Multi incearca sa ghiceasca ce le va aduce 2009. Altii isi fac liste "tremendas" cu tot felul de exotisme, sentimente, dorinte clare, dorinte subtile, dorinte usor bete...trendy tata, trendy bine de tot!!
Putini merg la biserici, se concentreaza pe un gand anume si il emit, fie in soapta, fie in gand, fie ca un mormait discret, in barba si pleaca de-acolo cu speranta mai ridicata, cam ca o halaciuga mare de par...
Cativa aleg sa se curete, strigand cat pot de tare, in timp ce ceasurile marcheaza trecerea de la 2008 la 2009, de tot ce i-a suparat, enervat, stresat sau de tot ceea ce urasc, iubesc, doresc...
Eu una, sincer, as vrea sa fac un pariu cu 2009, ca tot simt ca va fi un an intr-adevar important pentru mine si nu numai. Por supuesto ca il voi castiga - nici nu ma indoiesc de asta!
Pariul e foarte simplu: stiu ca va fi anul in care eu voi fi intr-adevar bine, intr-adevar fericita, in care tot ceea ce imi doresc cu sufletul imi va fi la indemana, in care oamenii dragi mie vor fi la locul lor (ca si mine de altfel), in care lucrurile rele o sa dispara din viata mea, in care cercul meu de prieteni se va extinde, in care Barcelona va fi extrem de aproape, in care tot ceea ce am uitat sa rezolv se va rezolva...
As continua lista, dar ma opresc. 2009 deja a auzit si a citit ce am scris. E usor absurd sa il mai provoc, mai ales ca si el are surprizele lui pentru mine. Unele foarte frumoase, sunt sigura.
Inchei acest textulet cu urarea sa ne vedem sanatosi si voiosi in 2009, sa ne aduca tot ceea ce e nevoie, sa ne iubim mai mult si sa ne uram mai putin...
LA MULTI ANI!!
duminică, 28 decembrie 2008
joi, 13 noiembrie 2008
FEEL BETTER!!
Melancholy showed up at my door last night. She was cold and hungry, but had a strange smile on her round and grey face.
She took a shower, ate the food I had cooked for her and then said she was sleepy and needed some two/three hours to "just disconnect from the world"...
When she woke up, it was already the next morning...Furious with rage, she stormed away from my apartment, half naked, down the streets of that blue and yellow town, in search for someone she called "The Truth".
Hours later, she returned. Tired and hungry again, she rang the bell. This time it was not my first self who opened the door, but my second. This self was, how should I put it, much more selfish, maniac and kinda sadistic. The food it cooked was half cold, the water was muddy and this made Melancholy feel bad about her life and she cried. Dark tears fell on the floor, turning into emeralds and rubies...
She ran away again, this time for good. My two selves laughed like mads, like idiots and decided it was time for a "fiesta loca"! They bought food and wine, even some whiskey with her tears and it was, I must say, one of the best parties ever!
In the middle of the party, Rain and Snow showed up - Melancholy had sent them to punish those "wretched idiots"...but they were nowhere to be found. They had returned inside of me...with one message: TRY AND MAKE YOURSELF FEEL BETTER ABOUT EVERYTHING!
She took a shower, ate the food I had cooked for her and then said she was sleepy and needed some two/three hours to "just disconnect from the world"...
When she woke up, it was already the next morning...Furious with rage, she stormed away from my apartment, half naked, down the streets of that blue and yellow town, in search for someone she called "The Truth".
Hours later, she returned. Tired and hungry again, she rang the bell. This time it was not my first self who opened the door, but my second. This self was, how should I put it, much more selfish, maniac and kinda sadistic. The food it cooked was half cold, the water was muddy and this made Melancholy feel bad about her life and she cried. Dark tears fell on the floor, turning into emeralds and rubies...
She ran away again, this time for good. My two selves laughed like mads, like idiots and decided it was time for a "fiesta loca"! They bought food and wine, even some whiskey with her tears and it was, I must say, one of the best parties ever!
