectiune. Cum ar fi cea fizica...sau cea metafizica. Mai rau, sunt si eu una din persoanele care ani de zile s-a ascuns, s-a prefacut...si s-a mintit, poate din ignoranta, poate din spaima ca va fi lovita si...distrusa. 

Ideea e ca acum, fie ca imi convine sau nu (ego-ului meu), lucrurile se schimba radical si, de cele mai multe ori, ma simt cam luata pe sus si imi usor teama, alteori rad in sinea mea -acum ii inteleg si pe acei calugari zen care radeau in ploaie sau care zambeau in timp ce admirau rasaritul - si cateodata imi vine sa plang si sa inchid telefoanele...

Pana acum cativa ani culoarea vietii mele nu era in intregime a mea, ci mai mult alcatuita din culorile parintilor mei, adica maron, beige, negru, gri, auriu...dar acum, din ce in ce mai mult, caut culori pastel sau culori mai neutre (asta cand vreau sa fiu lasata in pace). Si ceea ce imi place e ca manifest, cu mai multa forta, exact acele chestii care au fost tinute cumva sub obroc...vulcanic, brutal, usor isteric..dar probabil asa e mai bine.

Asa ca, daca as face chiar acum o expozitie cu lucrarile mele (bazandu-ma exclusiv pe ceea ce am simtit acuma), cred ca reactiile celorlalti...ar fi ceva intre mirare, amuzament, groaza, mila...sau...mda..adevarul e ca imi...nu pot sa spun ca imi cunosc chiar 100% prietenii. Ci cam 80-90%. Restul de zece prefer sa fie un mister, o surpriza...un moment...altfel.

In concluzie...as spune ca ma defineste cel mai bine un melanj exotic de verde, negru, albastru metalic, bleu ciel, auriu, rosu, portocaliu intens, gri dur...si poate si alb...poate...

Friends& colors/ Hopes and dreams/Reality and rain

It is sometimes much easier for me to wear a color than to create it. And I often wondered how colors smell or feel. This time, I have decided to take a journey around my heart and within the boundaries of my known existence. In other words, I will write about my friends, both old and new..

Who are they? Well...let us see...there is one whose colors were in the beggining navy blue and white, then orange, then green and now purple...another one wore brown and white, dark blue and now the mix is blue, white and light grey...oh, there is that one who came, back in our student days,  in two-toned clothes and looked amazing but I have seen red, black and I must say it is an amazing combination...there is the elegant one, with beige, red (powerful red, actually), rosebud like nuances...there is the one with that calm red, perfect fit with the hair and skin, even green, a visual and kind green, there is the one with black, grey, light brown combinations...oh, yes, of course, the electric blue or light blue one, or even the brown tones...hmm..who else, yes, the ones with t-shirts, black, white or brown, simple yet perfect...of course, I could not forget the one with black/slim, rainbow or white...the serious one with mature nuances of grey and white and blue...and the ones with shirts, a bit Scottish, a bit naive...people, yes..

And you know what is the best thing about these friends of mine? They are so kind, nice, elegant, understanding and...normal that sometimes I wonder if it is a dream...and yet it is not. And their smell is of future, hope, reality and optimism. 

Poem...

Dacă eu aş fi tu/

Şi tu ai fi eu/

Oare viaţa ar curge/

Un pic mai greu?

***

Dacă noi am fi reci/

Şi lumea ar fi verde/

Iar tu nu mă vrei/

Iubirea s-ar pierde?

 

Dacă „normal” ar fi viu

Şi-antimateria ar fi nouă

Eu chiar nu mai ştiu

Cum e să bem rouă.

 ***

Dacă tu ai fi eu

Şi eu aş fi tu

De ce îmi e greu

Să-ţi cer un sărut?

 

 

M-auzi, iubire?

E un poem scris într-un moment aparte, un moment în care totul avea logică şi totuşi nu...poate va fi şi pus pe muzică...cine ştie?


M-auzi, iubire, cum te strig,
Din soare alb în verde frig?
M-auzi, iubire, teama arsă
Se duce acum la mine acasă.


M-auzi, iubire, îţi şoptesc,
Un verb activ, un verb domnesc...
Mă plec în faţa ta, tu, om firesc,
Sărut picioarele...iubesc!


Mă vezi, iubire, sunt aici, e dimineaţă
Soarele drag îmi spune "Neaţa!"
Şi iată-mă, sunt chiar în faţă,
Aici, acum, ne-ncepe viaţa!



Aprind lumina vieţii pentru tine,
Să ai încredere în mine.
Te las, eu plec acum departe
În urma mea rămâne o carte.

Una noche IrAra con un toque de Carmen

Splendidul excedentar socio-amical îşi preumbla gabaritul pufos şi adorabile peste adâncitul în meditaţie dinamică oraş de reşedinţă. Şi...stop! Deja poeticul îşi cam dă în petec iar eu nu vreau decât să scriu esact ce s-a întâmplat viernes...soir. 

