O carte superba de Henri Brunel, Anul Zen. O altfel de viziune asupra unei lumi care ne haituieste, ne iubeste, ne tortureaza (cu accente SM), ne face sa avem tendinte mesianice - eu, salvatorul saracei omeniri...etc etc etc.
Senzul Zen al existentei noastre nu cred ca este evolutia sociala, ci cea spirituala. Unii incearca sa o afle in biserica exterioara, cea interioara fiind trecuta in planul cu numarul de ordine 152455582145, 654525. Nu zic ca e rau sa mergi la biserica, dar..haide, mai las-o domne, toaaata ziua biserica?? Familia si prietenii? Un spectacol, si un tablou si o cina in compania prietenilor ce au ? A, pardon, nu sunt cum scrie in biblie..am momente cand cred ca biblia si orice alta scriere cu aspect exclusiv religios sunt de fapt manuale de manipulare ale mintii umane si ca preotii, cei care au acces la putere si informatii (noi fiind tinuti in intunericul binecuvantatei ignorante), prefera sa taca si sa ne minta in fata, sa ne ceara bani si alte bunuri si servicii pe care noi le facem in speranta ca sufletul nostru va intra mai usor in rai...
O alta maniera de a cauta ce nu trebuie...sa ma gandesc..da...drogurile, bautura si orgiile...subiecte clasice care au facut deliciul cititorilor cotidienelor romane si straine. Pentru experienta, pentru socializare, pentru X, pentru Y, pentru Z...dar pentru tine ca om, ca fiinta umana?? Nimic, absolut nici o satisfactie. Doar boli crunte. Unii nu se opresc, altii reusesc dar raman intr-o lume numai a lor, o lume secreta si destul de intunecata. Da, lor li se pare un mic paradis..si cand colo..e ceva mai rau..
Evolutia spirituala incepe din momentul, cred eu, in care gasim raspunsul la doua intrebari care ard precum acidul: "Cine sunt eu?" si "Care este misiunea mea?" . La intrebarea referitoare la propria fiinta, raspunsul e simplu: sunt un om, sunt o fiinta aparuta prin vointa divina, care are atribute feminine sau masculine. Exista multi oameni care nu se accepta asa cum sunt...poate ca au trebuit sa se ascunda ca sa nu fie criticati sau marginalizati. Sau chiar acceptati. Pe chestia asta o sa scriu eu mai tarziu un articol cat pot eu de amplu. Revin la acceptarea asa cum esti. Nu conteaza foarte mult daca esti femeie sau barbat. Conteaza sa fii tu. Sunt unele femei care nu se suporta. Poate nu suporta ca sunt marginalizate si umilite sau chiar folosite ca obiect sexual. Well, intr-adevar, e o situatie dureroasa. Dar se poate remedia. Nu prin a deveni fiara numai ca sa fii respectata, ci prin a impune respect prin revelarea adevaratei naturi.
Eu una sunt convinsa ca toti suntem buni la baza. Poate ma insel, poate nu. Poate unii s-au nascut fiare, dar aceia au ceva de platit din alte vieti sau au de invatat ceva aici si acum. Poate altii s-au nascut amabili, draguti, tandri si adorabili. Ingeri, dar ingeri care trebuie sa stie cum e sa fii om ca sa nu mai planga...Ingeri mai rai exista, dar acolo intervin valori agresive, cum ar fi mandria, self sufficiency, increderea in oameni rai care i-au invatat ca e bine sa fii mai putin om pentru a supravietui...
O alta maniera de a evolua si pe care o redescopar si eu acum este aceea care incepe cu reconectarea la Univers. Nu la Dumnezeu neaparat. Ci la intreg Universul. Toata energia, toate cunostintele, toate posibilitatile de a trai sunt acolo. Vedeti voi, am redescoperit ca e mai bine sa fii in conexiune permanenta cu ceva net superior, cu fiintele de dincolo de ceea ce oamenii de stiinta au decis ca exista, cu energiile speciale... E mult mai bine asa, e mult mai natural. De ce va veti intreba? E simplu. Universul contine tot, pana si pe Dumnezeu. Se contopesc si exista, in functie de ei, nu in functie de noi. Poate sunt un pic rea, dar nu sunt de acord cu blocarea gandirii doar pe o linie care se poate controla si schimba dupa bunul plac al altora. De ce sa gandim doar cat vor ceilalti? De ce sa ne supunem unui pattern de gandire impus de catre ceilalti? Asa e bine? Asa e normal? Ca sa supravietuim trebuie sa ne sacrificam sufletul? Ma indoiesc ca voia divina e asta. Ma indoiesc enorm.
Nu cred ca Dumnezeu a zis vreodata ca trebuie sa alergam la el sa ii cedam problemele noastre, ca trebuie sa ne rugam in functie de cum scriu altii..de codurile lor. Sunt coduri care nu cred ca conduc inspre linistirea sufletului, ci spre cea a mintii. Am incercat si eu experienta. Si am realizat ceva - cand ma apropiam de icoana, simteam ca sunt obligata sa fac ce faceau cei dinaintea mea...si e absurd! Nu in turma! Mentionam mai sus biserica interioara. Ei bine da, exista. Deoarece Dumnezeu si Universul au pus acolo o particica, un fragment din ei. Si asta conteaza mult mai mult decat orice pe lumea asta! Particula respectiva creste in permanenta, in functie de ceea ce alegem, de ceea gandim si de ceea decidem sa facem cu noi insine si cu planul divin, cu misiunea noastra. Daca o oprim, ne oprim si murim. Nu fizic...fizic devenim momai, marionetele altora, care se alimenteaza din intuneric.