In the middle of the party, Rain and Snow showed up - Melancholy had sent them to punish those "wretched idiots"...but they were nowhere to be found. They had returned inside of me...with one message: TRY AND MAKE YOURSELF FEEL BETTER ABOUT EVERYTHING!
luni, 10 noiembrie 2008
Alo, domnu', imi vreau organele inapoi!!
Ca sa nu pierd timpul...articol dintr.un cotidian...tema socanta, titlu pe masura. Ca sa nu se spuna ca ma iau de colegii ziaristi, aleg sa ma exprim altfel: fii viu, fii constient si decide-te rapid daca vrei sau nu sa contribui la pieirea/salvarea altei fiinte umane!
Cu un ton de morga, as spune, la ora asta, ca as vrea cumva sa fiu salvata (daca se mai poa', of course) de la o moarte sigura de organul (inima, ficatul...) altei persoane. Intreb, totusi, de ce nu luam de la porci? Macar aia nu au constiinta si oricum sunt hacuiti mai ceva ca oamenii de sarbatori...
In alta ordine de idei, daca as fi in situatia sa donez organe...m-as gandi de doua ori si as face si un inventar in prealabil...ceva de genul: una bucata ficat...cam obosit si plin de nervi; una bucata vezica biliara...saracutza de ea, cam in pioneze dar merge asa, pentru inca o tura; plamanii...plini de fum, smog, nicotina, aer conditionat, etc; rinichi...ma abtin...adica, na, functioneaza, dar nu ii pot intreba la ce capacitate.
Restul organelor, ei bine, nu au purtator de cuvant, deci nu se pot exprima/manifesta. Dar, revenind la situatia sa donez organe... chiar daca as fi inconstienta sau trei sferturi pe moarte, m.as forta sa ma ridic in sezut/fund/bombeu si as urla din toti rarunchii: Alo, domnu', imi vreau organele inapoi!!
Cu un ton de morga, as spune, la ora asta, ca as vrea cumva sa fiu salvata (daca se mai poa', of course) de la o moarte sigura de organul (inima, ficatul...) altei persoane. Intreb, totusi, de ce nu luam de la porci? Macar aia nu au constiinta si oricum sunt hacuiti mai ceva ca oamenii de sarbatori...
In alta ordine de idei, daca as fi in situatia sa donez organe...m-as gandi de doua ori si as face si un inventar in prealabil...ceva de genul: una bucata ficat...cam obosit si plin de nervi; una bucata vezica biliara...saracutza de ea, cam in pioneze dar merge asa, pentru inca o tura; plamanii...plini de fum, smog, nicotina, aer conditionat, etc; rinichi...ma abtin...adica, na, functioneaza, dar nu ii pot intreba la ce capacitate.
Restul organelor, ei bine, nu au purtator de cuvant, deci nu se pot exprima/manifesta. Dar, revenind la situatia sa donez organe... chiar daca as fi inconstienta sau trei sferturi pe moarte, m.as forta sa ma ridic in sezut/fund/bombeu si as urla din toti rarunchii: Alo, domnu', imi vreau organele inapoi!!
joi, 18 septembrie 2008
...cioara ma-tii de Romanie!
Punctele de la inceputul titlului ascund, nu cred din pacate foarte subtil, o vorba sensibiloasa la adresa unei situatii/tari de care sunt din ce in ce mai siderata.
Pe scurt, din cauza unor erori umano-birocratico-cinice, m-am trezit intr-o situatie penibila care, paradoxal, s-a remediat...dar nu intr-o maniera foarte clara...si nici confortabila. Acuma doar sper ca lucrurile sa se remedieze cumva incat sa pot dormi linistita noaptea.
In alta ordine de idei, nu m-am putut abtine sa nu ma uit la televizor, unde am intrezarit (ora tarzie, deh) fascinante peisaje socio-culturale, filme aiurea, stiri care mai de care mai insangerate, perverse, lascive, periculos de sincere, jenant de realiste...care imi aratau cat de bine stau cu nervii (sau stau bine si sunt eu usor blonda) anumiti indivizi care sunt interesati in tampirea, manipularea, santajarea sentimental-psihologica a maselor care inghit si nu prea - exista alternative, domnilor, exista alternative!