Să zicem că am ieşit vineri. Să zicem că am ieşit cu prietenii. Să zicem că a fost una din cele mai faine, splendide, mau wow seri de până acum. Să zicem că am ajuns la două concerte ale unor prietene care cântă, ei bine, foarte special, foarte fin, pufos, elegant, puternic, uau mamă! 

Aşa...să continuăm...Prima leoaică a ales ca teritoriu o locaţie deja apreciată, unde, în compania unor muzicieni de excepţie, a dat startul serii. Perfect prezentă în jazz şi samba, cu accente notabil interbelice (o febleţe rară în ziua de azi), a pictat cu vocea stări bune, melancolii optimiste, blândeţea unei seri la Rio... Pentru cunoscători, ea este Irina sau un alt nume de alint, folosit doar de cei dragi. Pentru cei care o aud pentru prima dată,  numele "oficial" este Irina Sârbu şi este o onoare să o cunosc şi să o aplaudez.  

Un moment, intermezzo de mare eleganţă şi de o surpriză colosală (pentru mine, cel puţin), a fost intervenţia cu o melodie din cele dragi, în interpretarea unei geamăne - Carmen Lăzărescu. Vocea de catifea grea, densă şi completarea discretă a saxofonului întretăiat cu pianul...ei bine...

În concluzie...prima parte a serii se încheia cu bine. Dar staţi...East meets West, sau, pe româneşte, nu am povestit continuarea..sau, vă grăbiţi undeva?

Bun...mi-am luat la revedere de la excelenta Companie a 7-a şi am ajuns, cât s-a putut de repede, la igualmente excelente Compania a 8-a.  Locaţia „piesei de rezistenţă” ( a fost, într-adevăr, o probă de rezistenţă şi concentrare),  a fost, să zicem fin, mai urbană decât urbanităţile actuale. Şi, aş mai spune că prezenţa celei de-a doua leoaice împreună cu echipa ei,  a adus un plus maxim (da, nu prea există expresia, ştiu), serii în sine.

Dar cine oare e cea de-a doua leoaică?  Hmm...da, vă spun. O cheamă Arabela...Arabela Nicolau. La fel ca şi Irina, mă onorează cu prezenţa şi zâmbetul. Voce puternică, repertoar variat şi potrivit cu ceea ce triluieşte, catifea cu ţesătură de fier, optimism brut, încântare maximă atunci când e pe scenă. Mai exact, ingredientele care m-au făcut să aplaud, să fiu euforică şi să râd cu gura până la urechi. Ca să fac o mică paranteză, amicii mei cam înţepeniseră şi m-au întrebat...”Eşti bine?” La care eu, sinceră şi inocentă până la barbarie, „Cum să nu? Am prins cele mai tari concerte ale serii!” Şi am continuat să cânt, să aplaud şi să rememorez ce viaţă minunată mi-am ales.

Dacă e să mă întrebe cineva care au fost cele mai faine momente...şi am câteva: perlele, „Just the way you are”, reacţia siderat-amuzată a prietenilor şi „Văd o prietenă care...”

Aşa că, hasta pronto la următoarele concerte şi mulţumesc din nou, din suflet, cuget şi simţire minunatelor care mi-au oferit o seară altfel!! 

O seară bună, pe bune bună

....la casă irlandeză cu iz de Bucureşti ameţitor şi primăvăratec.

A veces, ideile se transpun în cuvinte, căldură, oameni. În cazul de faţă, e vorba de ceva un pic altfel...în seria întâmplărilor fericite şi unice pe care, de ce să mă "jennez", le-am chemat pentru sufletul meu. 

Seara se anunţa interesantă, punctată de momente frumoase... Şi iată-ne, neicushorule, cum ne aflam trei graţii,  aşteptând un om frumos, care se splendorea unic şi universal. Provenită din zodia calităţii şi a intensităţii absolute (la fel ca şi altă leoaică binecunoscută şi apreciată), Arabela Nicolau, în acea seară, a dorit şi ne.a poftit într.o călătorie în spaţiul unic şi splendid al vocii şi cuvintelor pregătite pentru degustare. Dar..înainte de asta, o să acord un rând locului - s.a potrivit ca o mânuşă Arabelei şi echipei ei :)

Acum să trecem la chestii mai serioase, domnule, că vă fierb de...vreo 10 minute..."Meniul" a constat din melodii dragi, cunoscute, aşezate pe calapod leonin şi intens, care au mişcat şi strămutat întregul public. Un moment funny şi perfect integrat a fost "chemarea" bateriei - regia şi punerea în scenă au fost chiar binneee alese iar al doilea, un aşa-zis "şantaj sentimental cu iz de tupeu familiar şi familial" ne.a făcut să râdem şi după terminarea concertului. 

