I wanna be...

E din nou aprilie. April, moment usor labil, subtil, tactil, senil...Era sa pacalesc pe cineva pe intai dar am renuntat in ultimul moment. Poate ca m-a pocnit etica in frunte, poate ca mi.am dorit sa fiu pacalita...on sait jamais...

Ascult muzica. Nu clasica. Nu o suport intotdeauna. Si nici ea pe mine. E prea melancolica iar eu sunt prea zvapaiata ca sa suport.

Un tres grand lapin (scuzati lipsa semnelor respectiv utile pentru o scriere mai corecta) dans mes yeux, Dieu, il existe comme toujours...C'est la lumiere..ou pas... A veces me miro en el espejo y me digo a mi misma "Que cojones hago yo en este mundo?"

Ne.am trezit, iubim, simtim, traim, devenim. Din moluste exprimandu.se nearticulat in fiinte de lumina pura, in conexiune perfecta cu Universul.

In fond si pana la urma si la coada, cu ce ne putem lauda in fata lui Osiris? Ca am dat de mancare la pisicile din cartier si am scarpinat pe burta toate potaile si potailoaiele din Bucuresti? Nu cred ca va fi indeajuns. Nevoia de singuratate, nevoia de a impartasi, nevoia de a iubi...cam atat? Nu cred. Din nou, cu riscul de a ma repeta pana la absurd si la penibil, nu cred ca atat ne/ar face fericiti.

Ma uit cu atentie la viata mea in ultima vreme. Nu imi place. Dar incerc sa o fac frumoasa, asa cum o simt de cand am aparut pe acest pamant si in acest corp. Nu stiu unde ma va duce, nu am pretentii sa insist sa ajung unde nu am ce cauta, ci doar sa merg pe linia mea. Aceea adevarata, nu cea care mi s.a impus..

Fara temeri, fara frici, fara ezitari, eu cu mine, eu cu tine, eu cu noi...haide, haidem, haideti!!

Cam atat...I wanna be in love, I wanna be close to you, I wanna be safe...I am in love, I am close to you, I am safe. I AM THE LUCKIEST PERSON EVER!!

Arta de a nu spune nimic...Sau poate ca...da (?)

Un upgrade de memorie, o fantana parasita, o speranta batuta bine si abandonata, plina de sange, langa un tomberon din Piata Romana, un sarut cald si tandru, discutii inerent-absurde, spaime, tehnocratie la greu, somn, iubire, temeri si cosmaruri...

Totul suna a nou, totul suna a ceva inefabil, inegalabil de frumos, fantastica literatura de trei parale provenita din creierii obositi ai unei himere perene si perpetue...

Privesc, usor siderata, manifestarea furiei, a urii, a pasiunii si gandesc "Eu am mai fost aici". Non-umanul, non-existenţa, non-prezenţa, non-eu, non-voi...

Da, afirm sus si tare ca ador sa imi pierd timpul ascultand cum creste iarba, cum ploaia isi croieste drum printre crapaturile blocului, cum cineva respira langa mine in pat si ador, cat pot eu de mult, sa zambesc in somn. Si asta aproape indiferent de ceea ce visez...

Plec. Merg. Ma duc in lumanari, me duc la pascut, vita, om, petunie, pastrama de berbecut, bere, vin, apa...Poezie pura, impropriu clasificata drept manifest al constiintei proprii.

Elucidez mistere, desfac noduri gordiene, pictez capodopere, iubesc oamenii, urasc momentele agresive si totusi...parca nu am spus nimic, nu-i asa?

Sau poate ca...da (?)