In a doua ordine de idei, am fost fascinata de filmul Boogie, pe care il disec (sau poate il laud de mama) in articolul precedent. Fascinata in sensul ironic, sper ca s-a simtit fina ironie...am fost, dupa cum spuneam, fascinata de facilitatea lui, de mirobolantele si absurdele, dar atat de familiarele situatii din el si am stat si m-am gandit foarte bine. Si cand spun foarte bine, spun chiar bine. Asta imi ia cam o zi jumate, maxim doua.
Concluzia a fost urmatoarea: traim intr-o tara in care paradoxurile culturale, sociale, evolutive, psiho-afective, cinismul, lipsa de interes, implicare, foamea, ura, angoasele, neseriozitatea, ignoranta, absurdul, lipsa de etica si alte intruchipari izvorate din imaginatia speriata de bombe a lui Goya si chiar a lui Bosch fac legea. Si nimeni nu face un gest! Sau poate il face, dar e atat de mic, de nesemnificativ, incat nici nu se vede. Iar gesturile ample, mari, catastrofale, castiga meciul la puncte!
In conditiile acestea jalnice, depresia mea se adanceste, se amplifica si da nastere unei noi dorinte: aceea de a ma pastra cat mai etica, cat mai normala si cat mai rationala in fata acestei furtuni care fierbe in cazanul carpato-danubiano-pontic!
Dar, din pacate, nu ma pot abtine sa nu inchei apoteotic si ranjind usor cinic cu o vorba nou-gasita: ....cioara ma-tii de Romanie!
La buna vedere, baieti si ne mai gasim pe interval!
Pe scurt, din cauza unor erori umano-birocratico-cinice, m-am trezit intr-o situatie penibila care, paradoxal, s-a remediat...dar nu intr-o maniera foarte clara...si nici confortabila. Acuma doar sper ca lucrurile sa se remedieze cumva incat sa pot dormi linistita noaptea.
In alta ordine de idei, nu m-am putut abtine sa nu ma uit la televizor, unde am intrezarit (ora tarzie, deh) fascinante peisaje socio-culturale, filme aiurea, stiri care mai de care mai insangerate, perverse, lascive, periculos de sincere, jenant de realiste...care imi aratau cat de bine stau cu nervii (sau stau bine si sunt eu usor blonda) anumiti indivizi care sunt interesati in tampirea, manipularea, santajarea sentimental-psihologica a maselor care inghit si nu prea - exista alternative, domnilor, exista alternative!
In a doua ordine de idei, am fost fascinata de filmul Boogie, pe care il disec (sau poate il laud de mama) in articolul precedent. Fascinata in sensul ironic, sper ca s-a simtit fina ironie...am fost, dupa cum spuneam, fascinata de facilitatea lui, de mirobolantele si absurdele, dar atat de familiarele situatii din el si am stat si m-am gandit foarte bine. Si cand spun foarte bine, spun chiar bine. Asta imi ia cam o zi jumate, maxim doua.
Concluzia a fost urmatoarea: traim intr-o tara in care paradoxurile culturale, sociale, evolutive, psiho-afective, cinismul, lipsa de interes, implicare, foamea, ura, angoasele, neseriozitatea, ignoranta, absurdul, lipsa de etica si alte intruchipari izvorate din imaginatia speriata de bombe a lui Goya si chiar a lui Bosch fac legea. Si nimeni nu face un gest! Sau poate il face, dar e atat de mic, de nesemnificativ, incat nici nu se vede. Iar gesturile ample, mari, catastrofale, castiga meciul la puncte!
In conditiile acestea jalnice, depresia mea se adanceste, se amplifica si da nastere unei noi dorinte: aceea de a ma pastra cat mai etica, cat mai normala si cat mai rationala in fata acestei furtuni care fierbe in cazanul carpato-danubiano-pontic!
Dar, din pacate, nu ma pot abtine sa nu inchei apoteotic si ranjind usor cinic cu o vorba nou-gasita: ....cioara ma-tii de Romanie!
La buna vedere, baieti si ne mai gasim pe interval!
luni, 15 septembrie 2008
Boogie...night??
Ca sa incep in "dulcele stil clasic", as zice doar atat "Ioi!"