Aiest text...e scris cam la prima zicală matinală, dar ideea de bază e următoarea: ca să citez o bună prietenă, trag la "carnivore" şi mă bucur nespus. Aşa ca..încheind micul scrisorr..spun două chestii dragi şi bune: Ara...Bella!! Ara în catalană înseamnă Acum...iar restul, se subînţelege. 

Mulţumesc mult, dragii mei!!

 

 

Bossanova evening mood...

Començo..cu ce? Cu un imbold fenomenal de a iesi in frig si a savura si altceva intr-o seara de vineri...

Cum a continuat? Hm...citeste, asculta si simte, draga cititorule...aventura incepe pe zapada inca prezenta, insotita de o gheata cam groasa si pentru care riscul este la ordinea zilei, in trafic, in relativa liniste, o usoara nervozitate, un dor aparte si un cadou uitat, in graba plecarii, pe marginea canapelei.

Invartelile astea geografico-sociale nu ma inspira dar..ameteala a disparut brusc dupa ce am dat un sms..noroc cu tehnologia asta maica, si am realizat ca nu eram unde trebuia...si acum sa si radem haha!

Locatia reala (si corecta) s.a dovedit un regal. O chill-cafe-concertation si decontractare a nervilor deja intinsi a ajutat enorm iar compania, ei bine, selecta ca intotdeauna...

Muzica...imblanzeste fiare, oameni, metalurgii brute si ape nestiute iar cel care o are in ea, acela e un fericit. Adasta, artist al sunetelor bune, inspre aceasta mare lume si ne zambeste calm si cald...tu indepartezi valul mortii aparente si aduci lumina in sufletele celor care simt si cauta si altceva, bun, aparent nesatui, aparent urati si nestimati de catre ceilalti...lasand poezia un pic la o parte...momentul a fost bun, normal..uman si imi mai doresc asa ceva...

Inchei cu un zambet, o poezie si o reverenta in fata a ceea ce exista.

Un altfel de 2012

Sa vedem...cum sa incep de data asta..daa..stiu: se apropia Revelionul iar eu ezitam, ba sa ies, ba sa nu ies..in final am iesit. Initial, o locatie draga era principala "obtiune"..dar, deh, bugetareasca-mi conditie m.a cam oprit..asa ca am cercetat ceasloave si volume..sociale si am observat ca mai era ceva si mai..altfel in program.

Asa ca, cu inema in dinti, am purces spre cealanta locatiune...mai fusesem si mi.a placut, si am sunat si am decis si m.am dus si am platit si am plecat pe strazi plutind:)

Acum..deja trei zile, am ajuns, din nou. Era deja 31 decembrie si..cam frig. Dar in suflet era caaaldd si frumosss si bineeeeeeee:). Deja aveam emotii: nu aveam nici cartela si nici card RATB si ma gandeamm "Iooii sa vezi cum iau eu amenda ca numai de datorii nu am cheefff!" hihi rad eu acuma..dar atunccciii..si apai Ioanie draga ajung...si maaaaaammaaaa!! Nu credeam ca se poate atata fericire, atata caldura, atatea explozii de energie bunaaa si atata...VIATA!! 

Atmosfera, oamenii, generozitatea, atentia, normalitatea si rafinamentul au fost, as spune, la superlativ. Asta ca sa citez o buna prietena: au venit exact oamenii care trebuiau sa vina...am plecat vie, am plecat fredonand, cantand in frigul diminetii, priveam oamenii altfel, ma amuzau ironia si usorul cinism al taximetristilor, sticlele sparte, tinerii obositi, poate si usor disperati de atata petrecareala...am baut si o cafea buna in strada si...pe la 7 juma dimineata intram la somn, cantand in continuare si razand in sinea mea de cat de figura pot fi:)

Inchei usor melancolic si zambind sagalnic amintirilor.. Inceput superb de 2012, oameni noi, fata de care ma deschid, oameni iubitori, perfecti, puri, oglindiri unice, momente, valori, flori din gradini deosebite, parfumuri si arome din locuri departate dar atat de aproape, in suflet...linie noua, linie buna, gand de viitor bun, vin de vita non-nobila, dar naturala. Mi s.ar spune sa opresc linia de complimente, dar nu pot sa nu multumesc Universului pentru aceste oportunitati atat de...altfel. In final, imi multumesc si mie pentru ca am ales VIATA!

 

Lissstaaa pentru 2012

Sa revenim la ceea ce poporul indeobste denumeste, cu poezia de rigoare si tandretea verbala indirect proportionala cu rata la banca "les noastre ois". Maine se cam schimba anul, dolarul pica in bot, euro primeste o noua gura de oxigen iar momentele usor ridicole asociate Anului Nou vor reveni la televizor...

