Teoria sunetului mut

In fiecare dimineata incerc sa ajung la Gregorys din Unirii sa beau o ciocolata calda si sa ma relaxez un pic inainte de servici. Si, paradoxal si usor cinic, nu reusesc. Nu din cauza somnului sau a altor cauze necunoscute, ci din cauza unui sunet mut, care ma impinge inapoi in pat, la caldurica si liniste. Oricum ar fi, eu continui sa incerc pana cand, intr-o zi, o sa ajung acolo si o sa stau cam o jumatate de ora si o sa imi pun ordine in idei.

Ideea titlului a venit aproape pe...neauzite, fara sa ma gandesc prea mult la consecintele si compartimentele in care trebuia sa il "inregistrez"...asa e viata, neica. Un sunet mut, un sunet calm, un sunet ideal, de care toti avem nevoie si pe care toti il cautam, adesea aiurea, pentru ca nu prea stim unde este...

Initial ma gandisem la un capitol de roman dar mi-am dat seama, dupa ce am citit si eu ce am scris mai devreme, ca nu era cazul sa o fac pe detectiva americano-romana din pura placere de a fi interesanta. Asa ca am decis sa rescriu articolul dintr-un punct de vedere nitel mai filosofic.

Am fost intrebata, pe muteste bineinteles, de ce nu fac politica pe blogul meu. Raspunsul oficial este ca nu e cazul. Cel neoficial este acesta:intr-adevar, nu este cazul. De ce sa copiez eu ideile din alte bloguri, de ce sa fac din el un portal de polemici si discutii agresive, de ce sa il "improsc" cu inutilitati cand il vreau neutru pana la ultimul atom?

Tendintele actuale sunt tare ciudate (din punctul meu de vedere) - explicatii fugare, polemici in cantitati industriale, lipsa unei organizari sociale corecte, etc dar undeva se cauta o revenire la o ordine, la o armonie dar la nivel destul de intim...si asta e bine...pana la un punct. Familia este celula societatii si vad cum apar familii din ce in ce mai tinere, care cauta sa se uneasca in fata "Gheonoaiei" socio-culturalo-economice, familii care se iubesc sau nu, familii care necesita "ingrijiri speciale" din partea parintilor si tot felul de alte familii.

Oricum ar fi, in toata harmalaia asta urbana, undeva eu ca om incerc sa supravietuiesc. Nu ma zbat, nu ma plang, nu ma jelesc (parafrazare dupa Mihaela Ceausescu - sa ii cititi cartea, nu e rea dar are un ton cam prea personal pentru gustul meu) dar vreau, de asemenea, sa si lupt. Nu pentru gloria care nu dureaza nici macar 3 secunde, nu pentru banii care, neingrijiti, dispar si iti smulgi parul din cap, nu pentru o pozitie sociala superioara (una din cele mai riscante in Romania actuala). Lupt pentru mine, pentru integritatea mea morala, cea sociala si pentru acel sunet mut care imi asigura o liniste interioara cum nu am avut pana acum. Si, paradoxal, pana acum, acest sunet minunat era un urlet mut...

Experienta barcelonezo-catalano-romana

Bon dia, nois i noies! Dupa cautari extinse si editari mentale, am realizat ca prima versiune a articolului era cam saracuta si am decis sa reviu. In fond, e experienta mea deci trebuie sa sune mult mai bine decat un articol scurt si sec, copiat parca dintr-un ghid de la 1800...

Barcelona, din multe puncte de vedere, ofera noului sosit o panorama exotica, extatica si extraordinara - una din "victimele" principale fiind moi meme, am de gand sa va povestesc despre ceva ce putina lume cred ca percepe - structura atat de naturala, atat de...romaneasca (nu numai din cauza migratiei destul de masive a concetatenilor nostri catre iluzia unei vieti mai bune) a unui oras si, in extenso, a unei provincii pe care ar trebui sa o cunoastem mai bine si de la care sa invatam destul de multe.