De ce reactia respectiva? Simplu: manata de ploaie, de un articol dintr-o revista cu inalt profil social si de o invitatie neasteptata, am ajuns la Institutul Francez...unde rula un film denumit, artistic si impresionant (ironia sper ca se simte), Boogie.
Sincer, daca e sa las la o parte faptul ca am ras si eu, ca restul salii, la replicile simplute, usor triviale si chiar grosiere, ca am comentat printre dinti prezenta pustiului atat de tipic si enervant, care s-a intrecut pe sine, shaorma care a fost abandonata regeste de catre doua din personaje, scenele la bowling care mi-au adus aminte ca nu am jucat niciodata in tineretile mele mai fresh dar nici in cele mai coapte, as putea spune ca e un filmulet care a lasat un gust usor amar...si care, in ciuda titlului si a cronicii...nu a depasit nici o asteptare.
As lauda doar jocul actoricesc..cu un scurt si pe jumatate de gura "Bravo, ba!". In rest, sincer, nu e un film care sa prinda la un public matur si elevat...unii aseara au si plecat in prima ora, deci...si daca tot e loc de critici, etc, as spune ca poate m-as fi descurcat mai bine. Am zis poate. Scenariul oricum nu a stralucit iar exterioarele, ei bine, previzibile.
Poate actorii s-au distrat jucand in aceasta piesa de teatru realistica, poate ca regizorul a incercat sa il emuleze pe von Trier un pic...si nu stiu eu, deh, blonda de mine....poate ca e un film superb, tipic romanesc, tipic cinic, cu un limbaj care ar speria orice puritan (bine macar ca traducerea in franceza nu a fost atat de agresiva!).
Oricum, ca un ultim comentariu, fie si sugestie, as spune ca "Boogie night" e un titlu mult mai bun decat incercarea ciuntita si trista de explorare a unui mariaj si a unor frustrari bine-meritate...
Seara/Zi buna si, daca vreti sa radeti de niste oameni care ne seamana, cautati filmul. Daca nu, macar inscrieti-va la Institutul Francez sau asteptati oferta lor de filme straine. Cine stie, poate aveti noroc:)
De ce reactia respectiva? Simplu: manata de ploaie, de un articol dintr-o revista cu inalt profil social si de o invitatie neasteptata, am ajuns la Institutul Francez...unde rula un film denumit, artistic si impresionant (ironia sper ca se simte), Boogie.
Sincer, daca e sa las la o parte faptul ca am ras si eu, ca restul salii, la replicile simplute, usor triviale si chiar grosiere, ca am comentat printre dinti prezenta pustiului atat de tipic si enervant, care s-a intrecut pe sine, shaorma care a fost abandonata regeste de catre doua din personaje, scenele la bowling care mi-au adus aminte ca nu am jucat niciodata in tineretile mele mai fresh dar nici in cele mai coapte, as putea spune ca e un filmulet care a lasat un gust usor amar...si care, in ciuda titlului si a cronicii...nu a depasit nici o asteptare.
As lauda doar jocul actoricesc..cu un scurt si pe jumatate de gura "Bravo, ba!". In rest, sincer, nu e un film care sa prinda la un public matur si elevat...unii aseara au si plecat in prima ora, deci...si daca tot e loc de critici, etc, as spune ca poate m-as fi descurcat mai bine. Am zis poate. Scenariul oricum nu a stralucit iar exterioarele, ei bine, previzibile.
Poate actorii s-au distrat jucand in aceasta piesa de teatru realistica, poate ca regizorul a incercat sa il emuleze pe von Trier un pic...si nu stiu eu, deh, blonda de mine....poate ca e un film superb, tipic romanesc, tipic cinic, cu un limbaj care ar speria orice puritan (bine macar ca traducerea in franceza nu a fost atat de agresiva!).
Oricum, ca un ultim comentariu, fie si sugestie, as spune ca "Boogie night" e un titlu mult mai bun decat incercarea ciuntita si trista de explorare a unui mariaj si a unor frustrari bine-meritate...