Eu una ma gandesc asa, mai modest, sa ma adun nitel. Deh, la anu fac varsta importanta si probabil se asteapta de la mine sau astept eu de la altii ceva nou, ceva unic, ceva special. Sau...sa nu exagerez, cadouri am primit deci:p Oricum ar fi, calcatul asta al acceleratiei a meritat fiecare cent si forint si lira malteza din lume!!

Hai ca am terminat cu povestile, sa ne concentram: lista mea pentru 2012 e cam scurta, dar cum trebuie.

1. Iubire

2. Curaj

3. Incredere

4. Mai multi prieteni

5. Deschidere fata de mine si de lume

6. Lectii de chitara cu un om bun, intelegator, pasionat de muzica, rabdator...

7. Permis auto

8. Sala si regim

9. Scris mai mult, publicat un roman

10. Muzica!!

Cam atat...daca aveti si voi o lista, scrieti cat vreti si cine stie...

LA MULTI ANI!!!!!

Clipa de bilant...

Se apropie cu pasi repezi Craciunul iar maine-poimaine omenirea isi schimba prefixul...

Gandurile mele din acest moment se indreapta catre oamenii care au facut parte din viata mea pana acum dar si catre cei care, fie aproape sau departe, sunt si in fluxul meu.

In primul rand, le.as multumi. Din suflet, din simturi, din momentele bune, din cele usor ridicole, sau cele amuzante..si in special din cele calde... In al doilea rand le.as spune ca ii iubesc si ca pot conta pe mine oricand (numai atunci cand dorm sau scriu sau pictez:P nu, pentru ca atunci cam uit de mine...)

O alta linie a acestora se indreapta catre inceputul acestui an, care nu a fost cel mai fericit. Am pierdut un om drag, un om important care, dincolo de el, a tinut la mine enorm si m.a acceptat asa cum sunt.

Contactul cu linia noua a inceput cu cineva care mi.a confirmat normalitatea, caldura si forta interioara, atat in sinea.mi cat si in ceea ce vedeam in fata ochilor. Plus, recunosc, m.a inspirat sa fiu mai atenta cu mine... A fost si este o oglinda fericita, darnica si etica. 

O a doua persoana a fost una care m.a ascultat si m.a auzit atunci cand am avut nevoie si a carei pasiune pentru "animalele alea simpatice cu doua roti" ma face usor melancolica dar si fericita. Cine stie, poate de la anul, gasesc si eu curajul macar sa incalec bidivii:p

 A treia a fost cea care, cu figura-i usor felina si rafinata, are un suflet mare si generos si o doza sincera si solida de sentimente protectoare si care ma linisteste. 

Ultima persoana din acest careu de asi este un melanj de generozitate, putere de munca si de daruire si care are grija de absolut toti cei dragi si cei care o indragesc, lucru pentru care ii sunt recunoscatoare. 

Alte prezente importante ar fi..in mod paradoxal, o ceasca de ceai cu pisici (primita in contul noii mele "denumiri sociale" - Mau) si o chitara. Sunt momente cand ma gandesc de ce tocmai chitara? Poate pentru ca pianul e prea greu de carat? :) Inca nu i.am gasit un nume, ezit intre Gaia si Gia...

Si ca sa inchei asa, in stil mare, am inceput sa calc acceleratia, dandu-mi sansa la viata. Asa cum trebuia. 

PS: Inca mai astept cadouri, feline-inspired:p

Mantia de frunze

Am iesit din...casa. La o plimbare, fara busola, fara harta..doar cu un portofel si mici alte splendori tehnice/casnice...

Drumul aparent fara logica m.a dus pe stradute laturalnice si pe langa blocuri aparent identice. 

Dar cel mai frumos a fost cand am observat mantia de frunze. Acoperea bland asfaltul si mirosea a toamna, a fum si a foc de lemne acompaniat de o cafea sau un coniac....

Bun venit, toamna, acopera-mi inima cu mantia ta...

Morningggg

http://www.youtube.com/watch?v=mV5xJT7BnzE&feature=mh_lolz&list=PL543307FC9D309A73â

Melodia cea mai tare pt dimineata asta! :)

Un moment in ploaie/Variabila noua a sperieturii cu miros de Pur

Preferintele paradigmatice ale personajelor cu panseuri din pene de pasare preponderent..migratoare au ajuns sa ma exaspereze in manifestarea  lor cea mai de pret. 

Si totusi, sperantele nu mor. Nici nu se lasa ingenuncheate. Si, as zice cu cinismul dar si mandria destul de prezenta, ca e ceva. 

Incotro, tovarasi de suferinta? Golgota? Nttt ni en broma! Aia e locatie rezervata pentru miii sii miii deee aniii!!

Franta? Fragmente de azur se plimba peste campurile cu maci, lanurile de grau, parauri si cascade, ametitor-fabuloase isi preling esenta spre noutatea ireprosabila a unei tinte imobile...