Ce este frumos, in primul rand, este respectul fata de trecut si de imaginea orasului. Nu pot uita, apropo de asta, un poster care invita cetatenii sa ajute prin campania "Barcelona, fa-te frumoasa!"...In al doilea rand, este grija pe care o au fata de integritatea lor sociala si rasiala (aici, da, e un punct mai dur, dar undeva ii inteleg) - filme traduse in catalana, carti in catalana la tot pasul, manifestari in catalana..

Imi aduc aminte de o fatuca, o romanca de-a noastra, socioloaga sau ceva asemanator, care a mers in Tara Bascilor (care ei bine, poseda o limba unica in Europa - am vazut grafia dar nu am reusit sa inteleg nimic) si a vrut ea sa explice ce e cu ei...undeva am laudat gestul dar l-am si condamnat un pic - din punctul meu de vedere, nu cred ca e corect sa te bagi in ceea ce nu te priveste - ea, probabil a facut gestul ca se acopere de glorie nu ca sa faca un serviciu societatii...

Articolul acesta cu ton de confesiune nu o sa ii copieze ideea ci, din contra, o sa prezinte o Barcelona cum am simtit-o eu, cu bune si cu rele...Sa continuam...Un alt punct bun este clima - in noiembrie poti purta jacheta sau doar un pulovar iar in decembrie e cam ca in octombrie la noi. Dar acuma, cu toate schimbarile astea climatice, cine stie ce o sa mai purtam...

Plajele, restaurantele, oamenii formeaza un fermecator dar strict amestec, in care gasesti cam ce vrei, esti servit cat de cat corect (sa nu credeti ca nu exista dorinta sa ne mai fure la nota de plata sau alte chestii mai ales ca suntem romani, deci din afara zidurilor). Pe plaja e mai usor si, slava Cerului, nu tin minte sa fi vazut "exemple" croncanind printre oameni cu namol sau ziare. Nisipul, din pacate, e cam tare pentru gusturile mele iar marea mi s-a parut mai sarata...paradoxal, am inteles cum ca a noastra ar fi cea mai sarata...mda...oi fi inteles gresit...pana la proba contrarie.

Un punct in plus, turistic vorbind, il reprezinta birourile de informatii. La aeroport gasiti, in Placa Catalunya etc. Sa aveti doar rabdare cu pauzele lor de pranz, sunt sfinte. In rest, muzee care mai de care, Sagrada Familia - exemplul permanent si etern al ambitiei umane de a-l preamari pe Dumnezeu, Parcul Guell - fantezia si inocenta unei singure persoane, catedrala veche a Barcelonei, unde este mormantul sfintei patroane - Eulalia, cu el claustro (curtea interioara) unde sunt niste gaste adorabile si foarte fotogenice, Muzeul Maritim, Maremagnum, Hotelul Arts, nesfarsitele plaje cu fauna lor, Ramblas...Barri Gotic...fantanile "cantarete"...tot!!

In concluzie, daca e sa fac un bilant, Barcelona iese cu foarte putine cifre in rosu. Dar foarte putine, din simplul motiv ca este singurul oras (vazut pana acuma) care doreste sa evolueze in permanenta, sa creasca, sa sublimeze fiecare experienta, sa slefuiasca fiecare suflet care isi doreste asta.

Asa ca, dragilor si dragelor, daca vreodata vreti sa aveti parte de o experienta frumoasa, alegeti o agentie faina, conditii bune de sedere, inarmati-va cu rabdare, bani destui, harti, ghiduri de conversatie, aveti grija la genti in permanenta, faceti poze multe si sa nu va mire daca mai gasiti saraci sau case mai in paragina sau imagini deprimante - fiecare capitala are cam di tate, deci...

Ignorati tot si respirati un pic de aer catalan. In plus, mai trageti cu urechea la catalana, o sa aveti surprize frumoase - seamana foarte mult cu romana. Cel mai tare exemplu - noi spunem oul meu, ei spun el meu ou. Sau uite, noi spunem peste, ei spun peix (peish).

Va las momentan(l) si va urez calatorie placuta. I que tingueu un molt bon dia!