Seara/Zi buna si, daca vreti sa radeti de niste oameni care ne seamana, cautati filmul. Daca nu, macar inscrieti-va la Institutul Francez sau asteptati oferta lor de filme straine. Cine stie, poate aveti noroc:)
vineri, 22 august 2008
Manifest
Maini de catifea umbla pe scoarta creierului meu care isi doreste enorm sa treaca dincolo, fie acel lucru absurd sau nu, fie acel lucru galben sau nu…galben de soare, nu galben de frica, teama, oroare…
Maini de argint imi maseaza tamplele incet, cu miscari circulare dar usor chirurgicale si isi doresc sa fie maini de om, maini calde, care pot transmite, emite, evite…tot ceea ce e voie sa fie mentionat, soptit, spus…scris…
“Inca din timpuri stravechi obsesia obtinerii unei stari profunde de pace macinase fragilul si totusi perfectul psihic uman comun. Cel individual deja era internat la Balaceanca de vreo cateva secole, tot urland obsedant toata ziua ca viata se termina
Asa eram si eu. Pacienta cunoscuta deja la Balaceanca, figura mea angelica si inocenta pacalea foarte usor medicii si specialistii care, din pacate, aveau intotdeauna acelasi diagnostic si aceeasi reactie la starile mele care alternau intre furie si deznadejde, condimentate un pic cu bucurie si liniste.
intelectuala a ramas. M-am lasat pagubasa! Prea multi neuroni pierduti...pe bune!
vineri, 4 ianuarie 2008
Neozensuri
O carte superba de Henri Brunel, Anul Zen. O altfel de viziune asupra unei lumi care ne haituieste, ne iubeste, ne tortureaza (cu accente SM), ne face sa avem tendinte mesianice - eu, salvatorul saracei omeniri...etc etc etc.
Senzul Zen al existentei noastre nu cred ca este evolutia sociala, ci cea spirituala. Unii incearca sa o afle in biserica exterioara, cea interioara fiind trecuta in planul cu numarul de ordine 152455582145, 654525. Nu zic ca e rau sa mergi la biserica, dar..haide, mai las-o domne, toaaata ziua biserica?? Familia si prietenii? Un spectacol, si un tablou si o cina in compania prietenilor ce au ? A, pardon, nu sunt cum scrie in biblie..am momente cand cred ca biblia si orice alta scriere cu aspect exclusiv religios sunt de fapt manuale de manipulare ale mintii umane si ca preotii, cei care au acces la putere si informatii (noi fiind tinuti in intunericul binecuvantatei ignorante), prefera sa taca si sa ne minta in fata, sa ne ceara bani si alte bunuri si servicii pe care noi le facem in speranta ca sufletul nostru va intra mai usor in rai...
O alta maniera de a cauta ce nu trebuie...sa ma gandesc..da...drogurile, bautura si orgiile...subiecte clasice care au facut deliciul cititorilor cotidienelor romane si straine. Pentru experienta, pentru socializare, pentru X, pentru Y, pentru Z...dar pentru tine ca om, ca fiinta umana?? Nimic, absolut nici o satisfactie. Doar boli crunte. Unii nu se opresc, altii reusesc dar raman intr-o lume numai a lor, o lume secreta si destul de intunecata. Da, lor li se pare un mic paradis..si cand colo..e ceva mai rau..
Evolutia spirituala incepe din momentul, cred eu, in care gasim raspunsul la doua intrebari care ard precum acidul: "Cine sunt eu?" si "Care este misiunea mea?" . La intrebarea referitoare la propria fiinta, raspunsul e simplu: sunt un om, sunt o fiinta aparuta prin vointa divina, care are atribute feminine sau masculine. Exista multi oameni care nu se accepta asa cum sunt...poate ca au trebuit sa se ascunda ca sa nu fie criticati sau marginalizati. Sau chiar acceptati. Pe chestia asta o sa scriu eu mai tarziu un articol cat pot eu de amplu. Revin la acceptarea asa cum esti. Nu conteaza foarte mult daca esti femeie sau barbat. Conteaza sa fii tu. Sunt unele femei care nu se suporta. Poate nu suporta ca sunt marginalizate si umilite sau chiar folosite ca obiect sexual. Well, intr-adevar, e o situatie dureroasa. Dar se poate remedia. Nu prin a deveni fiara numai ca sa fii respectata, ci prin a impune respect prin revelarea adevaratei naturi.