Dorim sa..dorim sa muncim, sa traim, sa fiintam..sa flirtam cu dezastrul, ca sa nu zic alte aiureli intelectualo-fenomenale.

Din public se ridica un individ. Soios, imputit. Cu un pistol in mana. Trage in tavan. Nu se aude nimic. Vedeti voi, totul a fost si este o iluzie...

STOP!

O vitamina dulce-amaruie..

 O vitamina dulce-amaruie…

 3 februarie 2011

 Care este diferenta dintre mine si un om care isi duce viata pe strazi? Mai nici una. El e fratele meu pierdut, el este tatal meu plecat, el este ea, sora mea, o fiinta unica, o figura draga, un om ca tine, ca mine, ca voi...

 Diferente? Dupa cum spuneam, nu prea sunt – haine mai curate, un loc cald unde sa-mi odihnesc trupul indurerat sau infrigurat, bani in buzunar numai ai mei, nu ai altuia, un zambet sincer pe fata, un salut vesel…

 Iata-ma, uite-ma, aici sunt. In Bucurestiul acesta incovoiat si nervos, „cu spume”, cum se spune in folclorul urban, din cauza frigului, a foametei, a scumpirilor, a traficului, adast,  miros, adulmec, pipai, imi verific frizura in oglinda unei masini parcate aiurea, privesc cu un sentiment „mixat/remixat“, intre respect si spaima, cainii comunitari...dar si politistii comunitari. Si chiar pe „ofiterii de paza si protectie“ ai firmelor private. Jandarmeria doreste sa isi cumpere echipament nou…de ce? Revolta…reduta comuna, spaima imunda si care ne inunda buzunarele din ce in ce mai goale.

Iarta-ma, Bucuresti drag, poezie cu aroma de vin, coniac si un pic de cafea matinala. Iarta-ma, capitala mea iubita, micul Paris cum ti se spunea…strainii te privesc cu mila, amuzament si oroare cand iti vad peisagiul trist, morbid, arid si plantat aiurea in campul lor visual: aurolaci, cersetori, raul murdar, claxoanele, noxele, boxele care sunt solicitate la maximum, cladirile vechi, amenintate cu exterminarea pentru a face loc unor proiecte aberante, exorbitante si, al parecer, aproape utile/inutile. Iarta-ma, oras scump si intim, refugiul meu principal, al doilea fiind Barcelona, umeda, zapacita, zbanghie, melancolica, obosita si totusi cat de cat mai vie decat tine.

Iarta-ma tu, om bun, care citesti aceste randuri si poate te superi. Dar adevarul este ca, deocamdata, viata si tot ce ne inconjoara au prins un gust dulce-amarui de care nu prea mai poti scapa acum, chiar daca te speli de nu stiu cate ori pe dinti…

 

Iarta-ma…tu…

 

Hei , hei, hei..e 30 noiembrie, Andrei!

Mi-am dorit ffffff muuuullttt sa fac un cadouuuu mai speeciiiaaalll oamenilor de care chiaaar si pe bune imi pasaaaa si deh, nema fonduri...nema timp..asa ca cineva, tot la fel de draaagg, mi-a oferit solutia: scrie gandurile tale frumoase, ofera-le Universului...

Asa ca, ignorand diacriticileee (sau cum s-o mai scrie;), eu pun aici si acum, ascultand Breathe Easy, urmatoarele ganduri bune (si urarile de rigoare):

PS: Lista este deschisa:)

1. Cat mai multe bucurii..pentru tot restul Eternitatii.

2. Cat mai multa iubire...pana cand Eternitatea..sau pana cand...nimic, iubirea e oricum eterna.

3. Cat mai multa rabdare, intelegere, prietenie, respect, corectitudine, toleranta, incredere in fiinta noastra si in ceilalti.

4. Cat mai multe zambete, cate mai multe hohote de ras, cat mai multe motive de amuzament.

5. Cat mai multe bancuri zapacite la care sa radem pana cand cadem pe jos.

6. Cati mai multi oameni buni, frumosi, calzi, unici, irepetabili, improbabili si zapaciti si adorabili in viata noastra.