Eu una sunt convinsa ca toti suntem buni la baza. Poate ma insel, poate nu. Poate unii s-au nascut fiare, dar aceia au ceva de platit din alte vieti sau au de invatat ceva aici si acum. Poate altii s-au nascut amabili, draguti, tandri si adorabili. Ingeri, dar ingeri care trebuie sa stie cum e sa fii om ca sa nu mai planga...Ingeri mai rai exista, dar acolo intervin valori agresive, cum ar fi mandria, self sufficiency, increderea in oameni rai care i-au invatat ca e bine sa fii mai putin om pentru a supravietui...
O alta maniera de a evolua si pe care o redescopar si eu acum este aceea care incepe cu reconectarea la Univers. Nu la Dumnezeu neaparat. Ci la intreg Universul. Toata energia, toate cunostintele, toate posibilitatile de a trai sunt acolo. Vedeti voi, am redescoperit ca e mai bine sa fii in conexiune permanenta cu ceva net superior, cu fiintele de dincolo de ceea ce oamenii de stiinta au decis ca exista, cu energiile speciale... E mult mai bine asa, e mult mai natural. De ce va veti intreba? E simplu. Universul contine tot, pana si pe Dumnezeu. Se contopesc si exista, in functie de ei, nu in functie de noi. Poate sunt un pic rea, dar nu sunt de acord cu blocarea gandirii doar pe o linie care se poate controla si schimba dupa bunul plac al altora. De ce sa gandim doar cat vor ceilalti? De ce sa ne supunem unui pattern de gandire impus de catre ceilalti? Asa e bine? Asa e normal? Ca sa supravietuim trebuie sa ne sacrificam sufletul? Ma indoiesc ca voia divina e asta. Ma indoiesc enorm.
Nu cred ca Dumnezeu a zis vreodata ca trebuie sa alergam la el sa ii cedam problemele noastre, ca trebuie sa ne rugam in functie de cum scriu altii..de codurile lor. Sunt coduri care nu cred ca conduc inspre linistirea sufletului, ci spre cea a mintii. Am incercat si eu experienta. Si am realizat ceva - cand ma apropiam de icoana, simteam ca sunt obligata sa fac ce faceau cei dinaintea mea...si e absurd! Nu in turma! Mentionam mai sus biserica interioara. Ei bine da, exista. Deoarece Dumnezeu si Universul au pus acolo o particica, un fragment din ei. Si asta conteaza mult mai mult decat orice pe lumea asta! Particula respectiva creste in permanenta, in functie de ceea ce alegem, de ceea gandim si de ceea decidem sa facem cu noi insine si cu planul divin, cu misiunea noastra. Daca o oprim, ne oprim si murim. Nu fizic...fizic devenim momai, marionetele altora, care se alimenteaza din intuneric.
Senzul Zen al existentei noastre nu cred ca este evolutia sociala, ci cea spirituala. Unii incearca sa o afle in biserica exterioara, cea interioara fiind trecuta in planul cu numarul de ordine 152455582145, 654525. Nu zic ca e rau sa mergi la biserica, dar..haide, mai las-o domne, toaaata ziua biserica?? Familia si prietenii? Un spectacol, si un tablou si o cina in compania prietenilor ce au ? A, pardon, nu sunt cum scrie in biblie..am momente cand cred ca biblia si orice alta scriere cu aspect exclusiv religios sunt de fapt manuale de manipulare ale mintii umane si ca preotii, cei care au acces la putere si informatii (noi fiind tinuti in intunericul binecuvantatei ignorante), prefera sa taca si sa ne minta in fata, sa ne ceara bani si alte bunuri si servicii pe care noi le facem in speranta ca sufletul nostru va intra mai usor in rai...
O alta maniera de a cauta ce nu trebuie...sa ma gandesc..da...drogurile, bautura si orgiile...subiecte clasice care au facut deliciul cititorilor cotidienelor romane si straine. Pentru experienta, pentru socializare, pentru X, pentru Y, pentru Z...dar pentru tine ca om, ca fiinta umana?? Nimic, absolut nici o satisfactie. Doar boli crunte. Unii nu se opresc, altii reusesc dar raman intr-o lume numai a lor, o lume secreta si destul de intunecata. Da, lor li se pare un mic paradis..si cand colo..e ceva mai rau..
Evolutia spirituala incepe din momentul, cred eu, in care gasim raspunsul la doua intrebari care ard precum acidul: "Cine sunt eu?" si "Care este misiunea mea?" . La intrebarea referitoare la propria fiinta, raspunsul e simplu: sunt un om, sunt o fiinta aparuta prin vointa divina, care are atribute feminine sau masculine. Exista multi oameni care nu se accepta asa cum sunt...poate ca au trebuit sa se ascunda ca sa nu fie criticati sau marginalizati. Sau chiar acceptati. Pe chestia asta o sa scriu eu mai tarziu un articol cat pot eu de amplu. Revin la acceptarea asa cum esti. Nu conteaza foarte mult daca esti femeie sau barbat. Conteaza sa fii tu. Sunt unele femei care nu se suporta. Poate nu suporta ca sunt marginalizate si umilite sau chiar folosite ca obiect sexual. Well, intr-adevar, e o situatie dureroasa. Dar se poate remedia. Nu prin a deveni fiara numai ca sa fii respectata, ci prin a impune respect prin revelarea adevaratei naturi.
Eu una sunt convinsa ca toti suntem buni la baza. Poate ma insel, poate nu. Poate unii s-au nascut fiare, dar aceia au ceva de platit din alte vieti sau au de invatat ceva aici si acum. Poate altii s-au nascut amabili, draguti, tandri si adorabili. Ingeri, dar ingeri care trebuie sa stie cum e sa fii om ca sa nu mai planga...Ingeri mai rai exista, dar acolo intervin valori agresive, cum ar fi mandria, self sufficiency, increderea in oameni rai care i-au invatat ca e bine sa fii mai putin om pentru a supravietui...
O alta maniera de a evolua si pe care o redescopar si eu acum este aceea care incepe cu reconectarea la Univers. Nu la Dumnezeu neaparat. Ci la intreg Universul. Toata energia, toate cunostintele, toate posibilitatile de a trai sunt acolo. Vedeti voi, am redescoperit ca e mai bine sa fii in conexiune permanenta cu ceva net superior, cu fiintele de dincolo de ceea ce oamenii de stiinta au decis ca exista, cu energiile speciale... E mult mai bine asa, e mult mai natural. De ce va veti intreba? E simplu. Universul contine tot, pana si pe Dumnezeu. Se contopesc si exista, in functie de ei, nu in functie de noi. Poate sunt un pic rea, dar nu sunt de acord cu blocarea gandirii doar pe o linie care se poate controla si schimba dupa bunul plac al altora. De ce sa gandim doar cat vor ceilalti? De ce sa ne supunem unui pattern de gandire impus de catre ceilalti? Asa e bine? Asa e normal? Ca sa supravietuim trebuie sa ne sacrificam sufletul? Ma indoiesc ca voia divina e asta. Ma indoiesc enorm.
Nu cred ca Dumnezeu a zis vreodata ca trebuie sa alergam la el sa ii cedam problemele noastre, ca trebuie sa ne rugam in functie de cum scriu altii..de codurile lor. Sunt coduri care nu cred ca conduc inspre linistirea sufletului, ci spre cea a mintii. Am incercat si eu experienta. Si am realizat ceva - cand ma apropiam de icoana, simteam ca sunt obligata sa fac ce faceau cei dinaintea mea...si e absurd! Nu in turma! Mentionam mai sus biserica interioara. Ei bine da, exista. Deoarece Dumnezeu si Universul au pus acolo o particica, un fragment din ei. Si asta conteaza mult mai mult decat orice pe lumea asta! Particula respectiva creste in permanenta, in functie de ceea ce alegem, de ceea gandim si de ceea decidem sa facem cu noi insine si cu planul divin, cu misiunea noastra. Daca o oprim, ne oprim si murim. Nu fizic...fizic devenim momai, marionetele altora, care se alimenteaza din intuneric.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)