7. Cat mai multe momente calde, sincere, tandre, speciale..

8. Cat mai putine zile innorate

9. Cat mai multe plimbari in ploaie

10. Cat mai multe motive frumoase ca sa ne trezim dimineata

11. Cat mai putine - chiar zero bagaje inutile

12. Cat mai putine obstacole, chiar zero, in calea fericirii si a implinirii

13. Cat mai putine motive ca sa plangem

14. Cat mai putini oameni urati...chiar daca sunt utili, pana la un punct.

15. Cat mai putine motive de spaima, de groaza...

16. Cat mai multe activitati frumoase si pufoase in vietile noastre

17. Cat mai multe pisici pufoase si potai adorabile si lipicioase pe langa noi

18. Cat mai multe ocazii de a spune "Te iubesc"

19. Cat mai multe imbratisari sincere

20. Cat mai multe ocazii de a spune "Bine ai venit!"

21. Cat mai putine "muscaturi" din partea vietii

22. Cat mai multe ocazii de a fi creativi

23. Cat mai multe melodii dragi

24. Cat mai multe ocazii fericite si unice

25. Cat mai multi prieteni sinceri

26. Cat mai multa speranta, incredere si curaj

27. Cat mai mult "EU" si apoi "NOI"

28. Cat mai mult...cat mai multa viata buna si unica si splendida si pufoasa

29. Cati mai multe "pupicuri si imbratisaricuri" de la copilasi frumosi

30. Cat mai mult...din TOATE!

Un noiembrie..din nou mai..decembrie:)

Vedeţi voi...inspiraţia „loveşte” când nu te aştepţi...şi când nu ai pe ce scrie...ei bine, foloseşti ce ai la îndemână. Eu una am avut fiţuici, meniuri, etc. 17 noiembrie 2010...zi cu hârtii multe hhhJ

o Parisul în doi timpi şi trei mişcări: aeroport, hotel, acasă, hotel, plimbare, crevasă rasă, cal de masă, Parisul se lasă...mai greu, pe genunchiul meu. Văleu!

o În meniul de azi – soare cu praz/ În meniul de ieri-soare şi greieri/ În meniul de mâine- soare cu pâine. Murături cu ceapă, murături cu apă/ sapă după apă dar dă de ceapă.

o Mă simt brusc nobilă şi bună/ cam ca o mâţă prinsă la smântână/Mă simt brusc caldă şi-aromată/ ca plăcintă-brânză numaidecât mâncată/Mă simt brusc soare, ploaie, vară/ Cam ca un nor, o seară şi o pară/Mă simt brusc tu şi eu şi noi/Cam ca o viaţă nouă care-ncepe-n doi...

o O poezie cu gust de femeie matură mi-a făcut cadou un pumn în gură/Speriată de ideea de revenirea prin moarte/ A fugit de mine urlând ca din gură de şarpe/Din speranţa ei mută şi zuză-varză cu blană/Evoluţia moluştelor a căpătat valoare umană/Aşa că revin la ideea-mi divin-problematică: o femeie cu gust de poezie matură/Oare mi-ar da şi ea un pumn în gură?/ Sunt pragmatică- mă urc în trăsură.

o Îmi sunt datoare/ cu o explicaţie cu gust de soare/un zâmbet cald/o minune/cum s-ar cam zice pe la noi/ „Pe bune!”

o Exerciţii literare, praf de puşcă, stele de mare/ Astăzi, Ora Miercuri, am ieşit la plimbare/Trenul de Vrancea, Paris şi Olteny/Paradoxuri albastre şi fişicuri de yeni/Te iubesc cu-ardoare, pasiune şi poftă/Dragostea mea-i vânător, iar tu eşti în tolbă.

o Tind să fiu uşor teatrală/Dar mai mult când stau, nebunică-zbanghie, în pielea goală/Tind să fiu uşor mai artistă/Atunci când momentul prezent devine batistă/Tind să fiu foarte-foarte exotică/Dar numai atunci când renunţ a mai fi atât de nevrotică.

Nebunii de noiembrie

Well...seara asta da...a merita plimbarea, a meritat frigul, au meritat cafelele băute..cam aiurea...iată "producţia". Enjoy!

Poate…

Poate deodată o să opresc

Şirul de-insulte – înnebunesc

Fără speranţă mă-ndrăgostesc

În ziua ce-adoarme atât de firesc.

Poate-ntr-o doară o să zâmbesc

Soarelui, lunii, omului...

Cresc

Peste măsură de-naltă...

Poate...greşesc?

Zâna

La-nceput a fost aşteptarea

Apoi foamea, pofta şi-apoi

Sarea

Zilelor reci de-ardezie

Tu treci

Mai departe, în zare, peste

Poteci

Zână nebună-ameţită

Cu gust de frezie

Tu mă-nţelegi?

„Eu sunt o bezie!”

Farafastâcuri, ticuri şi nimicuri

Sedative cu gust de căpşună

Şi zâmbete-amare.

Iată! Priveşte! Luna e soare

Ca o nebună

Urlu la stele

Goale şi reci îmi par

Acum

Ele.

Poetizând în tihna nefirească

Eu mi-am lăsat podoaba

Neuronală să tot crească

Acum vecinii bat la uşă-înnebuniţi

De groază/spaimă/angoasă - epuroasă

„Cumva tindeţi a fi uşor tâmpiţi?”

BALAURUL

EI BINE...M-AM JUCAT UN PIC...DE-A POEZIA..AM ZIS "DOMNE, IO NU AM MAI SCRISSS DE MUUULLT POEZIEE..." SI UITE CE A IESIT:)

SA SCUZATI DE PE ACUM EVENTUALELE ERORI GRAMATICALE...DEH, LIMBILE ASTEA STRAINEZE..MA AMETESTE DOMNE!!

Vizita inopinata a balaurului

22 noiembrie 2010

Privesc. In zare se desteapta un balaur

Cu dinti albastri, trup de aur.

Astept sa vina, sa luptam.

Sau, omeneste, sa cantam.

Tresar. Balaurul se-apropie.

Inima-mi tresare ca o dropie.

Of, entropie idioata!

Ma faci de ras inca odata!

Inspir. Balaurul-i aici.

E mic acum, cat un arici.

Incep discutia. Ma asculta.

Se vede clar ca-s tipa culta.

Acuma tac. Vorbeste el.

Rhetoric, clar, exact, sardonic.

Eu il ascult. Mai bun – domn’ colonel.

Mi-e jena un pic. Ma misc tectonic.

Am discutat. El e mai bun.

Are o varsta faina – vreun eon.

Ii multumesc. Miroase a freon.

Merg mai departe. Parca-l cheama “JOHN”

Vitamina Bucuresti 25 Octombrie 2010

Dupa indelungi asteptari, ezitari si alte...stari, m-am reapucat de "postat" si "scrisat". Am reusit, cu ajutorul unor persoane minunate, sa public in Ultima Ora cateva texte...efort care a culminat cu publicarea, in varianta print, a catorva dintre ele.

Iata-le mai jos:)

Enjoy!

Bucureştii la ceas de seară...

Orientarea mea în spaţiu câteodată mă „obligă” să aleg rute mai puţin obişnuite. La fel şi dorinţa încă inocentă de a explora, de a mirosi, de a pipăi clădiri, statui, garduri de biserică, colţuri de străzi, oameni, câini, pisici (nu neapărat în ordinea aceasta şi, din nou, nu neapărat în realitatea asta). Într-o după-amiază, după servici, am decis să schimb un pic ruta pe care mă întorceam acasă...Iată rezultatul: am ajuns în Cişmigiu. Mirosea a flori, a oameni de toate categoriile şi opţiunile, a câini mai mult sau mai puţin sălbatici, a fum de ţigară, a bere, a vorbe rostite la mânie, a complimente sincere, a minciuni spuse în grabă, a spaimă, a bucurie, a curaj, a relaxare, a iubire, a viaţă...

Am savurat betonul aleilor, frunzele bolţilor verzi, umezeala lacului, hărmălaia de pe el, copiii care alergau în jurul meu şi râdeau din tot sufletul, bunicile semi-isterice dar care se retrăgeau obosite pe o bancă, scoteau un ziar pe care îl reciteau a nu ştiu câta oară, aruncând o privire semi-vulturească la argintul viu din raza lor vizuală, mai emiţând de vez en cuando o comandă/un ordin croncănit şi aspru sau o grijă normală dar cu iz de absurd...

Am zâmbit din tot sufletul privind lebedele şi raţele şi m-am minunat de splendoarea şi unicitatea Naturii. Dar mi-am adus aminte şi de cinismul, oroarea şi ignoranţa fiinţei numită om – chiar şi de gândirea primitivă care îi spune „Distruge! Loveşte!” şi m-am întristat...Paradoxal, nu suntem atât de evoluaţi cum credeam..fiinţe cu limbaj articulat...articulat ca să ce, ca să nu mai scârţâim?

Deja era seară. Trecuseră câteva ore bune de când eram în Cişmigiu. Lumea „bună” dispăruse în case, mânată de somn, foame sau de ultimul episod al telenovelei X. În jurul meu se auzeau broaştele, freamătul copacilor, un telefon care scotea triluri manelistice, comentariile unor tineri care mergeau să deguste un pic de lichior de hamei şi o ţigare şi...sunetul telefonului meu. Cu un zâmbet în care se amestecau bucuria, tristeţea şi o uşoară melancolie, am pornit-o spre casă.

Am ajuns într-un târziu...cam târziu; preferasem să merg pe jos o bună bucată din drum ca să mă reîncarc cu energiile bune „captate” în Cişmigiu. Aş putea spune chiar că nu am regretat „vizita”. Mi-am pus în agendă o vizită semi-nocturnă în alt parc. Poate în Carol. Sunt curioasă ce energii sunt acolo.

Seară bună, Bucureşti!

Gara de Nord – Dristor 2

Un „proiect cu valenţe profund socio-urbane”: să iau un troleu sau un autobuz, nu conta linia sau traseul, şi să mă plimb cu el până când mă satur. Ei bine...nu am făcut asta. Încă. Dar am reuşit să mă plimb pe traseul care dă titlul articolului. Nu e obositor. Nici enervant. E altceva. Ştiu că sunt şi alte trasee, dar ăsta chiar merită. Dincolo de orice surpriză neplăcută, gen prea multă lume, cerşetori, aşteptarea, îmbulzeala, comentariile, manelele sau rock-ul alternativ sau chiar house-ul brutal. Sau hainele care miros a ceva de genul naftalino-prazo-basuro-trafic-familie.

E ca un ritm. Nu unul neapărat anume. Pentru mine, cel puţin...e cam aşa: Unirii, Izvor..Eroilor. Pauză. Ies din vagon şi mă instalez pe peron. Privesc şi sun privită. Azi port blugi, cămaşă albă şi o haină maronie. Culorile predominante ale celorlalţi sunt albastrul, movul, albul, roşul, verdele...şi griul. Sau cum ar spune cei care oferă mărfuri, marafeturi şi ciurciubote la Dlagonul Loşu – gli.

O pereche se ceartă. Un bătrân priveşte undeva în gol. Absenţa conştiinţei prezente face bine câteodată. Sună un telefon. Ritm alert, uşor enervant. Răspunde o voce feminină, undeva în spatele meu. Nu vorbeşte româneşte bine. Comentează nu ştiu ce cină. Mai inserează şi expresii în germană. Pe unele le înţeleg. Râd uşor.

Aş bea o cafea, dar mi-e un pic lene să urc treptele până la magazin. Mai am timp. Cred. Ce am eu cu cafiaua nu? Nu mare lucru. „Drog” favorit şi oarecum gratuit. Semne bune anul are, doamnelor şi domnilor! Beţi cafeaua nu ştiu care şi mamă-mamă ce cotă socială mare se va crea...mda. Mai discutăm.

Tre’ să plec, mă scuzaţi, a venit metroul. O piesă de muzeu..să n-o confunde ceilalţi cu trenulJ

PS: Pentru cei care merg cu metroul, traseul real ştiţi care e. De fapt, tot articolul, aşa, extrapolând un pic, a fost o simplă licienţă poetică.

O cafea cu zori

Ritual favorit. Fără nici o îndoială. Absolut. Unicitatea fiecărei dimineţi. Atât.

Îmi place să privesc pe geam cum zorii se strecoară timid printre straturile de nori şi de lumină. Ajung până la mine, îmi zâmbesc şi mă întreabă: „Cris, ne dai şi nouă o cafea?” Le zâmbesc şi eu. „Cum să nu. Imediat.”

Cana. Apa. Linguriţa. Cafeaua. Lapte nu. Nu întotdeauna. Zahăr. Răbdare. Fredonez câteva note. Apa a fiert. Torn în cană...de fapt, în căni. Am uitat. He he!

Bem cafeaua. Râdem încetişor. Soarele încă nu s-a trezit. Zorii îmi mulţumesc. Merg mai departe. Eu mă întorc în pat. Iar o să râdă soarele de mine. „Leneşă mică, iar nu mă aştepţi cu cafeaua gata?”

Fly me to the moon…

Seară de octombrie, seară cu ploaie...seară uşor rece dar interesantă, amuzantă, fezandată, amorezată. Plimbare în Lipscani. Nu am de gând să încep cu istoria locului, cu comentarii despre terase, oameni, biserici, câini vagabonzi, farmacii, librării...am de gând să mă opresc.

Da. S-a oprit şi ploaia. Perechi zâmbitoare, antrenate în discuţii profunde, tandreţe, iubire, speranţă, curaj...încredere, respect, intimitate. Oameni. Atât.

Simfonie de culori, mirosuri, sunete, murmur permanent şi prezent, fără nicio îndoială. Savurez. Savurăm. Comentăm. Râdem încetişor. Arătăm uşor, finuţ, cu degetul. Un poquito...solo un poquito, just for the fun of it!

Dintr-o dată, nu se mai aude nimic! Tot „filmul” e brusc pe „Mute”...cu excepţia unui individ. Da. Un fragment. Un clip aparte. Cineva care, exact ca în filmele americane de modă veche, cântă la saxofon aproape de un felinar. Zâmbesc. Zâmbim. Asta da surpriză!

Ce cântă? Hmm...un clasic...Fly me to the moon...O fi un Lipscani cu un saxofonist şi acolo?

Hesitation...resignation...hope, love, confession in the early hours of the morning...

I hesitate. I love to look in the other's mirror, I love to watch those eyes, I love to keep close, to breathe slowly so I will not bother the harmony of the sleep...

I resign. I resign from being just a human. I resign from being an angel. I had my share of cold, of loneliness...

I hope to become alive. I hope to die as late as possible...

I confess. Priests hate me. I am too innocent for their ugly hearts.

The late hours of the night comfort me...The early hours of the morning make me sad. I am alone. Again.